Ziua de 18 decembrie 1989 rămâne în memorie ca fiind cea în care s-a murit pe scările Catedralei Mitropolitane din Timișoara, unde armata a tras în tinerii care manifestau. A fost și ziua în care zeci de trupuri au fost furate de la morgă şi duse în Capitală, incinerate, iar cenuşa aruncată în canal

La 25 de ani de la Revoluție, profesorul de istorie Adrian Kali de la Liceul Teoretic "Grigore Moisil" își amintește că în 18 decembrie 1989 Timişoara părea un oraș învins. Kali avea atunci 21 de ani și lucra într-un institut de proiectări din Timișoara. A ieșit în stradă să ceară și el căderea regimului comunist și a fost împușcat în spate, iar două gloanțe i-au perforat plămânul.

"În data de 18 decembrie 1989, Timişoara părea un oraș învins. În seara de 17 decembrie 1989 s-a tras și au murit oameni. Apoi a venit o ploaie care a şters tot sângele. A fost un fenomen interesant din punct de vedere meteorologic. Orașul era pe mâna forțelor de ordine. Erau dispozitive militare care blocau, pur și simplu, orașul. Cu toate astea, lumea a ieșit în stradă. Nu la nivelul zilei de 17 decembrie, dar a ieșit. Și s-a tras. S-a tras în acel grup de la Catedrală. Înainte de asta au mai fost împușcați mortal alți doi oameni", rememorează Kali. Tot el spune că, în 18 decembrie 1989, primarul de la acea vreme, Petru Moț, a participat la mai multe ședinte, printre care una la Universitatea de Vest din municipiu, unde au fost condamnate evenimentele din zilele anterioare și apoi s-a decretat legea marțială.

 

Catedrala şi-a închis mişeleşte porţile

"Petru Moț a fost chemat la ședințe și s-a spus că, dacă e un grup mai mare de trei oameni pe străzi, să se tragă asupra lor. Asta era acea lege marțială", povestește Kali. După-amiaza, sfidând noile reguli, un grup de peste 40 de persoane s-a adunat pe scările Catedralei Mitropolitane. Au început să strige împotriva regimului comunist și să cânte "Deșteaptă-te, române". Armata se afla peste drum de Catedrală, iar la un moment dat a început să tragă. Atunci a avut loc deja celebrul episod în care porțile Catedralei au fost închise, iar oamenii au căzut secerați pe scări. Au fost adunate de pe scările lăcașului de cult 43 de cadavre care au fost duse, apoi, la morga Spitalului Județean din Timișoara.

"La București nu se întâmpla nimic în această zi, niciunde nu se întâmpla nimic, însă la Timișoara a fost a treia zi de rezistență. Seara s-au hotărât să scape de cadavre. S-a adunat o echipă de la Miliția Militară și au început operațiunea «Vama». Așa se numea pentru început, apoi «Travama», apoi «Trandafirul». Au intrat și efectiv au furat cadavrele din morga spitalului, cu complicitatea unor medici de la Spitalul Județean. Le-au încărcat ca pe colete, de fapt așa le-au și spus, colete, le-au pus într-o mașină frigorifică de la Comtim și le-au dus la București. Cadavrele erau învelite în cearșafuri. Aveau drumul deschis să ajungă cât mai curând la București. Au ajuns la destinație în data de 19 decembrie 1989, când deja știm ce s-a întâmplat acolo: cadavrele au fost arse, apoi cenușa a fost pusă în containere și aruncată într-o gură de canal. Şoferii erau civili, nu știau ce transportau. Când s-au întors la Timișoara, în 20 decembrie, orașul era cu totul altul, era liber de comunism", afirmă Adrian Kali.

Profesorul de istorie spune că, în 18 decembrie 1989, focul parcă mocnea în fabricile orașului, așa că securiștii făceau tot mai multe vizite pentru a afla cine lipsește de la muncă.

"Zburau gloanțele în toate direcțiile"

În data de 18 decembrie 1989, pe străzile orașului se afla și Ioan Savu. Avea atunci 39 de ani și era analist programator la fabrica de detergenți din oraș. Acum este pensionar. Avea de mic în familie modelul tatălui, care s-a împotrivit colectivizării forțate, așa că a fost printre primii timișoreni ieșiți în stradă, încă din 16 decembrie 1989, şi a continuat să iasă și în zilele următoare.

"Au adus geamgii din Bistrița să refacă vitrinele care fuseseră sparte, dar aceștia nu au făcut față. Apoi, pentru a arăta forță, au venit cu fanfara și cu un steag al unei unități militare și au mărșăluit în zona centrală. Tot atunci a apărut un elicopter care filma de sus. Acel elicopter nu ne-a speriat, ne-a întărâtat. Apoi au apărut TAB-urile și tancurile care au început să tragă. Zburau gloanțele în toate direcțiile, parcă eram în Bagdad. Văzusem imagini din Bagdad la televizor", își amintește Ioan Savu primele zile ale Revoluției. Dimineața zilei de 18 decembrie 1989 l-a prins pe Ioan Savu din nou în stradă. Tot atunci, un tânăr a fost împușcat chiar lângă el.

"În data de 18 decembrie 1989, dimineața, am mers prima dată în Piața 700 (piață agroalimentară aflată în zona centrală a orașului - n.r.). Niște militari au tras lângă mine, într-un tânăr care nu mergea pe unde au vrut ei. I-au spus inițial să nu mai meargă prin mijlocul pieței, ci pe margine, dar el nu s-a conformat", povesteşte Ioan Savu.

Spre seară, Savu a mers în zona Catedralei Mitropolitane. A văzut un grup de tineri care cântau și scandau pe treptele lăcașului de cult, dar nu s-a alăturat acestora. Mai târziu, avea să afle nenorocirea care s-a întâmplat acolo.

"După-amiaza, tramvaiul nu mai oprea decât în câteva locuri. Am urcat în tramvai în apropiere de Piața 700, unde erau și soldați pe TAB-uri și băteau în patul puștilor să ne intimideze. Tramvaiul ne-a dus pe lângă Piața Operei (acum Piața Victoriei - n.r.). Când am ajuns în stația de lângă Catedrală, era un cordon de militari de-a latul Pieței Operei. Către Catedrală era un grup masiv de tineri care strigau lozinci și cântau. Pe colț, la Parcul Central (aflat lângă Catedrală - n.r.), era un grup mare de oameni. În piață încă nu era lumea, atunci se aduna. Trecând prin fața soldaților, îmi venea să dau în ei, deși nu sunt un tip violent. Îmi era ciudă pe mine că am sentimentul acesta. La un moment dat, se auzea de pe colțul Parcului Central cum strigau «Noi suntem poporul». Răsuna totul. I-am spus unui camarad să încercăm să trecem pe partea cealaltă, înspre primărie, și după ce am trecut noi a început să se tragă pe treptele catedralei", rememorează Savu. El povestește acum că a încercat să afle, ulterior, ce s-a întâmplat acolo și de ce au murit oameni pe treptele Catedralei Mitropolitane. S-a interesat la cei din Armată, apoi la preoții de la Mitropolie care au decis să închidă porțile lăcașului de cult."Ușile nu au fost închise în prima fază. Am vorbit după aceea cu un tip care lucra la o unitate militară de la Buzias (județul Timiș), apoi m-am interesat și la preoții de la Catedrală. În prima fază, au lăsat oamenii să intre. Unuia i-au curs creierii în Catedrală. Apoi au venit soldații după ei și atunci au închis ușile și i-au lăsat să iasă pe ușile laterale pe cei care au apucat să pătrundă în interior", explică Savu.

Ioan Savu s-a dus apoi spre clădirea Comitetului Județean de Partid, în care acum funcționează Consiliul Județean și Prefectura Timiș. Acolo avea să scrie istorie în zilele următoare.

Bătuţi şi anchetat în arest

În 18 decembrie 1989, penitenciarul din Timișoara era plin de oameni care au fost ridicați și arestați de pe străzile orașului, în încercarea disperată de a intimida lumea care se încăpățâna să nu plece acasă. Au fost peste 850 de persoane arestate și ținute în condiții inumane, câte doi sau chiar trei într-un singur pat. Şi pe Marius Mioc, tânărul student la Facultatea de Mecanică, 18 decembrie l-a găsit în arestul Miliției. Fusese arestat în seara de 16 decembrie, pe când încerca să convingă, în Gara de Nord din Timișoara, cât mai multă lume să se alăture protestatarilor. Un milițian l-a observat, l-a prins și l-a arestat. I-a întocmit un scurt proces-verbal chiar în sediul Miliției din Gara de Nord, apoi l-a dus în arestul Miliției Județene. Acolo și-a petrecut noaptea de 16 spre 17 decembrie, dar și noaptea următoare, făcându-și scenarii cu ce avea să le spună anchetatorilor.

"În dimineața de 18 decembrie 1989 ne-au dus în curte (la Miliția Județeană - n.r.) unde ne-au ținut un discurs, apoi ne-au urcat într-un camion și apoi am luat direcția penitenciarului. Ajunși la penitenciar, ne-au luat obiectele de valoare și banii, tot ce aveam la noi. Ne-au dus apoi în celule, eram foarte mulți, dormeam doi într-un pat, paturi pe trei niveluri", își amintește Mioc.

Tânărul student a fost în zilele următoare anchetat și bătut pentru a recunoaște că se afla în Gara de Nord pentru a aduna lumea la proteste. El spune că a fost anchetat de "un milițian, Filipescu (Radu Filipescu - n.r.)" şi până la urmă a recunoscut că le-a spus oamenilor să vină la proteste. Ancheta a continuat însă, în timp ce el auzea "vuietul mulțimii", semn că manifestația continua. Mioc a fost eliberat din arest în 22 decembrie 1989, fără nicio explicație, şi dus, alături de alţi camarazi, cu o dubă spre o zonă mărginașă a orașului. Văzând pe geamul maşinii bucuria oamenilor, au reuşit să deschidă uşa şi să sară din mers, fugind într-o curte „unde erau niște bătrâne care ascultau radioul în ungurește", de la care au aflat că Nicolae Ceaușescu a căzut. Apoi, Mioc s-a dus acasă pentru a-și întâlni familia care nu mai știa nimic de el de cinci zile. Ulterior, Mioc a depus o plângere penală împotriva lui Radu Filipescu, acesta recunoscând că l-a anchetat pe timișorean, dar nu și că l-a bătut. Soluția procurorilor a fost neînceperea urmăririi penale pentru Filipescu. De asemenea, Mioc a obținut copii după declarațiile date de el în acele zile de decembrie 1989 și le păstrează ca pe o amintire a celor întâmplate în zilele Revoluției de la Timișoara.

Mesajul regelui

18 decembrie 1989 a fost şi ziua în care Regele Mihai a transmis, în emisiunea "Actualitatea Românească", de la Radio Europa Liberă, moderată de Emil Hurezeanu şi Neculai Constantin Munteanu, un mesaj prin care îi încuraja pe români şi îşi exprima îngrijorarea faţă de "cruzimea cu care reacţionau cei de la Putere".

"Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi, sunt ca şi voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând. Fiindcă nu vă mai temeţi, fiindcă prin însăşi sălbăticia represiunii întelegeţi şi întelegem cu toţii că le e frică de voi celor de la Putere. Manifestaţi paşnic cu lozinci care să le spuie care vă sunt năziuinţele. Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocati, fiţi paşnici, dar demni. Cu Dumnezeu inainte!", afirma Regele Mihai în mesajul transmis la Radio Europa Liberă, post care relata încă din 16 decembrie despre evenimentele de la Timişoara. Avea să urmeze ziua de 19 decembrie 1989, în care şi primii muncitori au început revolta în stradă.