Străvechiul Bălgrad ne-a întâmpinat în dimineaţa de 1 Decembrie cu un ger cum nu s-a mai pomenit de ani de zile. Parcă înadins a pus la încercare determinarea celor care s-au îndreptat de cu noapte spre oraşul unde, acum un secol, românii transilvăneni şi-au luat soarta în propriile mâini.

 

Am intrat în oraş cu câteva minute înainte de ora 7.00 dimineaţa, când autorităţile locale au închis intrările în municipiu: toate maşinile care soseau pentru Centenar au fost parcate în afara oraşului, iar participanţii din toate colţurile ţării au fost aduşi în zona centrală cu autobuzele. Unii au avut noroc, cum au fost cei din Bădăcin, satul lui Iuliu Maniu. Văzându-i îmbrăcaţi în frumoase straie tradiţionale, cei din filtrul rutier au crezut că sunt grup organizat de dansatori pentru spectacolele zilei. Poliţiştii i-au lăsat să treacă şi le-au indicat unde să parcheze în oraş. De acolo şi până la intrarea principală în Cetate, punctul central al întregii zile, au mai fost doar zece minute de mers pe jos.

La ora 8.00 dimineaţa, un mic grup de oameni încerca să se încălzească bătând din picioare, înfăşuraţi în drapele tricolore uriaşe ca într-o mantie, aşteptând să înceapă Marşul Unirii. Sunt basarabeni sosiţi din Germania şi Italia, care au venit la Alba Iulia la dorinţa părinţilor – cu toţii mai speră la revenirea Basarabiei în cadrul României, aşa cum au decis acum un secol strămoşii lor. Povestea acestui mic grup de basarabeni care a sosit în oraş, fără a mai putea să găsească cazare, a fost publicată în presa locală. Se gândeau că aşa se va găsi cineva să le ofere o cameră.

„E o dorinţă a copiilor, am cinci: doi în Italia, doi în Germania şi o fată la Moldova, în Basarabia. Ne-am gândit că un asemenea moment istoric, cu atâtea emoţii, cu atâtea retrăiri, cu lacrimi de bucurie, n-o să mai vedem. Am venit acasă crezând că o să-i aducem acasă şi pe-ai noştri. Sper ca până m-oi duce acolo, la ceruri, să se realizeze gândul meu, al copiilor şi al nepoţilor mei”, a declarat, emoţionată, Domnica Voinu.

Una dintre fiicele sale lucrează în Italia şi este optimistă: „Am venit la acest mare eveniment pentru că nu mai ştim dacă peste o sută de ani mai suntem sau nu. Sperăm unirea. Aici e casa noastră. De acasă, până acasă, aici sunt rădăcinile noastre”, a explicat tânăra pentru presa locală.

Articolul publicat de presa locală a fost citit, pe o reţea de socializare, tocmai la Dublin (Irlanda) de o doamnă care lucrează acolo. I-a sunat pe românii din Basarabia şi i-a invitat la ea acasă.

„Nu vă puteţi închipui câtă emoţie şi cât sunt de fericită că au venit la mine acasă. Şi eu vin de departe, am venit din Dublin pentru o vacanţă scurtă şi mă bucur aşa de mult că i-am primit în casă. La mine casa-i goală, suntem eu cu soţul. Veniţi cu drag”, le-a transmis gazda primitoare. (Va urma)