Sfinţirea bisericii ortodoxe din Inceşti
Sfinţirea bisericii ortodoxe din satul Inceşti, comuna Ceica, judeţul Bihor va avea loc pe data de 23 iulie 2012.
Pe data de 23 iulie 2012 va avea loc sfinţirea noului locaş de închinare, biserica ortodoxă din satul Inceşti, comuna Ceica, judeţul Bihor. La acest eveniment vor participa mai multe personalităţi şi lideri locali din judeţul Bihor. Întrucât o parte dintre fiii satului nu mai locuiesc de multă vreme în casa copilăriei lor, nici măcar în judeţul Bihor şi nici măcar în ţara lor de baştină, un asemenea eveniment este ocazia fericită în care unii dintre ei se pot întâlni şi depăna amintiri în mijlocul consătenilor, rudelor şi prietenilor din copilărie.
Printre cei care au părăsit România de câteva decenii se numără şi domnul Zaharia Bala. Personalitate marcantă în Lumea Nouă şi unul dintre românii care fac cinste ţării natale şi numelui de român, acesta s-a stabilit în Statele Unite ale Americii în 1987.
Zaharia Bala - un român patriot
Zaharia Bala a văzut lumina zilei în satul Inceşti, a crescut şi a participat împreună cu părinţii săi la toate muncile agricole, la fel ca mulţi alţi români remarcabili pe care viaţa i-a purtat pe alte meridiane ale Terrei.
Indiferent în ce loc de pe pamânt s-ar stabili, oamenii asemeni lui Zaharia Bala au rădăcinile adânc înfipte în pământul patriei, iar satul lor natal este locul în care se întorc mereu cu dor şi drag ca să-şi iîncarce bateriile şi să-şi alimenteze ideile, realizările şi misiunea care li s-a dat pe acest pământ. "Nihil est agricultura milius, nihil utilirius, nihil dulcius, nihil dignius" (Nimic nu este mai bun, mai util, mai dulce, nimic nu face pe om mai liber şi mai demn decât agricultura), spunea prof. univ. dr. Nicolae Vasilescu în cartea sa, "Agricultura în proverbe şi cugetări".
Domnul Zaharia Bala preţuieşte şi acum aceleaşi principii de viaţă valoroase, care provin din tradiţiile satului românesc arhaic. Tocmai de aceea, el a ales să participe la festivităţile dedicate sfinţirii bisericii din satul natal, îmbrăcat în costumul popular tradiţional, retrăind o frântură de viaţă la fel ca altădată.
Din România în sudul Californiei
Din 1987 Zaharia Bala locuieşte în America, în sudul Californiei. A adus cu el valorile româneşti şi a promovat toată viaţa cinstea şi bunul simţ ca pe o carte de vizită cu care deschide orice uşă şi obtine orice rezultate şi-ar propune. Asemeni multor români care şi-au petrecut copilăria în satele României, domnul Bala transmite ceva din spiritul ancestral al aşezărilor româneşti, fiecărui om pe care-l întâlneşte în activitatea sa de zi cu zi, chiar dacă au trecut mulţi ani de când, copil fiind, a deschis abecedarul şi cartea de geografie în satul său din Ţara Crişurilor.
A promova România ca pe o destinaţie turistică rafinată şi stilizată a devenit un stil de viaţă pentru Zaharia Bala, omul care contribuie la imaginea României în SUA mai mult decât târgurile de turism de pe Coasta de Vest şi care şi-a câştigat stima şi respectul americanilor, datorită valorilor şi principiilor sale morale ireproşabile. De altfel, Zaharia Bala a fost invitat de mai multe ori la cină cu preşedintele Bush.
Domnul Zaharia Bala este un membru marcant al "National Republican Congressional Committee's Business Advisory Council" din Washington D.C. Republican Congressional Committee l-a decorat pe dl Bala cu medalia de aur Ronald Reagan.
Zaharia Bala este totodată şi un prosper om de afaceri. Deţine mai multe tipuri de afaceri şi proprietăţi imobiliare în California şi Arizona, dar şi în România. Prin muncă susţinută, cinste şi integritate, Zaharia Bala contribuie la consolidarea imaginii României peste ocean şi, în acelaşi timp, la prosperitatea ţării sale natale.
23 iulie 2012
În data de 23 iulie 2012, dimineaţa la ora 8.30, un mare convoi de maşini va pleca de la rezidenţa domnului Ştefan Cacuci, situată lângă Hotelul Dacia din Oradea. Prieteni şi cunoştinţe care doresc să se alăture acestui convoi de maşini pot să o facă.
Cetăţenii din satele învecinate şi toţi cei care-l cunosc pe domnul Zaharia Bala sunt invitati şi rugaţi să fie prezenţi în satul Inceşti la ora 9.00 dimineaţa, înainte de începerea slujbei de sfinţire a bisericii, pentru a avea ocazia să-i strângă mâna acestui român remarcabil şi saă se fotografieze împreună cu dumnealui.
După slujba religioasă, domnul Zaharia Bala îşi va exprima gândurile şi sentimentele faţă de cei prezenţi într-o alocuţiune care se bazează pe experienţa tradiţională, dobândită de ilustrul fiu al satului Inceşti peste Ocean.
Va urma un moment emoţionant, în care lumea satului de altădată va fi adusă pe retina celor prezenţi printr-un gest simbolic al domnului Bala, care intenţionează să urce dealul îmbrăcat în costumul popular tradiţional al satului. Domnul Zaharia va evoca muncile câmpului aşa cum şi le aminteşte - va da cu coasa, va merge cu plugul şi va evoca, prin scurte demonstraţii practice, viaţa ţăranului român din Câmpia de Vest şi Dealurile Bihorului.
O vacanţă acasă
La eveniment au fost invitaţi, şi au confirmat deja participarea, o serie de jurnalişti şi reporteri americani, care vor imortaliza momentul şi-l vor face cunoscut întregii planete.
Festivităţile vor continua cu o serbare câmpenească, o masă festivă cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale româneşti. Atmosfera va fi întreţinută de cântăreaţa de muzică populară Florica Opriş Abaghioaiei, care va interpreta melodii din folclorul local până în zori.
Motivul pentru care anunţăm atât de repede evenimentul din 23 iulie 2012 este ca şi alţi fii ai satului din diaspora să afle despre iniţiativa lăudabilă a consătenilor şi să aibă timp suficient pentru a-şi planifica o vacanţă acasă, un concediu de neuitat în România, în acea perioadă.
Naţionalism, libertate şi nemurire
Sfinţirea noului locaş de închinare, biserica ortodoxă din satul Inceşti, comuna Ceica, judeţul Bihor, este un eveniment unic şi încărcat de simboluri şi emoţii pentru toţi fiii satului Inceşti, ale căror începuturi sunt legate de aceste plaiuri mioritice.
Petre ŢuŢea spunea că: "Nimeni nu poate interzice unui popor să-şi trăiască tradiţia şi istoria cu gloriile şi înfrîngerile ei. Etnicul este punct de plecare şi universalul punct de sosire. Eu, ca naţionalist, am gîndit multă vreme ca naţiunea e punctul terminus al evoluţiei universale, dar când dispare naţionalismul dispar popoarele şi intrăm în Turnul Babilonului. Popoarele sunt legate de biserici pentru că fără nemurire şi mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi mîntuirii, nu e liber".
Evenimentul din 23 iulie 2012 de la Inceşti este un asemenea moment de naţionalism, de libertate şi de nemurire. Organizatorii vă aşteaptă cu drag şi vă promit că veţi trăi momente de neuitat la Inceşti - Ceica, judeţul Bihor.
O mare sărbătoare în lumea ortodoxă
Cu toate că, de obicei, ştirile se anunţă imediat după ce s-au întâmplat, iar dacă este vorba despre un eveniment programat, ziarele scriu despre el cu câteva zile mai devreme, de data aceasta, anunţăm un eveniment care va avea loc peste doi ani şi de aceea este necesar să facem câteva precizări.
Sfinţirea unei biserici este o mare sărbătoare în lumea ortodoxă şi adesea reprezintă un eveniment unic în viaţa oricărei comunităţi. Odată ce este terminată construcţia unei biserici şi ea este înzestrată cu toate odoarele de cult, urmează ceremonia de sfinţire a bisericii, aşa cum este descrisă ea în Cartea de sfinţire, după un ritual vechi, transmis din generaţie în generaţie şi nealterat de trecerea timpului.
Sfinţirea bisericii reprezintă cel mai important, cel mai fastuos şi cel mai complicat ritual ortodox şi se face de către un episcop împreună cu un sobor de preoţi şi este de o importanţă covârşitoare, pentru că, odată sfinţită, biserica devine lăcaşul lui Hristos. Ceremonia are prototipul din Vechiul Testament, de la sfinţirea Cortului Mărturiei (Ies., 29, 32-37) şi a templului lui Solomon (II Paral., cap. 5-7). În creştinism, ca locaş de închinare, Biserica este Casa lui Dumnezeu (I Petru, 4, 17) sau "Biserica lui Dumnezeu" (I Cor., 1, 2) în sens de loc pentru rugăciune a obştei creştine.
Aşadar, peste doi ani, în data de 23 iulie 2012, construcţia bisericii din Inceşti - Ceica, judeţul Bihor va fi terminată şi înzestrată cu toate obiectele de cult necesare, iar episcopul Oradiei şi Bihorului, Sofronie Drincec, însoţit de preacuvioasele maici de la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea şi un sobor de preoţi, va sfinţi biserica şi-i vor da hramul.
Nu stiu ce religie are comentatorul "oradean" dar potrivit logicii sale nu ar mai trebui sa facem nici un fel de planuri. Daca ortodocsii din Incesti fac ceea ce fac cu gandul ca Dumnezeu ii ajuta, nu cred ca e necesar sa includa formulta ta in fiecare afirmatie. Am vazut biserica de la Incesti si este o lucrare frumoasa, impozanta chiar. Oamenii au facut aceasta cladire datorita credintei, care a ramas vie in aceste locuri.
„Veniţi acum cei care ziceţi: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga, voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceţi: Dacă Domnul voieşte, vom trăi şi vom face aceasta sau aceea. Şi acum vă lăudaţi în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea” (Iacov 4, 13-16).
un articol idiot!