Scrisoarea Pastorală a Preasfințitului Virgil Bercea la Sărbătoarea Învierii Domnului

Dragi credincioși

Iată-ne în sfânta și marea Zi a Învierii Domnului care prin grație divină este și ziua învierii poporului credincios. Este sărbătoare mare pentru tot omul, chiar dacă în „lumea contemporană (…) individualismul tinde să-l vadă pe om ca ființă a cărei realizare depinde numai de forțele sale” (1), ceea ce îl văduvește pe omul prins în această falsă certitudine de adevărata  dimensiune a esenței sale: iubirea pentru aproapele. Iubirea creștină. În această privință,  Cristos „nu s-a limitat să ne arate calea pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, ci a devenit El însuși Cale (cf. In 14,6) … și, ne-a dăruit o „cale nouă și vie pe care ne-a deschis-o prin … trupul său (Evr 10,20)”. Prin patima, moartea pe cruce și învierea sa, Isus Cristos, devine „în același timp, Mântuitorul și Mântuirea” noastră (2). Iar, „locul în care primim mântuirea adusă de Isus este Biserica, comunitate a celor care (…) pot să primească plinătatea Spiritului lui Cristos (cf. Rom 8,9)” (3).

Știind acestea, ne punem întrebarea: încotro se îndreaptă lumea? Globalizarea în toate, în absolut toate domeniile, nu  este nici pe departe un concept la modă, o idee vehiculată doar teoretic și speculativ. Nu! globalizarea a devenit și este nu numai simbolul vremurilor în care trăim, ci întâi de toate o realitate incontestabilă, o stare de fapt extrem de complicată ale cărei fațete nici nu sunt încă îndeajuns de cunoscute, nici pe orizontală, nici în profunzime. Prima globalizare s-a înfăptuit, totuși, prin Biserică la îndemnul lui Isus cel Înviat: „iată Eu vă trimit” (Mt 10,16); „mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura” (Mc 16, 15). Este însă cu totul altceva: este vorba  de Evanghelia Iubirii! În schimb, ceea ce trăim astăzi tinde să se înscrie sub semnului atrocității: războaie și terorism, grupări mafiote cu interese inumane, organizații criminale într-o proliferare  înspăimântătoare pentru că toate luptă împotriva persoanei umane, împotriva valorilor și împotriva esenței Evangheliei, adică a iubirii. Nimeni, astăzi, nu poate face profeții de felul celor din vechime, vremea profeților canonici a trecut. Trăim într-o lume vastă, dar și devastată în nu puține regiuni ale ei, o lume fără frontiere clasice, dar cu tot felul de frontiere ciudate, a căror rațiune e greu de înțeles, o lume globalizată și, de cele mai multe ori, acest lucru ne provoacă temeri. Biserica nu are însă ca orizont și misiune să se cantoneze asupra temerilor zilelor, ci rostul ei e dat de speranța pe care ne-o dă mormântul golit prin Învierea Domnului, credința înnoită în Învierea Domnului pentru om ca individ și ca omenire.

Adesea, noi, creștinii, ne pierdem și rătăcim îndelung în întrebări strâmbe și nesemnificative, oarecum la fel ca ucenicii lui Isus la fântâna lui Iacob, preocupați excesiv de viața  cotidiană...: „se mirau că vorbea cu o femeie”; Învățătorule, mănâncă”; „nu cumva i-a adus cineva să mănânce ?”; „poate a primit ceva de mâncare” (cf. Io 4, 27-33). Isus însă le spune: „Ridicați ochii voștri și priviți holdele, sunt în pârgă, gata pentru seceriș” (cf. Io 4, 35).  Câtă frumusețe a adevărului aflăm în acest îndemn pe care trebuie să ni-l actualizăm oră de oră, zi de zi!

Iubiți credincioși,

Ridicați ochii voștri și priviți: priviți ce se întâmplă în jurul vostru și în lume, priviți spre noile orizonturi, priviți departe, dar nu uitați nici privirea pentru cei din imediata apropiere aflați în nevoie și necaz, priviți spre Domnul! Priviți holdele și câmpiile vieții pentru a avea o adevărată perspectivă și viziune asupra existenței și asupra lumii în care ne e dat să trăim. Cristos a Înviat! Credința în Înviere este viziunea și perspectiva creștinului care privește cu speranță în câmpul vieții sale și a celorlalți. Ridicați ochii voștri! Viziunea creștină are la bază Cuvântul Domnului, Evanghelia și rugăciunea (4). Doar cel care ascultă Cuvântul vede departe. Doar cel care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și care-l iubește vede roadele și darurile și valurile vieții într-o lumină nouă, complet diferită de cea indusă de timpul prezent ce produce otrăvurile despre care aminteam, doar omul eliberat de orice temeri și cu speranța totală în Cristos Cel înviat.

Dragii mei,

Dacă lumea din secolul nostru și-a pierdut într-o măsură îngrijorătoare calea, Biserica, în schimb,  știe exact care este drumul pe care trebuie să meargă și să mergem împreună. Ea are – și noi înșine suntem chemați să avem - un drum sigur de urmat: calea crucii care duce la Înviere! Biserica nu se bazează pe forțele acestei lumi, ci se încrede în Cuvântul Domnului: „cine va răbda până la sfârșit acela se va mântui” (Mt. 24, 13). A merge pe urmele pașilor lui Isus înseamnă a face voia Domnului: „mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit (Mt 28,19). Iată de ce trebuie să privim holdele, iată de ce trebuie să ridicăm ochii: pentru a merge și a vesti Vestea cea bună. Iar noi știm, cu toții, că Biserica noastră este puternică pentru că se încrede în Domnul și în sfinții ei martiri. Da, Biserica, urmând cuvântul lui Cristos Înviat merge spre lume, merge în  lume, merge să predice Evanghelia, să aibă grijă de cei săraci și de bolnavi, să fie aproape de fiecare persoană. În această lume în care suntem apăsați și tulburați de atâtea temeri, trebuie să fim înțelepți și să dăm dovadă de curaj. Să ascultăm tot îndemnul Domnului, care ne spune cum să fim: „înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii” (Mt 10,16); „să îndrăznim pentru a birui lumea” ( cf. Io 16, 33). Cristos ne vorbește aici de înțelepciunea și curajul evanghelic al apostolilor și al martirilor, al misionarilor care au plecat în toată lumea pentru a predica Vestea cea bună.

Dragi credincioși,

„Ridicați ochii voștri …” acum la Înviere și înțelegeți că Domnul ne cheamă și ne trimite, pe fiecare conform sfintei Sale voințe. „Priviți holdele …”, priviți la martirii Bisericii noastre, la dragii noștri Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu care au fost aleși pentru a-și da viața pe altarul Bisericii pentru Adevăr și dreptate exact la 30 de ani de la Marea Unire în 1948.

„Cuvintele Domnului se plinesc și aici, la Alba Iulia, întru plinirea dreptății dumnezeiești: …  Acesta-i ceasul dreptății lui Dumnezeu și al răsplătirii lui pentru suferințele veacurilor purtate de un neam, cu credința în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea Lui” declara solemn, la Alba Iulia în 1918, Cardinalul Iuliu Hossu. Bucuria trăită la Alba Iulia în 1918 de Biserica Greco-Catolică prin credincioșii săi, devine suferință și martiriu în 1948. Au urmat 40 de ani „biblici” în robia comunismului pentru ca anul 1989 să ne aducă iarăși libertatea, după o cale a crucii prin vitregiile istoriei.

„Ridicați ochii voștri și priviți …”: astăzi suntem la aniversarea Centenarului Unirii iar noi, ca Biserică, la fel ca si atunci, ne înțelegem rostul și chemarea în acest ceas solemn și suntem încrezători și plini de speranță întru Cristos Domnul. Mergând, învățați, îndrăzniți și fiți înțelepți: țara, poporul au nevoie de păstori sfințiți și de creștini dăruiți.

„Având ca temei credința, susținuți de speranță și zidiți în iubire” (5), după exemplul Mântuitorului, vă îndemn să ridicați ochii voștri și să-L priviți pe Cristos cel Înviat din morți! Domnul este tăria noastră! Domnul este înțelepciunea noastră! Domnul este dreptatea noastră! Cu Domnul și noi am Înviat! prin Domnul vom birui! În Domnul cel Viu trăim viața fără de moarte!

Vă doresc tuturor un Praznic luminos și binecuvântat!

Christos a Înviat!

+ Virgil BERCEA

 

1 Cf. Placuit Deo: PD 2, Scrisoarea Congregației pentru Doctrina Credinței 1. III. 2018

2 Cf. PD 11

3 Cf. PD 12

4 Cf. PD 15

5 Cf. PD 15