Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul
În fiecare an, pe 29 august, prăznuim Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, despre care Mântuitorul Iisus Hristos a spus că este mai presus decât toţi proorocii, ultimul dintre proorocii Vechiului Testament şi primul dintre proorocii Noului Testament. Fiu al Elisabetei şi al preotului Zaharia, este cunoscut ca "Înaintemergătorul", pentru că a anunţat venirea lui Hristos.
Ioan Botezătorul a locuit în pustie şi l-a propovăduit pe Mesia. Primele cuvinte de învăţătură ale Sfântului Ioan Botezătorul au fost: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor" (Matei 3, 2). Proorocul a botezat în apele Iordanului o mulţime de oameni care au venit la el. Pentru că poporul se întreba dacă nu era el Mântuitorul aşteptat de atâtea generaţii, Ioan le răspundea: "Eu vă botez cu apă, dar vine altul mai mare decât mine, El vă va boteza cu foc şi cu Duh Sfânt". Sfântul Ioan Botezătorul este cel care l-a Botezat pe Mântuitorul în Râul Iordan. Moartea proorocului a fost hotărâtă de regele iudeilor, Irod Antipa, la una din serbările zilei sale de naştere, în cetatea Sevastiei. Salomeea, fiica concubinei regelui Irod, a cerut capul Sfântului Ioan Botezătorul, la îndemnul mamei sale. Deoarece promisese de faţă cu mesenii că-i va da Salomeei tot ceea ce îi va cere, regele Irod a ordonat ca Ioan Botezătorul să fie ucis prin decapitare. A trimis în temniţa palatului un soldat, care i-a tăiat capul şi l-a adus fetei, iar ea l-a dat mamei sale. În acest fel, s-a sfârşit viaţa acestui mare prooroc. Ucenicii lui au luat trupul şi l-au îngropat. Se spune că Irodiada a ordonat slugilor să îngroape capul lui Ioan Botezătorul undeva într-un loc ascuns.
Tradiţii şi obiceiuri
Ziua de 29 august este una de post. În popor i se mai spune Sfântul Ioan de Toamnă (Sfântul Ioan Cap Tăiat) şi aduce cu sine o seamă de interdicţii asupra tăiatului fructelor şi legumelor ce au forma rotundă sau alimentelor ce amintesc de sângele vărsat. De aceea se posteşte, nu se mănâncă poamă roşie şi curechi roş, nici fiertură. Unii mănâncă numai struguri sau ajunează. Nu se mănâncă din blid sau tipsie. Oamenii împart mere, pere, castraveţi. În această zi nu se taie nimic cu cuţitul, ci totul se rupe cu mâna, nu se mănâncă varză, căci Sfântului Ioan de şapte ori i-au tăiat capul pe varză şi iar a înviat, ne spune tradiţia. Nu e bine să se mănânce fructe rotunde, care seamănă cu un cap (mere, pere) sau cu o cruce (nuci, pepene), nu se bea vin roşu, nu se mănâncă fructe sau legume roşii.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care se încheie la 31 august. La 1 septembrie începe noul an bisericesc. De asemenea, la 29 august are loc şi pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina.
În Bihor, unul dintre hramurile Schitului Huta este chiar Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Cu această ocazie, filiala Bihor a Astradrom organizează un pelerinaj. Plecarea va avea loc duminică, la ora 6.30 din Nufărul. Preţul este de 15 lei. Cei interesaţi pot obţine informaţii şi se pot înscrie în fiecare zi între orele 19.00 şi 21.00, la numărul 0744/282.735. Persoana de contact este Anca Avram.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.