Născut la 11 noiembrie 1924, în Broscăuţii Noi, raionul Storojineţ din nordul Bucovinei, este stabilit la Oradea din anul 1952. De profesie constructor, cu o viaţă activă de 43 de ani în spate, nu uită an de an, grija pensionarului proprietar de livadă în nordul Bucovinei dragi, aşteaptând cu speranţă încă o primăvară de vis acolo, să-l troienească florile de măr, din ograda casei natale...

Scriitor de istorie prin cele opt cărţi semnate ca autor, aduce lumină prin titluri incitante: Martiri şi mărturii din nordul Bucovinei, Momente din istoria zbuciumată a Bucovinei, Bucovina pe calea reîntregirii, Bucovina abandonată, Bucovina noastră, Basarabia la întâlnire cu istoria... Toate argumentând nedreptatea unei istorii a suflării româneşti greu încercată şi în Bucovina de masacre, deportări, întemniţări şi dezrădăcinări. O soartă neînţeleasă a acestei părţi de Românie, dorită de imperii cu ţari şi împăraţi, cu protocoale neştiute şi războaie, cu urme şi răni sângerânde încă. Prin sufletul românului bucovinean, basarabean ori maramureşan, aşteptând dreptatea... Încă...Şi încă...Şi Ţara...

Vasile Ilica, în pragul celor nouăzeci de ani, trăieşte modest şi singur, într-un apartament cu două camere, aproape de centrul Oradiei. A trudit pâinea cea de toate zilele prin toată ţara, muncind pe diverse şantiere la Baia Mare, Bihor, Reşiţa. De la pensionarea din 1988, şi-a dedicat toată activitatea studierii istoriei Bucovinei, scriind, cercetând, editând.

 

Interzis în Ucraina

Îl găsesc cu masa din sufragerie încărcată de cărţi, studii, acte şi dosare. E semn de activitate intelectuală, specifică preocupărilor lui de o viaţă. Prieteni şi colaboratori vechi, am convenit să stăm de vorbă, cu gând de aniversare... "Dar n-aibă iertare şi n-aibă scăpare/Călăi de viaţă, cultură şi neam".

Blestemul poeziei "Furtună şi blestem", a lui Lorin Fortună, îi aduce aminte lui Vasile Ilica că îi este este interzisă intrarea în Ucraina. Publicarea celor şase liste cu 222 de deţinuţi politici bucovineni (ucrainieni, români, evrei, polonezi), care se aflau la data de 22 iunie 1941 în închisoarea din Cernăuţi, fiind executaţi în secret de către NKVD-ul sovietic şi îngropaţi pe teritoriul fostului cimitir militar român din Cernăuţi, în cartea "Momente din istoria zbuciumată a Bucovinei", a însemnat iniţial interzicerea prezentării cărţii la Simpozionul dedicat comemorării a 70 de ani de la masacrul antiromânesc de la Fântâna Albă, organizat în 31 martie 2011, de Societatea Golgota din Cernăuţi, pe motiv că titlul cărţii şi conţinutul ei au caracter provocator, ulterior comunicarea şmecherească de interdicţie a intrării în Ucraina, când în ajunul Sfintelor Paşti, încărcat cu daruri pentru prietenii şi rudeniile de acolo, dorea să treacă frontiera... "Eu nu mă consider un învins. Mă dor picioarele, pe care le-au tratat şase medici în ultimii doi-trei ani, dar cel mai mult sufăr pentru interdicţia de intrare în Ucraina, dispusă de autorităţile ucrainiene. Prietenul Grişa din Cernăuţi încă mă aşteaptă cu camera pentru găzduire. Pe bucovinenii mei din satul Ropcea nu pot să-i uit, am dus din România un camion de cărţi pentru biblioteca lor. Mă aşteaptă apoi livada şi casa natală din Broscăuţii mei..."

 

Amintiri, dragi amintiri

Ce bucurie vă luminează amintirile, domnule Ilica, îl întreb? "Sunt membru al Societăţii "Mihai Eminescu" din Cernăuţi, al Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina Bihor, al Asociaţiei Morăriţa. În anul 1991 am reuşit să organizăm o delegaţie pentru documentare cei de la Pro Basarabia, condusă de dr. Ion Groza preşedintele de atunci. Am vizitat Storojineţul, satele româneşti din Bucovina, apoi din Basarabia. La Storojineţ, am aflat despre plasa Flondorenilor, moşia lor pe care s-a dezvoltat mai târziu oraşul, despre mormântul marelui patriot român Iancu Flondor, care prin atitudinea lui dârză a legiferat Congresul şi hotărârea de revenire a Bucovinei la Regatul României în  28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, susţinând-o apoi alãturi de delegaţia bucovineană prin prezenţa lor la Alba Iulia la Marea Unire. Despre ferocitatea comportamentului autorităţilor sovietice instaurate ca urmare a ocupaţiei Armatei Sovietice în 1940, care în planul lor demolator, au şters criminal toate urmele acestei familii (castelul de reşedinţă în primul rând), culminând cu acoperirea criptei mormântului pentru a nu se mai putea identifica niciodatã patrioţii români care au fãcut cinste neamului, lăsându-ne România Mare... După un an de la această vizită, în 24 noiembrie 1992, am reuşit acolo în cimitirul Maidan din Storojineţ, să ridicăm monumentul lui Iancu Flondor (monument realizat la Oradea cu susţinere privată). Am organizat deplasarea a două autocare cu orădeni simţitori la trăirea şi recuperarea istoriei românilor de orişiunde ar fi ei, care au participat emoţionaţi la sfinţirea acestui monument, într-un sobor condus de Preasfinţitul de vrednicã aducere aminte Ioan Mihălţan Crişanul al Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Este poate cea mai frumoasă amintire, trăită alături de un om cu mare inimă de român şi îl numesc pe dr. Ioan Groza, reuşind repunerea acestui stindard de românism acolo la Storojineţ, aproape de Cernăuţi, care pentru actualele generaţii de tineri, de elevi şi studenţi poate fi un traseu istoric şi o pildă de curaj. Un loc de pelerinaj al neamului nostru, binecuvântat în trăirea lui ortodoxă."

 

Un erou sau o victimă?

Vă socotiţi un erou sau o victimă, domnule Ilica? "Readucerea în faţa opiniei publice a masacrului din 1 aprilie 1941 de la Fântâna Alb, despre care eu am scris pe larg în cărţile mele, sensibilizarea mass mediei româneşti pentru acest episod al istoriei noastre, a produs mare derută în Bucovina chiar în acest an. Televiziunea română, prin competenţele realizatoarei Lucia Hossu-Longin, a documentat la faţa locului un film despre aceste evenimente, despre adevărata istorie a Bucovinei, lucruri care au înspăimântat autorităţile de acolo. Şi suntem în anul 2014, băgaţi de seamă! Dar eu trebuie să spun adevărul: cei peste douămiicinci sute de români, poate trei mii, din satele Iordăneşti, Ropcea, Pătrăuţii de Jos şi de sus Cupca,  Suceveni, etc, cu preapuri luaţi din biserici, cu purtători de cruci în faţa coloanei lor, dorind să ajungă în România prin trecerea frontierei, pentru a scăpa de regimul securităţii ruseşti, de arestări şi deportări nemotivate în principal a românilor care erau majoritari, au fost seceraţi mişeleşte, familii întregi, cu părinţi şi copii ţinându-se de mână în disperarea lor, în cele două gropi comune de pe dealul Sucevenilor, mulţi îngropaţi muribunzi, de vii...Această tragedie de la Fântâna Albă, este o rană nevinovată a sufletelor românilor secerate pe păşunea Varniţei... Jalea de nedescris, ţipetele de groază ale celor împuşcaţi, păşunea plină de morţi şi răniţi, nu se poate uita...Şi cărţile mele documentează consemnând mărturii ale supravieţuitorilor, ale urmaşilor celor masacraţi, batjocoriţi, întemniţaţi ori aruncaţi în gropi comune...O memorie, care pentru răstignirea românilor, ne doare...O mărturie de sânge a neamului românesc..."

 

Orădean din 1958

Trăiţi în Oradea din anul 1958. Ce a însemnat pentru Vasile Ilica Oradea? "În primul rând a însemnat împlinirea destinului meu. Căsătoria, naşterea fiicei noastre, construirea casei, naşterea nepotului şi... decesul soţiei în 1995, după ce în anul 1993 am petrecut-o pe mama...Am lucrat ca şef de lot la Sovrom construcţii, cu şef inginer sovietic din 1958 până în 1967. Am construit infrastructura exploatării de uraniu de la Ştei-Băiţa. Am trecut fiind promovat la Centrul de Proiectări Bihor, unde am lucrat douzecişicinci de ani până la pensionare în sistematizare şi organizarea teritoriului. Pe atunci avea peste patru sute de angajaţi. Am cunoscut la Oradea oameni de cultură deosebiţi: rămâne de neuitat prof. Constantin Mălinaş ani buni director la Biblioteca Judeţeană a Bihorului, cel alături de care am conceput primul număr al revistei Familia Română...Protopopul Marghitei Gheorghe Ciobai, în acest an chemat la Domnul, un om de cultură de mare calibru, directorul Culturii Bihorene Lucian Silaghi, prof. Mihai Drecin, scriitorul Paşcu Balaci, dr. Ion Botoş din Maramureşu istoric, dr. Teodor Ardelean directorul Bibliotecii Judeţene Petre Dulfu din Baia Mare, primarilor Oradiei Petru Filip şi Ilie Bolojan, poate chiar pe dumitale domnule Moraru, cel care de aproape douăzeci de ani, mă porţi în şcolile bihorene pentru prezentarea şi chiar lansarea cărţilor mele, la zilele şcolilor, simpozioane, conferinţe istorice şi culturale. Datorez mult acestei prietenii şi mulţumesc pentru toate...

În pragul celor nouăzeci de ani, emoţia veteranului de război, a bărbatului încă chipeş, cu tâmple tot mai albe se transmite, te pătrunde, asemeni apelor unui fluviu cu multe, cu multe profunzimi... Vasile Ilica este o carte de istorie trăită, un istoric autentic prin tot ce a scris despre neam şi Ţară, acum îşi doreşte cu lacrimi în ochi să-L ţină Domnul, să apuce să mai vadă odată, icoana din sufletul său, Bucovina natală, România lui neuitată...

La mulţi ani veteranule Vaile Ilica! La mulţi prietene Vasile Ilica!

A consemnat, Tiberiu MORARU