S-a născut în oraşul Patara, în Asia Mică, prin părţile Lichiei. Părinţii lui, Teofan şi Nona, erau recunoscuţi pentru credinţa şi onestitatea lor. Numele sfântului, Nicolae, înseamnă "biruitor de popor". Copilul a fost crescut în credinţă şi cu frică de Dumnezeu. În zilele de miercuri şi vineri ţinea post şi nu sugea decât din partea dreaptă, acesta fiind considerată prima minune a sfântului. Pruncul Nicolae a fost dat la şcoală, manifestând de multă dragoste pentru învăţătură, mai ales pentru cărţile sfinte din Sfânta Scriptură. Nicolae avea un unchi, episcop în Patora, care, observând râvna copilului pentru lucrurile sfinte, îl ia sub aripa sa ocrotitoare şi-l îndeamnă să-şi adâncească cunoştinţele sfintelor învăţături. Astfel, Nicolae devine, de tânăr, preot. Mai târziu, unchiul său este numit arhiepiscop al cetăţii Mira; pune bazele unei manastiri, Sionul, unde îl numeşte stareţ pe Nicolae. Mai târziu Sfântul Nicolae pleacă spre Ţara Sfântă, pentru a se închina la mormântul Domnului Iisus Hristos. După plecarea lui, unchiul său moare, locul arhiereului fiind luat de un anume Ioan, dar şi acesta moare, cetatea Mira rămânând fără arhiereu. În acestă situaţie, Sf. Nicolae, întors în cetate, este pus în scaunul arhiepiscopal al Mirei. La aceasta au contribuit faptele sale de bunătate, milostenie şi faptul că, la moartea părinţilor săi, întreaga avere moştenită a împărţit-o săracilor. Sfântul a dus o viaţă simplă, încercând, în acest fel, să fie un exemplu demn de urmat pentru credincioşi. Se îmbrăca sărăcăcios, mânca legume şi mâncăruri simple. Sfântul Nicolae a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, când creştinismul a cunoscut o cumplită prigoană împotriva credincioşilor. Mai mulţi ierarhi, printre care şi Sf. Nicolae, au fost întemniţaţi şi supuşi chinurilor. O dată cu înscăunarea lui Constantin cel Mare, prigoana împotriva creştinilor încetează, iar în anul 313 aceasta acordă libertate creştinilor şi dispune eliberarea celor aflaţi în închisori. Cu acestă ocazie, a fost eliberat şi Sf. Ierarh Nicolae. Reîntors între credincioşii săi, se îngrijeşte în continuare de liniştea şi mântuirea sufletelor oamenilor. Dar suferinţele din timpul prigoanei, la care se adaugă postul îndelungat şi rugăciunile din privegheri, îi slăbesc puterile. Simţind că i se apropie sfârşitul, se retrage la mănăstirea Sionului, unde, nu peste mult timp, la 6 decembrie, se stinge din viaţă. Moaştele sale au fost depuse în biserica pe care a slujit-o mai bine de 50 de ani, ca păstor al Mirelor. În secolul XI, moaştele Sfântului sunt aduse în Italia, la Bari, pentru ca, la 9 mai, 1087, să fie strămutate la malul mării, în Biseria "Sf. Ştefan". Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae a fost adusă în Bucureşti, în sec. al XIX-lea, la Biserica "Sf. Gheorghe", unde se găseşte şi azi.