Se spune că „Torna, torna, fratre!" ar fi fost primele cuvinte străromâne atestate în Balcani. Este o exagerare, o frumuseţe de mit. Dar ca simbol al limbii române are sens. Dincolo de limbi, acesta a fost şi strigătul sângelui lui Abel, al ciobanului mioritic, sau al Apostolului Andrei (care a trecut prin Sciţia noastră ori prin alta). În orice caz, vreme de două zile, urmare a onorării invitaţiei la a X-a ediţie a manifestării "Unire în cuget şi simţiri", desfăşurată la "Casa românească" din Uzdin, am înţeles că este strigătul minorităţii românilor din Serbia, poate în mod special al celor din Uzdin - Voivodina, pe care i-am cunoscut la ei acasă, strigăt disperat pentru unii, cutremurător pentru alţii.

"Casa românească" şi poetul Vasile Barbu

Imobilul situat pe strada Mihai Eminescu, la numărul 104 din Uzdin, a fost casa scriitorului şi pictorului dr. Petru Dincea (1925-2004), personalitate reprezentativă a culturii româneşti, fiind donată după moartea sa de către fiii săi dr. Dorel şi Dan Dincea celei mai reprezentative asociaţii a românilor din Voivodina, adică Societatea Literar Artistică "TIBISCUS", condusă de poetul Vasile Barbu, liderul manifestărilor culturale şi artistice uzdinene, mângâietoare prin vremi sufletului şi simţirii româneşti. Este locul de întâlnire oficial al comunităţii româneşti din ţinutul Voivodinei, atelierul literar al celor peste douăzeci de ediţii ale Festivalului internaţional de poezie ,,Drumuri de spice", căminul unde, pe parcursul anilor, au crescut personalităţi culturale, literare şi artistice din rândul românilor. Nume precum: Adrian Păunescu, Leonida Lari, Mircea Dinescu, Ilarie Hinoveanu, prin creaţia şi prezenţa lor între românii uzdineni, au îmbogăţit această frumoasă casă.

Doamne fă dreptate, cere imnul naţional sârbesc!

Serbia este constituită din trei teritorii: provincia Kosovo, provincia Voievodina și Serbia centrală. Cele două provincii au o mare diversitate etnică, ca urmare a ocupației otomane în sud și a imperiului austro-ungar în nord. Voivodina, fosta provincie regală a Imperiului Habsburgic, s-a unit cu Serbia în 1918. Este cea mai dezvoltată regiune în ce privește dezvoltarea economică și cea mai diversificată din Europa din punct de vedere etnic, găzduind peste 25 de comunități etnice. Populația Serbiei este de circa 10 milioane de locuitori, dintre care peste 200 de mii sunt români, peste 2.500 locuind în Uzdin. Românii din Serbia, majoritari în Valea Timocului, sunt recunoscuți sub această denumire doar în Voivodina; cei din Valea Timocului sunt identificați sub denumirea de vlahi, impusă de autoritățile sârbe. Să fie unul dintre cuţitele tragediei românilor din Serbia? Sufletul românului de aici, strigă neâmpăcat încă: torna, torna, fratre...

Însemn de preţuire maramureşenilor şi orădenilor!

Ne întâlnim dimineaţa la Oradea cu partenerii de drum veniţi din Maramureşul istoric - Ucraina şi Baia Mare. Îi aşteptăm cu ceai, cafea şi pâine cu ou caldă, servite pe masa de tenis din parcul cu mesteceni al cartierului Nufărul! Drumul nostru trece prin Arad şi Timişoara către punctul de trecere al frontierei cu Serbia, de la Moraviţa. Trecem frontiera pe baza cărţii de identitate, doar prietenii din Maramureşul istoric cu paşaportul. Ne minunăm de bogăţia de fructe a banatului nostru, continuată parcă mai vârtos în banatul sârbesc. Pe lângă tiparul de case, se rup prunii de greutatea fructelor roşii albe sau bistriţene. Remarcăm apoi, printre parcelele de porumb marcate cu tipul hibrizilor cultivaţi, hărnicia vecinilor sârbi. Cu decalajul de oră al fusului orar sârbesc, depăşim oraşul Vârşeţ, apoi ajungem la Uzdin, respectând ceasurile precizate în programul manifestării româneşti aflată la a zecea ediţie. Genericul ,,Unire în cuget şi simţiri" îl confirmăm din poarta casei româneşti, unde peste douăzeci de ceaune aşezate într-o oarecare rânduială pregătesc câştigătorii concursului de ciorbă de peşte! Fiecare ceaun strânge în jurul lui familii şi prieteni care au adus de acasă peştele, legumele, ustensilele şi... lemnele. La troiţa de lemn, lângă bustul eminescian, se anunţă delegaţiile prezente, donaţiile de carte ale acestora (colecţia) şi se recită versuri de către poeţii Ionel Stoiţ, Valeriu Grosu (Taica Lelii!), Tiberiu Popovici, Teodor Groza Delacodru, Vasile Barbu. Cei prezenţi sunt răsplătiţi cu atât de sensibil denumit ,,Însemn de preţuire", un fel original de diplomă, pentru ,,colaborare prietenoasă şi benefică întru slujirea limbii, spiritului şi unirii cugetului românesc şi pentru merite deosebite în promovarea ideilor umaniste şi a culturii româneşti". Cinstirea limbii române, aici la Uzdin!

Nu ne uita fratre române!

O ploaie de vară atât de aşteptată de toţi a binecuvântat pământul uzdinean! Încă nu erau gata toate bunătăţurile din ceaune, iar oaia din frigare se rotea în primul ceas din cinci cât scrie reţeta locală. Cineva, în graba dictată de stropii mari, a întors o masă lungă lângă frigăruie, acoperind trofeul. Doar mecanismul ingenios, format dintr-o roată dinţată mare de la pedalele de bicicletă, o roată mică la celălalt capăt, angrenate între ele cu un lanţ tot de bicicletă, rotite de un motor de ştergător de Dacie, au rămas descoperite... fără probleme! Am vizitat satul însoţit de prietenul Ion Botoş. Biserica ortodoxă domină în partea centrală a satului, înconjurată cu un gard din care se pot face cinci case de Uzdin. Căminul cultural şi boldurile (magazinele) peste drum, în spaţii largi, generoase, chiar făloase cum îi stă bine bănăţeanului. Cimitirul este situat la capătul satului, o pagină de istorie scrisă de crucile mai noi şi mai vechi. Felicia şi Moise Cocora de la nr. 181 sunt gazdele noastre, truditori de pământ, dar şi cu salon de coafură în casă. Aici am înnoptat, servind struguri ,,ţâţa oii" direct de pe viţă. Chiar dacă nu vezi o palmă de pământ nelucrată, drept dovadă a hărniciei românilor noştri majoritari în Uzdin, viaţa lor este grea din punct de vedere financiar: Banul se face greu din bucate care nici în Serbia nu au preţ, iar tinerii ar dori viaţa de televizor a oraşului... Apoi viaţa lor este grea pentru sufletul minoritarului român, nerespectat în trăirile, în datinile florii de latinitate pe care o reprezintă aici şi în ultimii 23 de ani... Unirea lor în cuget şi simţiri este atât de frumos înscrisă prin vorbele poetului Adrian Păunescu, chiar pe casa românească din Uzdin: ,,Nu ştiu de ce mă domină gândul că atât de puternici şi netulburaţi, În misiunea lor de ultimi străjeri ai neamului, în orizontul despre vest, Sunt românii din Uzdin, încât dacă, printr-o absurdă catastrofă, nouă, Românilor dintre graniţele de azi, ni s-ar întâmpla ceva, de la ei românii din Uzdin, ar putea începe neamul românesc

Ceea ce trebuie să ştie, ei ştiu,

Ceea ce trebuie să simtă, ei simt,

Ceea ce trebuie să facă, ei fac."

Poetul cu trăirea lui atât de profundă, înfrumuseţând slova românească a neamului aici la Uzdin în anul 2002, a fost laureatul  Festivalului internaţional de poezie ,,Drumuri de spice". Ne-am despărţit cu promisiunea revederii, luând drumul capitalei Voivodinei, oraşul Novi Sad, sau noua livadă după traducerea lui. La intrarea în oraş, o mândreţe de livadă de meri, cu crengile a plecăciune de rod! Se apropie toamna aceasta, atât de bogată, atât de frumoasă, atât de dragă, iubita mea! Şi  torna, torna, fratre român...

Tiberiu MORARU

N.B. Manifestarea "Unire în cuget şi simţiri" desfãşurată la "Casa românească" din Uzdin a fost organizată de Societatea Literar Artistică "TIBISCUS". Reprezentanţa orădeană a fost compusă din juristul Nicolae Sălăjan, managerul de proiecte Eugen Cosma, Marinela Moraru, inspector financiar, şi Tiberiu Moraru, preşedintele asociaţiei Morăriţa. Din Maramureşul istoric - Ucraina au fost prezenţi dr. Ion Botoş preşedintele fundaţiei Dacia însoţit de soţie d-na. Ileana Botoş, iar din Baia Mare, Mihai Cosma, preşedintele Asociaţiei Academia O.J.T.