Mânăstirea spre care ne îndreptăm acum, trecând iar peste spinarea Muntelui Athos dinspre partea de nord-est spre coasta sa de sud-vest, se numeşte Zografu şi este bulgărească. Anul trecut, pe data de 3 mai, s-au sărbătorit 1.150 de ani de la încreştinarea poporului bulgar.

Vecinii noştri de la sud de Dunăre au cinstit cu cuvenitul şi emoţionantul fast evenimentul religios la Varna, la ruinele fostei bazilici, unde, în anul de graţie  865, hanul Boris cel păgân, omul cel vechi, a primit botezul creştinesc sub numele omului nou întru Hristos, de Mihail cneazul. Cu  ocazia sărbătoririi celor peste o mie o sută de ani de la încreştinarea bulgarilor,  Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul  întregii Biserici Ortodoxe Bulgare, a săvârşit Sfânta Liturghie, în fruntea unui distins sobor de arhierei ai mai multor Biserici Ortodoxe din lume. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României la acest episod aniversar a  fost Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos. „Evenimentul este unul foarte important, autorităţile Republicii Bulgare i-au dat o importanţă cu totul specială; aici au fost de faţă preşedintele Republicii, prim-ministrul şi alte autorităţi guvernamentale, precum şi fostul rege şi fostul prim-ministru al Bulgariei, Ţarul Simeon al II-lea”, a spus cu acea împrejurare din anul trecut IPS Casian. Biserica Ortodoxă bulgară este una din cele patrusprezece  biserici ortodoxe autocefale din lume.

Vecinii noştri bulgari, deşi mai puţin numeroşi decât noi, la fel cu sârbii, totuşi, posedă o mânăstire în Sfântul Munte. Şi nu orice fel de mânăstire. Mânăstirea   Zografu este chiar una dintre marile mânăstiri din Republica monastică, taman între mânăstirile  Vatopedu şi Constamonitu. Mânăstirea este o fortăreaţă în toată regula, impresionând prin zidurile sale înalte. Lăcaşul de închinăciune este închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale cărui sfinte icoane, făcătoare de minuni, sunt păstrate cu deosebită cinste şi evlavie în obişnuitul katholikon - biserica centrală. Mânăstirea a fost întemeiată pe la finele secolului al IX-lea şi începutul secolului  X, de trei fraţi bulgari: Moise, Aaron și Ioan, veniţi  din  renumita Ohrida. Ohrida este o aşezare definitorie în existenţa religioasă a slavilor. În anul 886, Sfântul Clement, un monah slav, discipol al fraţilor Chiril şi Metodiu, s-a stabilit aici. Urmează să vină peste câţiva ani aici un alt călugăr pe nume Naum.  Amândoi întemeiează o mânăstire care devine cu timpul prima universitate slavă din lume, unde ei reformează  idiomul glagolitic care devine alfabetul chirilic şi fac din vechea limbă slavă limba liturgică a slavilor. Clement a devenit primul episcop de Ohrida, iar universitatea de aici a desăvârşit formarea a cel puţin 3.500 de preoţi şi profesori, menţinându-se până în l767.

Semnătura  mânăstirii bulgare Zografu apare într-un tipikon al Sfântului Munte, în anul 927. Ea se situează pe locul al nouălea între cele douăzeci de mari lăcaşuri athonite, învrednicindu-se de ocrotirea deschisă a unor   împăraţi bizantini, precum Mihail al VIII-lea Paleolog, Andronic al II-lea şi Ioan al V-lea Paleolog. În secolul al XV-lea, după ce Grecia a căzut sub jugul turcesc,  mânăstirea a fost refăcută, în întregime, de Sfântul voievod Ştefan cel Mare al Moldovei.

Zografu - scriere de viaţă…

De unde provine numele mânăstirii? De la o icoană a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, zugrăvită în chip miraculos în preajma secolelor XIII-XIV. Aici aflăm de la călugări că, după terminarea construcției, fraţii  bulgari monahi nu se puteau hotărî nicicum ce sfânt să-și ia ca ocrotitor. Unul dorea ca Maica Domnului să le călăuzească mânăstirea, altul îl voia pe blândul Sfântul Nicolae, iar al treilea se prosterna numai la temutul Sfântul Gheorghe. Neajungând fraţii la niciun compromis, ei au hotărât să lase alegerea protectorului  în seama bunului Dumnezeu. Au pregătit o tăblie după mărimea icoanei și au pus-o în biserică, după care au  încuiat lăcaşul. Fiecare dintre cei trei fraţi s-a retras apoi   în tăcere la chilia lui, rugându-se fierbinte Creatorului  să arate cărui sfânt trebuie închinată biserica. În timpul nopții, tustrei fraţii au zărit o lumină orbitoare în biserică. Dimineața s-au repezit să descuie biserica. Au observat că tăblia de lemn netedă se zugrăvise în chip minunat cu chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Așa a devenit acest viteaz sfânt, patronul protector al  mânăstirii, numită Zografu, adică icoană zugrăvită prin mijlocire dumnezeiască. De altfel, cuvântul românesc „zugrav”, vine de la grecescul termen  „zograf”, care este alcătuit din două cuvinte şi anume „zoe”, care înseamnă „viaţă” şi „grafos”, care înseamnă… „scriere”. Aşadar, zograf (zugrav) se traduce în mod poetic, dar şi extrem de strict,  în  „scriere de viaţă”. Termenul latin  graphia (scriere), se ştie că provine, de altfel, din greaca veche γράφω (gráphō).

Din analele mânăstirii rezultă că lăcaşul a fost ars şi prăduit în mai multe rânduri. Dar în decursul secolelor  XIII-XIV, mânăstirea a fost reînnoită de împărații bizantini din dinastia Paleologilor. Ruinată din cauza vicisitudinilor istorice inerente, mânăstirea a cunoscut apoi o mare perioadă de înflorire în secolul al XV-lea, datorită Mușatinilor noştri. De pildă, cronicile amintesc de faptul că domnitorul Alexandru cel Bun dădea ajutor anual mânăstirii câte 3000 aspri de argint (1429), precum și venitul câtorva metoace, printre care și al Mănăstirii Căpriana. Epoca de aur, ca să spunem aşa, a fost înregistrată, însă, în timpul viteazului domn Ștefan cel Mare. Acesta a refăcut mânăstirea aproape integral, între anii 1466-1502, când se donează mari sume de bani pentru înnoirea bisericii și a bolniței. În anul 1475,  eroul Moldovei rezidește la malul de sud-vest al mării arsanaua (portul) mânăstirii. În anul 1495, acelaşi binefăcător reface din piatră corpul chiliilor, trapeza și zidul de incintă. În anul 1502,  atletul creştinătăţii, cum era proslăvit acelaşi domn în cronici apusene, zidește din nou biserica mare și o pictează în frescă. Pe lângă toate acestea, se făceau de la Suceava şi danii anuale în bani de aur și argint, galbeni ungurești sau aspri de argint. În anul 1502 Ștefan cel Mare donează ctitoriei sale de la Athos o icoană cu Sfântul Gheorghe și chiar steagul de luptă al Moldovei, cusut cu aur și argint, care are pe o parte icoana Sfântului Gheorghe, iar pe  cealaltă parte, stema Moldovei. Mai departe, după Ştefan, în jurul anului 1500, voievodul  Radu cel Mare dădea 3000 aspri ajutor anual acestei mânăstiri. Au urmat în danii Neagoe Basarab (1515-1517), Vlad Vintilă (1534) și alți domni pământeni. Vodă Bogdan al III-lea repară chiar pirgul (turnul de apărare) al mânăstirii. Neobositul domn Petru Rareș efectuează  multe reparații și înnoiește pictura în anul 1546; la fel, fiica acestuia, Ruxanda, soția lui Alexandru Lăpușneanu, achită impozitul anual de 100 galbeni de aur pe care mânăstirea trebuia să-l plătească regulat  Porţii Otomane și mai donează încă 52.000 aspri de argint. Cronicile consemnează că ultimele ajutoare financiare le-au dat domnii fanarioți în secolul al XVIII-lea.

Mânăstirea Zografu, cea pe care o vedem acum, este o chinovie bulgărească cu viață de obște, care număra în anul 1980 doar 15 călugări. Monahii vorbesc atât bulgara, cât și greaca, dar  există nenumăraţi  cunoscători de limbă  engleză, pe care câţiva călugări au denumit-o cu un umor tragic greaca de acum a zilelor noastre. Actuala pictură a bisericii datează din anul 1817. În pridvor, am văzut cu toţii cum sunt pictați în șirul ctitorilor împărații bizantini Andronic și Ioan, precum și regii Serbiei, pe partea stângă. În partea dreaptă, ne-am bucurat nespus şi am fost mândri să-i vedem pictaţi şi pe marii şi bunii noştri voievozi: Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Vasile Lupu. Ștefan cel Mare este pictat  cu coroană domnească pe cap, într-o superbă  hlamidă de culoare bej împestriţată  cu mărunte flori albe. Din cauza ajutoarelor masive venite din Moldova, mânăstirea Zografu era supranumită şi Lavra Moldovei.  În apropiere se găsește și Schitul cu numele slav de Bogorodița ( din termenii slavoni Bogo şi Rodița, adică Născătoarea de Dumnezeu, iar în grecește se numeşte Theotokos).

Biblioteca mânăstirii este visul oricărui bibliofil de slavă veche. Ea adăposteşte cu grijă nu mai puţin de  388 de manuscrise în slavonă și 126 în limba greacă, din care 26 pe pergament. Mai sunt încă peste zece mii de  de cărți tipărite, printre care - am aflat cu bucurie! - și cărţi românești, dar cu obişnuitele caractere de litere chirilice de atunci, dar și multe alte documente. Tezaurul de bază al mânăstirii bulgare este alcătuit din  multe şi vechi odoare și obiecte de cult din argint, icoane, evangheliare cu savante miniaturi și broderii din secolele XI-XIV.