De pe bulevardul Kennedy am luat-o cu fiul meu Theodor spre nord-est spre cartierul Fanar, cartierul unde a continuat să trăiască populația creștină grecească a Constantinopolului după cucerirea marii cetăți în anul 1453, împreună cu patriarhul ortodox grec Ghenadie. Toată gloria Constantinopolului de altădată s-a concentrat în această parte a orașului care va primi un nou nume de Istanbul și care va fi capitala Imperiului Otoman a cărei expansiune teritorială va crește până la zidurile Vienei. Ironia tristă a istoriei și a sorții este aceea că domnii Dimitrie Cantemir și Constantin Brâncoveanu se urau de moarte, nu au arătat înțelegere unul față de celălalt și s-au prăbușit împreună. Poate nu întâmplător ei au fost ultimii domni pământeni ai Moldovei și Țării Românești. Primind firman de domnie în Moldova de către Înalta Poartă în anul 1710, Dimitrie Cantemir, se aliază însă cu țarul Rusiei Petru I, dar armata rusă - ajutată de trupele moldovene - este învinsă la Stănilești pe Prut în 1711, o înfrângere norocoasă pentru noi pentru că a ferit Moldova de a deveni o gubernie rusească și domnul Moldovei se refugiază la Moscova. Dincolo de Milcovul despărțitor, domnul Constantin Brâncoveanu a fost mazilit, dus să fie anchetat pentru predarea averilor sale în închisoarea Yedicule și executat cu fiii și ginerele său în 15 august 1714 după ce a fost acuzat și de trădare față de Înalta Poartă prin desfășurarea unor tratative secrete cu cazacii lui Mazeppa, supuși țarului Rusiei, dar și cu austriecii. Astfel că în perioada ce a urmat, la conducerea Țărilor Române și până la mișcarea de eliberare a lui Tudor Vladimirescu din 1821 au fost aduși domni de origine greacă din cartierul Fanar din Istanbul, deci a urmat un secol fanariot cu 31 de domni străini de neamul nostru românesc și proveniți din 11 familii. Era limpede pentru otomani că o eventuală alianță austro-rusă bazată și pe ajutorul unor domni români rebeli ar fi adus armatele celor două imperii creștine pe linia Dunării, astfel că pentru a evita o asemenea situație s-a recurs la aristocrația  din cartierul Fanar (sau Fener în turcește) spre care urcăm noi acum prin străzi înguste pavate cu piatră robustă, cubică. În acest cartier comercianții au venit din insula Chios, proprietarii de magazine din Moreea, servitorii din insulele Dodecanez. Alături de înaltul cler ortodox grec s-a format cu timpul o aristocrație creștină în plin Istanbul, dar pusă în slujba sultanilor, pentru că grecii din Fanar îndeplineau funcții diplomatice, strângeau impozite pentru Poartă, erau traducători, ambasadori în țările creștine cărora le cunoșteau limba, copiii fanarioților studiau în străinătate pentru că turcilor le era interzis să cunoască limbile ghiaurilor (necredincioșilor) creștini. Grecii și evreii se bucurau de anumite privilegii în Imperiul Otoman cu condiția ca aceștia să fie loiali Înaltei Porți. Această situație s-a schimbat odată cu ridicarea poporului grec la lupta pentru dezrobire de sub jugul otoman în cadrul mișcării Eteriei din anul 1821 și care s-a finalizat cu dobândirea independenței naționale în anul 1829, o mișcare care a emoționat întreaga lume creștină din Europa și la care a participat și marele poet englez Byron care a murit la Missolonghi. Povestim despre aceste lucruri în acest cartier în care au mai rămas foarte puțini creștini acum și care este într-o stare proastă, cu clădiri vechi și părăginite, parcă într-o rână, ferească bunul Dumnezeu de vreun cutremur pe aici în Fanar. În anul 2023 s-au împlinit 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir și 300 de ani de la moartea sa. Din fericire, zidurile palatului său de la Istanbul mai rezistă încă. Dimitrie Cantemir a descris în Istoria Imperiului Otoman acest palat din Fanar sau Fener pentru turci precum și reședința sa dintr-un alt cartier pe nume Ortaköy, de lângă malul Bosforului, dar aceste case au avut destine diferite. Multă vreme, principele Cantemir a locuit și a trăit pe pitorescul mal al strâmtorii Bosfor într-un palat situat la circa 8 km de Topkapi, vestita reședință a sultanilor otomani, dar care acum nu mai există, iar amplasamentul este doar bănuit cu destulă aproximație, acest palat nu îi aparținea de fapt, ci era închiriat potrivit legilor otomane din acea vreme. Cantemir scria cu nostalgie amestecată cu plăcere despre această casă în care strânsese destule antichități și unde își primea prietenii, casă pe care chiar a desenat-o laolaltă cu grădina care o înconjura. În ce privește palatul din cartierul Fanar, acesta era moștenirea lăsată lui de către socrul său, domnitorul Șerban Cantacuzino, iar terenul aferent inițial era semnificativ mai mare decât cel de astăzi. Pe fundațiile ridicate de socrul său, prințul Cantemir a construit un adevărat palat, profitând și de relațiile sus puse pe care le avea la Curtea otomană pentru a-l înfrumuseța după propriile sale gusturi. O parte din acest palat mai există și acum prin zidurile sprijinite de panta abruptă ce coboară spre apele golfului Cornul de Aur. Nu se cunoaște în ce perioadă să fi locuit principele aici pentru că este numit domn al Moldovei în noiembrie 1710, dar nu peste mult timp în urma bătăliei de la Stănilești se refugiază în Rusia unde va rămâne până la sfârșitul vieții sale. 
Pe un zid acoperit sub boltă se pot citi următoarele de pe o tăbliță de marmură: VALAHSERAI PALATUL DIMITRIE CANTEMIR
Această casă a aparținut cărturarului român de faimă mondială Dimitrie Cantemir (1673 -1723), istoric, scriitor, filosof și muzician, membru al Academiei (din 1714) din Berlin, domn al Moldovei (1693, 1710-1711). Principele Cantemir a trăit, cu intermitențe, 22 de ani la Istanbul (1688 - 1710) și locuind mai ales în palatul său de pe Bosfor. Autor al unei Istorii celebre a Imperiului otoman. Promotor tolerant și obiectiv al dialogului Orient-Occident, Islam-Creștinism. Clasic al muzicii turcești. Contribuție substanțială la mai buna cunoaștere reciprocă și înțelegere dintre popoarele român și turc.
Iar în josul textului aflăm că tabla a fost instalată de către INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DIMITRIE CANTEMIR - ISTANBUL.
Tot în apropiere se află și colegiul grec ortodox care a fost înzestrat cu teren de către domnitorul moldovean, fapt ce ne umple inimile de mândrie. Pe o tablă înnegrită de trecerea timpului se mai pot citi în limba engleză următoarele:
Phanar Greek Orthodox College and Primary School, also known as The Red School of The Old School, is publicly known as the red school since the present building was built with the red brick brought from France. After the decree by Mehmed  II in 1454 which allows it for the Orthodox people to have their education in their own language, a school was established in Phanar and their education started. The school which known as Church Academy and Greek Old School in due course was given wide opportunities. The school turned into a high school giving classical education in 1861. Its present glorious building was built by Architect Konstantin Dimadis in 1881. The land of the school building was endowed by Moldavian Prince Dimitri Cantemir who was a graduate of this school The building consiste of a basis and three floors. Its dome has the height of 40 metres from bottom to top and it has an area of 3020 m available for use . It is said  that its    panoramic view resembles the figure of eagle.
În traducere: Colegiul grec ortodox și școala primară din Fanar, cunoscută și drept Școala Roșie a Școlii celei vechi este cunoscută în mod public ca fiind școala roșie deoarece clădirea actuală a fost clădită cu cărămidă de culoare roșie adusă din Franța. După decretul lui Mahomed al II-lea din 1454 care a permis pentru populația ortodoxă să aibă învățământ în propria lor limbă, a fost construită această școală în cartierul Fanar și educația lor a început. Școala cunoscută ca Academia Bisericii și Școala greacă veche la timpul potrivit, i s-au oferit oportunități largi. Clădirea sa glorioasă actuală a fost construită de arhitectul Konstantin Dimadis în 1881. Clădirea școlii a fost înzestrată cu teren de către domnitorul moldovean Dimitri Cantemir care a absolvit această școală. Cupola sa are o înălțime de 40 de metri de jos și până sus și are o suprafață de 3.020 mp disponibilă pentru utilizare. Se spune că la o vedere panoramică această clădire seamănă cu figura vulturului.
Iată, cum amintirea domnitorului Moldovei Dimitrie Cantemir este aici mult mai bine păstrată materialicește, dar nu duhovnicește, în comparație cu aceea a martirului Constantin Brâncoveanu. Domnul Țării Românești a avut o domnie îndelungată (1688-1714), dar nu a trecut la credința islamică, drept pentru care a fost executat cu feciorii și ginerele său. Domnul Moldovei a stat mai puțin de un an pe tronul Moldovei, dar a viețuit 22 de ani la Istanbul, astfel că nu este de mirare că urmele sale sunt mult mai pregnante aici. Dacă, în România, Cantemir este cunoscut mai ales ca istoric, savant, enciclopedist, în Turcia el este cunoscut şi apreciat mai ales ca muzician. Kantemir (sau Kantemiroğlu) este cunoscut turcilor prin cele peste 350 de piese muzicale pe care le-a cules sau le-a compus.
Am aflat aici că în anul 2008 în curtea inferioară a sitului ce a mai rămas din palatul lui Cantemir a fost instalată o modestă cafenea. Dar acum cafeneaua nu se mai numește ca la început Dimitrie Cantemir Muze Café, ci Balat Antik Café, iar ruinele s-au degradat într-o atmosferă din jur total nepotrivită, de bâlci supărător. Patronul turc a decorat în chip neinspirat scările care duc spre cafenea cu flori de hârtie, moriști de vânt, lampioane, umbrele spre a umbri mese și scaune de toate culorile. Chiar și scările nu scapă de mania colorării excesive și pestrițe. Multă lume vine, nu prea consumă cafea sau ceai, ci doar urcă scările să facă poze cu telefoanele mobile. Placa comemorativă fixată aici în 2007 este prea mică și nu i se disting literele de la o oarecare depărtare. Chiar dacă întreagă această zonă a Fanarului și de lângă Cornul de aur a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO încă din 1985, ea nu se bucură de o protecție firească a autorităților turcești sau românești. Dacă e să judecăm drept, am putea spune că din marea moștenire a lui Cantemir au mai rămas niște ziduri vechi lângă care spânzură lampioane și umbrele caraghioase pe trepte colorate țipător fără absolut nici o aprobare.
Iată, că vorbim actualmente, spre a fi în ton cu lucrarea Incrementa atque decrementa Aulae Otomanicae (Creșterea și descreșterea Imperiului Otoman) de o  adevărată și nemeritată decrementa a palatului lui Dimitrie Cantemir de la Istanbul. Nu ar fi lipsit de interes pentru noi românii ca acest loc să se bucure de mai multă ocrotire din partea autorităților de la noi din țară, dar și din partea primăriei din Istanbul.
Va urma