Moto:  Iar eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului (Psalmii lui David, 2,6)

Drumurile prin Ierusalim urcă și coboară, precum sunt și drumurile noastre în viața cea de toate zilele, când spre înălțare spirituală, când spre cădere în păcat. Pe aceste drumuri pietruite și înguste șerpuind între ziduri înalte, întâlnim, spre bucuria noastră, foarte mulți pelerini români, dar și pelerini din toate colțurile pământului. Cuvântul pelerin provine din latinescul peregrinus, compus din per (peste) și ager (ogor), așadar, sensul originar al cuvântului pelerin înseamnă  un om care a luat-o nu pe drumul mare accesibil oricui, ci pe o cale piezișă, peste ogoare, pe scurtătură, spre un loc  de sfânt de divinație. Pelerinul nu este  nici el un călător obișnuit, ci este un om care simte imperios o chemare puternică și lăuntrică spre un tărâm sfânt, visat de multă vreme și la care dorește să ajungă neapărat. Între pelerin și locul cel sfânt se întinde un fir roșu nevăzut al credinței și speranței în mântuire, precum un fir al Ariadnei, menit să-l scoată pe omul modern din infernul rutinei zilnice, cum altădată, magnificul fir al fiicei regelui Minos l-a scos pe eroul Tezeu din complicatul labirint situat în insula Creta, ce părea extenuant și fără ieșire. De aceea  sintagma o vizită în Țara Sfântă nu este  potrivită de fel, pentru că nu poți vorbi în țara lui Iisus Hristos despre o simplă vizită, ci de o închinare firească la Locurile Sfinte. O închinare pentru care te pregătești, din vreme, pe cât posibil, cu rugăciuni, post și înfrânare, pentru ușurarea sufletului și trupului. A trupului care va fi supus la cazne, la efort fizic, la umblet îndelungat, per pedes apostolorum. 

Cine să fi fost oare primii pelerini din Țara Sfântă? Nu au fost din rândurile iudeilor, ci au fost… străinii, peregrinii (peregrinii, în dreptul roman erau străini liberi, dar lipsiți de cetățenia romană - n.a.), străinii au fost cei trei Crai de la Răsărit (Babilon, Persia sau Arabia), pe nume Melchior, Balthasar și Gaspar, dovadă premptorie că noua, divina și pacifica învățătură a   Pruncului Iisus, născut într-o iesle săracă din Bethlehem era destinată și Romei stăpânitoare pe atunci, dar și tuturor popoarelor lumii acesteia.

În frunte cu triumviratul nostru preoțesc Pașca-Pintea-Mureșan ne îndreptăm spre Muntele Sion (în ebraică Tzion sau Țion) despre care aflăm că este  partea de apus a colinei din apropierea Porții Sion, mărginită la sud și vest de valea Hinom și la est de valea Tyropoeon, poartă prin care se face accesul spre cartierele armean și evreiesc. În vechime, Sionul a fost o cetate a tribului iebusiților pe care a cucerit-o David care și-a întemeiat aici propria cetate întărită, Sionul devenind cu vremea un simbol al speranței mesianice de unire a evreilor din diaspora lumii întregi, Sionul confundându-se prin extensie cu însuși Ierusalimul ori Israelul, iar mișcarea care avea drept scop renașterea Israelului pe fostul teritoriu biblic se numea mișcarea sionistă, primul congres sionist având loc la Basel în Elveția în anul 1897. Termenul de Sion are și un sens mai larg, duhovnicesc de Noul Ierusalim, de Ierusalim ceresc, de cetate a lui Dumnezeu, de tărâm al cerului, de biserică a lui Hristos. Profetul Miheia a prezis dărămarea Ierusalimului pentru păcatele conducătorilor neamului iudeu, proorocind că muntele Sion va fi arat cu plugurile (cum au făcut romanii cu Cartagina după victoria lor finală în războaiele punice). Într-adevăr, împăratul Hadrian a găsit templul Domnului distrus și ars din temelii, cetatea iudaică rasă până la pământ, excepție făcând câteva case modeste și mici biserici creștine timpurii din partea vestică unde se retrăseseră apostolii, după cum scrie episcopul Epifanius (310- 403). Arhiepiscopul Ioan (386- 417) a construit aici o catedrală  impunătoare supranumită pe bună dreptate Hagia Sion, ori Sfânta Biserică a Sionului, Mama tuturor bisericilor. Împărăteasa Eudoxia a reconstruit între anii 444- 460 vechile ziduri care înconjurau Muntele Sion, care au rezistat până în 973, când califul El-Aziz a ordonat dărâmarea lor, fiindcă zona încercuită era prea mare pentru a putea fi bine apărată. Aflăm apoi de la părintele Pașca faptul că Saladin a ordonat uciderea arhitectului care nu a inclus muntele Sion între zidurile cetății Ierusalimului.

Intrăm cu mare sfială înăuntrul Bisericii Adormirii Maicii Domnului, perla de seamă a Muntelui Sionului, lăcaș consacrat trecerii la cele veșnice a Fecioarei Maria, încredințată de către fiul său Iisus ucenicului Ioan. Biserica a fost distrusă de perși în anul 614, dar a fost reconstruită de Patriarhul Modestos la o scară mai mică, după care a ajuns din nou în ruine. Prin secolele XII –XIII ea a fost reconstruită în timpul regatului cruciaților, însă a fost din nou dărâmată de către musulmani. În anul 1898 cu ocazia vizitei în Țara Sfântă, prilejuită de sfințirea unei biserici protestante închinate Mântuitorului, Kaiser-ul Wilhelm al II-lea al Germaniei a cumpărat această parcelă de teren pe Muntele Sionului cu suma de 120.000 de mărci germane din aur de la sultanul Abdul Hamid al II-lea, teren care a fost dăruit de împărat comunității germane din Țara Sfântă, iar piatra de temelie a noii catedrale a fost pusă în octombrie 1900. Arhitectul și constructorul diocezei din Köln, ing. Heinrich Renard (1868–1928), a investigat cu atenție locul în anul 1899, cu această ocazie scoțând la lumină ruinele  unei vechi biserici bizantine închinate Maicii Domnului, denumite „Hagia Sion", zidită pe la începutul perioadei bizantine, undeva între anii 395 și 414, pe vremea episcopului Ioan al II-lea de Ierusalim. Potrivit tradiției locului, această biserică foarte veche a fost întemeiată de sfinții apostoli. Biserica actuală, de o mărime impresionantă, este de forma cilindrică, de-a lungul pereților, în interior, având o serie însemnată de capele și altare. Două scări în spirală conduc pașii pelerinilor spre cripta subterană unde spre plăcuta noastră surpriză aflăm și vedem că pe peretele din dreapta după coborârea treptelor se află o frescă pictată de frații români Moroșanu, ce înfățișează o icoană a  Adormirii Maicii Domnului în stilul iconografic și coloristic al tradiției bizantine, răsăritene. Fiul Iisus Hristos se află în spatele catafalcului pe care este așezată iubita Sa Maică, iar Mântuitorul nostru este închipuit ținând în brațe chiar sufletul genitoarei Sale în chipul unei copilițe. În centrul criptei  ne închinăm unei statui a Maicii Domnului adormită, deasupra căreia vedem un baldachin pe a cărui boltă lucrată în mozaic fin se văd chipurile unor sfinte femei din Vechiul Testament precum Eva, Miriam, Iudita, Rut și Estera, acestea fiind antecesoarele Sfintei Fecioare. Cu trecerea vremii, aici s-au mai adăugat icoane ale Maicii Domnului, donate de biserici romano-catolice din Europa și cele două Americi.

Datorită faptului că, foarte aproape de biserică, se află o moschee, clopotnita abației de pe Sion nu a putut fi ridicată chiar lângă basilică, spre a nu umbri cumva clădirea musulmană. Astfel, clopotnița creștină a fost înălțată la o oarecare distanță de biserică și de aceea  nu poate fi accesată din aceeași curte.

Părintele Pașca ne mai spune că în apropiere se află și Biserica Sfântul Petru Galicantu (galicantu, însemnând în latinește cântecul cocoșului), lăcaș ridicat pe locul unde sfântul Petru s-a lepădat de Domnul Iisus Hristos, când l-a văzut pe Învățătorul său că a fost bătut, umilit, batjocorit de soldații romani, la instigarea conducătorilor iudeilor și unde mai apoi a plâns cu amar, aducându-și aminte de prezicerea  lui Iisus că va fi trădat în ciuda asigurării dârzului pescar că nu-L va părăsi pe Iisus niciodată.

Părinții ne conduc apoi spre mormântul regelui David, cel care a biruit în tinerețea sa pe uriașul filistean Goliath. Este situat sub Foișorul Cinei celei de Taină. De mai bine de trei milenii, în vechea Cetate a Sionului odihnește marele luptător și cântăreț de Psalmi, a cărui piatră de mormânt este învelită într-o pânză de purpură, brodată cu aur şi împodobită cu capetele unor suluri din Tora, unul dintre ele salvate din Holocaust. Despre înmormântarea lui David pe colina Sionului face menţiune întâiași dată un călător, pe nume  Beniamin din Tudela (1172) care a vizitat cetatea Ierusalimului. Am văzut aici cum ultraortodocșii citesc Psalmii lui David, legănând întruna capetele acoperite cu pălării cu boruri largi, ori numai cu simple kippa.

 

În foişorul Cinei cele de Taină

 

Situat în apropierea locului de veci a Psalmistului Rege David se află un foișor al Cinei celei de Taină, despre care aflăm multe lucruri de la părinții îndrumători. În acest foișor, înainte de pătimirea sa, Iisus și-a strâns ucenicii și le-a spălat tuturor picioarelor, în ciuda opoziției lui Petru, în semn de umilință și de iubire nesfârșită a aproapelui. Apoi, a săvârșit sfânta taină a euharistiei, cuvântul euharistie provine din limba greacă și înseamnă a aduce mulțumire. Euharistia sau frângerea pâinii este cunoscută și sub numele de Sfintele Daruri, Dumnezeieștile Taine, Împărtășania sau Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. Părinții ne explică, sfătuindu-ne să ne retragem spre un perete lateral (spre a face loc și altor pelerini care vin în continuu), că în locul în care suntem, îngrămădiți în jurul lor, domnul Iisus a frânt pâinea și luând pâine și vin în mâinile Lui a  spus ucenicilor săi: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu…  Beți dintru acesta toți, că acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor (Matei, 26,26-29).

După învierea Sa din morți, Mântuitorul Iisus se arată tot aici apostolilor speriați, ba chiar înspăimântați de moarte, pătrunzând prin ușile încuiate și liniștindu-i cu sacramentalele cuvinte: Pace vouă!, unde le arată mâinile și  coasta sa străpunse de cuie și ascuțișul lănciei și le dăruiește lor puterea magnifică de a ierta păcatele mărturisite lor, un mare și nepământean har, care se transmite de atunci, neîncetat preoților-duhovnici de atunci și până în zilele noastre, ad majorem Dei gloriam, spre mai marea slavă a lui Dumnezeu.

Tot în foișorul în care se adună mulțime de pelerini, părintele Pașca ne mai spune că în acest loc sfânt pentru creștinii din toată lumea a coborât Duhul Sfânt asupra apostolilor sub înfățișarea unor limbi ca de foc la sărbătoarea Cincizecimii, după a cincizecea zi de la Învierea Domnului, Mântuitorul  dând putință apostolilor să vorbească cu putere și har de sus în mai multe limbi neamurilor străine din Ierusalim: parți, mezi, elamiți, greci, romani, cretani și arabi. A urmat imediat după minunea Cincizecimii, convertirea a mii de oameni prin sfântul botez săvârșit de apostolii din Foișorul Cinei celei de Taină, acesta fiind socotit momentul crucial al întemeierii Bisericii creștine. Ne simțim cu toții foarte emoționați de acest minunat moment al dezvăluirii preoților noștri, de parcă am fi primit din nou taina unui botez uimitor, de o mare putere, primit în  Foișorul Cinei celei de Taină din care nu am mai vrea să ne mai ducem nicăieri.

Aflăm că mai târziu, prin anii 50 d.H., tot aici în Foișor  s-a întrunit un sinod apostolic care a dezbătut o problemă foarte importantă, ivită în rândul comunității iudaice și neiudaice din Țara Sfântă și anume aceea de a urma sau nu respectarea strictă a legilor lui Moise. În Faptele Apostolilor aflăm că apostolii au decis să nu se mai impună regula tăierii împrejur a celor nou convertiți la creștinism, a neiudeilor, a străinilor, decizie cunoscută sub denumirea de Decretul Apostolic.

Suntem la finalul unei zile obositoare de  8 noiembrie 2022 și asta se simte deja. Picioarele ni le simțim îngreunate, dar sufletul ne este mai ușor.  Ciudată, dar binefăcătoare stare pe care o trăim, aceea în care sufletul care purcede de la Domnul biruie trupul nevolnic, omenesc, aici, în cetatea cea sfântă. Părinții înțeleg că nu am dormit o noapte întreagă între 7 și 8 noiembrie și că am călătorit dis-de-dimineață de la Budapesta la Tel Aviv, că am fost apoi la biserica din Lodd, la Zidul Plângerii și pe Muntele Sionului. Este vremea să coborâm spre autocar cu destinația următoare Bethlehem unde vom fi cazați într-un hotel. (Va urma)

Episodul VI, aici.