Sfinţire de troiţă, la Schitul Huta
Sute de creştini ortodocşi, în majoritate din zona Beiuşului, s-au îndreptat, ieri dimineaţă, spre Schitul Huta, pentru a participa la slujba oficiată la biserica de aici, cu ocazia sărbătoririi hramului acestui lăcaş de cult. Tot ieri, în prezenţa a 11 feţe bisericeşti, a avut loc sfinţirea unei troiţe ridicate în cinstea sfinţilor ocrotitori ai Ardealului - Visarion, Sofronie şi Oprea.
Ortodocşii au sărbătorit ieri Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, prilej cu care, mii de creştini au asistat la slujbele religioase oficiate în biserici. Evenimentul a avut o amploare mai mare în acele lăcaşuri care sunt închinate Sf. Ioan Botezătorul. Aşa s-a întâmplat şi la Schitul Huta, unde ploaia nu i-a împiedicat pe locuitorii din satele învecinate să străbată aproape 20 de km pe drum forestier pentru a asista la Sfânta Liturghie susţinută de preotul Ioan Alexandru Mizgan, din partea Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului, pr. Ioan Natu Balint, protopop al Beiuşului, precum şi preoţii din Sudrigiu, Delani, Finiş, Fiziş, Uileacu de Beiuş şi Hodişel, alături de cei doi ieromonahi ai Schitului, Eftimie Mitra şi Visarion Tuderici. Pregătirile pentru acest eveniment au început de luni seara, când a fost organizat un priveghi, la care au luat parte credincioşii veniţi din zone mai îndepărtate şi care şi-au petrecut noaptea aici. După terminarea slujbei de ieri, a avut loc sfinţirea unei troiţe închinate sfinţilor Visarion, Sofronie şi Oprea, protectori ai Ardealului. Aceştia au luptat împotriva deposedărilor abuzive săvârşite de habsburgi în urmă cu 300 de ani asupra românilor din Transilvania. Amănunte, în ziarul de mâine.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.