Moto: Doamne Iisuse Hristoase, cel ce ai călătorit cu sluga ta Iosif și cu cei doi ucenici spre Emaus, călătorește și cu mine robul Tău, binecuvântându- mi drumul (Rugăciune la vreme de călătorie.)

Am sosit cu fiul meu Theodor la aeroportul Liszt Ferenc din Budapesta cu puțin timp înainte de ora 4 noaptea. Am găsit loc berechet în parcarea aeroportului și ne-am grăbit spre locul de întâlnire stabilit și unde ne-am strâns mâinile cu părintele Pașca Ciprian, conducătorul grupului de pelerini care ne-a înzestrat pe fiecare cu câte o eșarfă portocalie ca semn de recunoaștere între alte grupuri de turiști. Deși e noapte, aeroportul zumzăie ca un stup plin: pasagerii se aliniază în ordine în fața ghișeelor de control, un pasager din fața noastră din alt grup din exces de zel se descalță spre a fi inspectat la picioare, deși nu i-a cerut nimeni acest lucru, așa că se încalță contrariat și parcă rușinat de propria sa inițiativă. Geamantanele mari au luat o altă destinație, iar micile rucsacuri ale călătorilor, spre a fi supuse controlului, aterizează rând pe rând în niște mici tăvi unde se mai depun telefoanele mobile, cheile, alte obiecte personale, portofelele, curelele de piele cu catarame de tot felul etc. După ce aceste obiecte ies din tunelul unde au fost inspectate, pasagerii se grăbesc să le ia în primire, se echipează repede ca în armată și se risipesc care încotro în vastele săli de așteptare ale aeroportului. Îmi aduc aminte că prima mea vizită în străinătate a avut loc la începutul lunii martie 1983, când tânăr jurist fiind la fabrica de încălțăminte Bihoreana din Marghita mă alăturasem unui grup de oameni maturi și mulți pensionari pe un tren spre Budapesta. Atunci eram cu trei ani mai tânăr decât fiul meu Theodor! Pe atunci, noi, turiștii din Marghita am fost cu toții cazați la hotelul Aero de lângă aeroport de unde contemplam cu uimire avioanele care decolau și aterizau lângă noi. Acum, peste ani și ani, este rândul nostru să decolăm, dar până atunci tatonăm cine mai este cu noi în expediția religioasă autoimpusă. Ne întâlnim cu familia de prieteni Lucia Volicovschi, medic stomatolog din Marghita și soțul acesteia, Victor, pe care îl cunosc încă de pe vremea uceniciei mele juridice de la Marghita, fiindcă și el lucra în aceeași fabrică în calitate de inginer. Ne așezăm cu toții la o masă și încercăm să îmbucăm câte ceva frugal, să nu ne apuce foamea pe timpul celor trei ore de zbor pe avion. Este recomandat ca înainte de a te aventura într-o călătorie sau pelerinaj să cauți să te duci cu cineva cunoscut să ai cu cine să conversezi. În situația când te duci singur, îți trebuie timp să ajungi să cunoști pe cineva cu care să poți schimba o vorbă. O excursie simplă ori un pelerinaj religios presupune convivialitate, bucuria de a împărtăși celui apropiat impresiile tale, se spune că trebuie să ai pe cineva alături și când suferi, dar și când te bucuri de ceva, fiindcă suferința se împarte, iar bucuria se înmulțește. Bunul Dumnezeu nu ne-a făcut singuri, omul este o ființă socială, zoon politikon, după cum spunea Aristotel în opera sa Politica, unde mai adăuga că omul, în perfecţiunea sa, este cea mai nobilă dintre fiinţe, dar, lipsit de lege şi dreptate, este cea mai rea. Theodor are grijă să îmi dea biletul de avion (boarding pass) cel mai bun, adică cu vedere printr-un hublou al avionului, scaunul are nr. 05A, pe rândul de lângă geam, pe bilet sunt înscrise cuvintele Budapest Date 08.Nov 2022, Gate closes 06.05 (se închid porțile) și Tel Aviv Departs 06.35 (decolarea spre Tel Aviv la orele 6. 35). Întâlnim cu mare bucurie și pe o mai veche cunoștință a noastră, dl Marius Vasile Crăivanu, de fel din Lupeni, dar de mai multă vreme aclimatizat la Oradea și care de mai mulți ani lucrează cu folos și câștig bun în Irlanda de Nord, după ce a lucrat din greu în domeniul construcțiilor din Oradea. Preotul Ciprian dă semnul de adunare și de plecare spre locul îmbarcării în avion, trebuie să coborâm niște trepte spre a ieși afară spre avion. Înaintea noastră zărim niște pasageri evrei cu pălăriile lor caracteristice și cu suvițele de păr împletite de-o parte și alta a feței, cred acum că sunt pe calea cea bună, spre Țara Sfântă pe care atât am evocat-o atât de mult în sonetele mele religioase. În sfârșit, ieșim afară, ne suim cu toții într-un autobus care ne conduce direct la o aeronavă pe care scrie Ryanair, este un avion Boeing impunător care își încălzește cu meticulozitate motoarele. O adevărată arcă zburătoare, o minune a tehnicii omenești la care s-a ajuns cu multă trudă și la care și-a adus și contribuția și înălțătoarea treime a zborului românesc: Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă.

 

 Cum a bătut Traian Vuia Academia Franceză

Sunt în orașul în care Traian Vuia (1872 - 1950) a studiat la Politehnică și care este primul om din lume care a reușit să zboare cu un aparat mai greu decât aerul, așa cum este aeronava ce ne va transporta spre Țara Sfântă. Plecat la Paris pentru a-și împlini visul din copilărie, Traian Vuia a prezentat Academiei de științe din Paris în 16 februarie 1903 proiectul unui aeroplan-automobil despre care credea că se va ridica și va zbura prin aer. Academia pariziană îi răspune aproape imediat: „Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis”. Românul nu se dă bătut. Ajutat materialicește și sufletește de concitadinul său Corneliu Brediceanu din Lugoj, Vuia îmbunătățește performanțele proiectului său și obține brevetul de invenție pentru automobilul său aeroplan, fapt care a generat zicala bănățeană de mai târziu: Nu-i român ca bănățanul, bănățan ca lugojanul, lugojan ca Brediceanu.

În data memorabilă de 18 martie la Montesson lângă Paris compatriotul nostru izbutește cu aparatul Vuia I să zboare pe o distanță de 50 de metri la o înălțime de aproape un metru și pe o distanță de circa 12 metri. Imposibilul a devenit posibil! Presa din Franța, SUA și Marea Britanie a scris imediat cu entuziasm despre primul om din lume care a reușit să zboare cu un aparat mai greu decât aerul, dotat cu sistem propriu de decolare, propulsie și aterizare fără a fi ajutat ca în cazul altor aviatori de alte mijloace suplimentare (pantă, cale ferată sau catapultă) pentru a decola. Ceea ce părea imposibil în ochii academicienilor din Paris s-a înfăptuit cu adevărat de către un român! La această mare performanță aviatică se mai adaugă realizările deosebite ale românilor noștri Aurel Vlaicu, multiplu medaliat la diferite concursuri aviatice din Europa și Henri Coandă. Vlaicu a zburat cu aeroplanul său original în 1909, 1910, iar în 1912 a câștigat cinci premii memorabile la concursul internațional de la Aspern (Austria) unde au participat peste 40 de aviatori din 7 țări, între care și renumitul pilot Roland Garros din Franța. În 13 septembrie 1913, Vlaicu încearcă să treacă Munții Carpați spre frații săi din Ardeal, dar se prăbușește lângă Câmpina, probabil răpus de un atac de cord.

Henri Coandă (1888-1972), fascinat încă din copilărie și adolescență de miracolul vântului, cum va mărturisi mai târziu, a fost inventatorul primului avion din lume fără elice, cum am spune azi, a avionului cu reacție, avioane care zboară azi în toată lumea, invenție și aparat de zbor prezentate de savantul român la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris în anul 1910.

Parcă încurajat pe nevăzute de înfăptuirile marilor mei compatrioți, urc mai liniștit pe scara prelungă în marea aeronavă Boeing și mă așez pe scaunul cu nr. 05 A de lângă hublou. Lângă mine se așează Marius Craivanu și ne feficităm reciproc pentru minunata întâmplare. Îi mărturisesc oarecum stânjenit că am emoții pentru că nu am mai zburat cu avionul din septembrie 1991 când am venit de la Bruxelles (unde am fost invitat cu soția de către prietenul meu ziaristul belgian Vincent Dudant) la București și când, abia sosit la redacția revistei Flacăra unde eram publicist comentator am fost trimis imedit pe linia întâi a frontului: să scriu despre mineriada din septembrie 1991. Marius mi-a dat un răspuns care m-a înțepenit de surpriză și m-a lăsat fără glas: Și eu am fost la mineriada din septembrie 1991!

(va urma)

Prima parte a reportajului, aici.