Nu a fost niciodată uşoară menirea de a fi păstor. Pe meleagurile pustei din Betleem n-a fost uşor pentru cei care stăteau de veghe. Ne luptăm cu întunericul, asemenea lor. Enoriaşii noştri ne ascultă cu îngrijorare: cu toţii suntem mai obosiţi sau bolnavi, lipsesc locurile de muncă, iar ajutoarele sociale submină demnitatea oamenilor. Îngrijorarea legată de apocalipsă creşte mereu, iar frica îşi are efectul nociv asupra oamenilor.

Păstorul de azi nu are misiunea de a salva situaţiile pierdute. Nu putem fi paznicii muzeului nostru de glorie de odinioară, nici cei care-o deplâng: trebuie să ne ridicăm în picioare, să ne îndreptăm din starea mizerabilă în care ne aflăm. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să facem acest lucru!

Totuşi de ce suntem într-o stare de mizerie? Putem să constatăm cu pocăinţă că vrem să ne ridicăm dintr-o dată, dar fără să ocolim ceea ce este inevitabil: ridicarea trebuie să o începem cu smerenie.

Crăciunul este ocazia înălţării omului. Crăciunul este o sărbătoare minunată pentru păstorii care au colindat în întuneric. E sărbătoare, fiindcă dispare senzaţia de sfârşit de lume, naţiunea sesizează o nouă şansă de ridicare din starea de abandon şi de neputinţă. E sărbătoare, fiindcă apare Trimisul Domnului: în liniştea Crăciunului, moartea este învinsă de viaţă.

În Apocalipsă putem citi „că era o mulţime mare, pe care nimeni nu putea s-o numere, din orice neam, din orice seminţie, din orice popor şi de orice limbă, stând în picioare înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcată în haine albe, cu ramuri de finic în mâini" (Apocalipsa 7,9). Şi noi o să fim mai mulţi în biserică cu ocazia sfintelor sărbători, dar, din păcate, mai puţini decât ar trebui să fim. Pe unii îi ţine departe lumea, pe alţii conflictele dintre oameni nu îi lasă să se apropie de biserică. Dar mai sunt şi unii care cred că în lăcaşul ceresc al lui Dumnezeu există puţine locuri, iar în mulţimea solemnă nu sunt primiţi. Crăciunul aşteaptă o nouă viziune de la noi. Mai sunt foarte mulţi dintre cei care rămân departe, şi totuşi vor apărea în faţa Judecăţii lui Dumnezeu.

Noi ştim că mântuirea, salvarea omului poate fi posibilă, deoarece Dumnezeu prin îngerii săi nu lasă ca forţele malefice să triumfe asupra omenirii. Noi avem menirea de a vesti iubirea, pentru ca cei care sunt lângă noi să vadă în Sfântele Sărbători viitorul ceresc, împlinirea zilei de mâine.

Menirea noastră de păstori ne îndeamnă să-L sărbătorim în linişte sufletească pe Mântuitorul, prin rugăciuni. Este un imperativ să ne rugăm în genunchi şi pentru cei care lipsesc din  Casa Domnului.

2010, Ajunul Crăciunului

Vă urez Sărbători fericite!  

Csűry István episcop reformat