Dragii mei Fraţi în Iisus Hristos!

Două întâmplări biblice mi-au neliniştit viaţa - şi aşa plină de îngrijorare -, în timpul postului de dinainte de Sfintele Paşti. Aproape zilnic mi-am adus aminte de poporul scăpat de sclavie pe calea de întoarcere din Egipt. Legat de aceasta, îmi reînvie în minte momentul în care poporul, în timpul migrării, încă păstrează imaginea vie a oalelor de carne din Egipt, iar Dumnezeu le dă prima dată mana cerească. Cealaltă întâmplare poate fi chiar paralelă cu prima, şi vizează comportamentul mulţimii la întâlnirea cu Mântuitorul care intră în Ierusalim. Fiecare întâmplare cuprinde câte o întrebare. Prima este legată de  pâinea cerească: „Ce este aceasta?" (Exodul 16,15). Iar, cu ocazia intrării în Ierusalim a lui Iisus, mulţi se întreabă miraţi „Cine este acesta?" (Matei 21,10). Cele două evenimente ne vorbesc despre grija lui Dumnezeu. Din îngăduinţa Lui apare pâinea cea dăruitoare de viaţă atât în deşert cât şi în Ierusalim. În deşert pâinea primită fără plată, iar la Ierusalim pâinea care va duce spre viaţa veşnică. Sunt daruri oferite celor ce se plâng veşnic, ori sunt nemulţumiţi, şi care ajung să fie demascaţi de propriile întrebări. Căci omul nu poate să aibă o atitudine de umilinţă faţă de nemeritatul izvor al milei nici în momentul morţii. În loc de mulţumire, oamenii au îndoieli sau pun întrebări. Ce este aceasta? Privesc cu semn de reproş pâinea după care trebuie să se aplece, ea putându-se consuma numai în acea zi. Ce este aceasta, după lungi aşteptări, şi solicitări? Răsplata aşteptărilor nemeritate?! Unde a dispărut bucuria de eliberare de sub sclavia faraonului. Sau recunoştinţa pentru faptul că au ajuns la capătul timpului petrecut cu trudă pe meleaguri străine? Oamenii din Ierusalim îl privesc pe Iisus Hristos cu umilinţă dispreţuitoare, în timp ce El demonstrează faptul că nu este un pseudoprofet, şi nici un rege pământesc, ci unicul Fiu al lui Dumnezeu. Oare cine este cel care nu se comportă ca regii pământeşti şi nici nu-şi îngenunchiază supuşii?! Necredincioşii îşi pun întrebări de felul: Ce poate fi ceea ce nu noi am creat? Cine este cel care ar putea să se amestece în viaţa noastră? Ca rezultat al acestei  atitudini apare fructul amar: viaţa nefericită a omului, înrăutăţirea relaţiilor interpersonale, starea de tensiune a societăţii sau încetineala reînnoirii naţionale. Este cu atât mai dureros dacă şi credincioşii îşi pun asemenea întrebări sau acţionează în acest mod. Acolo unde se pune la îndoială faptul că avem parte de pâine cerească sau că Iisus este Mântuitorul, acolo bisericile se golesc, oamenii emigrează, nu se nasc urmaşi. E jalnic acel loc unde omul nu mulţumeşte pâinea cea de toate zilele şi pâinea veşnică. Acolo apare buruiana, apar ierburile rele care se perpetuează, iar mai târziu moştenirea va trece în posesia altora. Primul popas unde s-a oprit Iisus după intrarea în Ierusalim a fost templul. Matei ne aduce aminte astfel: „a scos afară pe toţi cei care vindeau şi cumpărau în templu." (Matei 21, 12). Apoi continuă astfel: „ Si nişte orbi şi şchiopi au venit la El în templu şi El i-a vindecat." ( Matei 21, 14) Cel care avea să învie, a declarat război sărăciei, bolilor şi morţii. Să ne rugăm cu toţii pentru noi şi pentru alţii, pentru ca îndoielile  noastre să dispară, iar Sfintele Paşti să ne aducă certitudinea că suntem urmaşii lui Iisus Hristos. 

Hristos a înviat!

Oradea, luna aprilie 2011

Vă doresc sărbători fericite cu iubire frăţească: Csűry István, episcop reformat de Piatra Craiului