La începutul anului 1918, armata română era unica forţă militară disciplinată a Aliaţilor de pe Frontul de Răsărit. Hotărârea lui Lenin de a încheia pacea şi destrămarea rapidă a armatei ruseşti a pus România într-o situaţie dificilă. Francezii sperau ca în jurul armatei române să reconstituie o coaliţie militară antibolşevică menită să continue războiul în Rusia de Sud. Erau luate în considerare trupe urcainene, cazacii de pe Don şi voluntari ruşi conduşi de generalii ţarişti.

Aşa cum anticipase premierul Ion I.C. Brătianu, fuga spre est a trupelor ruse a transferat problema tulburărilor revoluţionare din Moldova în Basarabia, care nu era pregătită să-i facă faţă. În noiembrie 1917 ofiţeri din armată şi conducători politici basarabeni au avut iniţiativa de a crea un parlament provizoriu, Sfatul Ţării, în care erau reprezentate toate etniile din provincie. Pe 15 decembrie 1917 a fost proclamată Republica Autonomă Moldovenească în cadrul Federaţiei Ruse. Cea mai presantă problemă în noua republică era însă păstrarea ordinii publice, în condiţiile frământărilor ţărăneşti, nemulţumirilor minorităţilor şi acum influenţei revoluţionare bolşevice a soldaţilor ruşi. Un singur regiment basarabean format nu reuşea să facă faţă imenselor greutăţi, astfel că Sfatul Ţării a solicitat ajutorul aliat de la Iaşi. Şeful Misiunii Militare Franceze, generalul Henri Mathias Berthelot a promis sprijin pentru crearea unei armate moldoveneşti, demers care necesita însă timp, iar situaţia era presantă. După multe ezitări, Sfatul Ţării apelează la generalul rus Dimitri Şcerbacev, cerându-i „o divizie din trupele aflate la dispoziţie”. „Depinde de noi, de dumneavoastră şi de mine”, îi scria Berthelot, pe 5 ianuarie 1918, generalului Constantin Prezan, şeful Marelui Cartier General (MCG), „să-l facem pe Şcerbacev să decidă ca această divizie să fie românească”. Generalul rus a acceptat. Încă de pe 2 ianuarie colonelul Ion Antonescu, ofiţer de operaţiuni din cadrul MCG, a alcătuit studiul referitor la trimiterea de trupe în Basarabia cu „scopul asigurării aprovizionării trupelor care operează pe frontul român şi a populaţiei româneşti”. Pentru atingerea obiectivelor de asigurare a funcţionării regulate a trenurilor de aprovizionare pe linia Odessa - Socola şi a ordinii în Basarabia, prin împiedicarea jafurilor şi formarea depozitelor, se avea în vedere şi eventualitatea unor confruntări cu unităţi bolşevice, drept pentru care propunea trimiterea unei „divizii întărită cu un regiment de cavalerie şi prevăzută cu mijloace tehnice necesare”.

Cabinetul român a ezitat înainte de a-şi da aprobarea, deoarece exista riscul slăbirii frontului pe Siret, posibilitatea Puterilor Centrale de a lansa un atac şi, de asemenea, exista posibilitatea unui atac bolşevic. Guvernul ar fi dorit expedierea discretă peste Prut a unor contingente mai mici, aspect agreat şi de Berthelot. După cum a explicat însă Misiunii Franceze colonelul Ion Antonescu, MCG insista să aibă loc o operaţiune majoră, cu o divizie experimentată, pentru a nu le da bolşevicilor posibilitatea de a crea complicaţii. Dorinţa românilor de a reacţie imediată era dată şi de speranţa realizării istorice a unirii Basarabiei cu România.

Situaţia din provincie a început să devină critică, pe 18 ianuarie forţele susţinute de bolşevici au preluat puterea la Chişinău cu ajutorul garnizoanei ruseşti. Aceste forţe au dezarmat un contingent transilvănean sosit în Basarabia. Doi membri ai statului major al lui Şcerbacev care îi însoţeau au fost omorâţi în bătaie. Liderii Sfatului Ţării au fugit din ţară ori s-au ascuns. „Ceea ce trebuia să fie o operaţiune de păstrare a ordinii devine acum o operaţiune militară care presupune în mod necesar vărsare de sânge”, comenta generalul Berthelot.

Pe 21 ianuarie MCG a ordonat Diviziei 11 Infanterie să înainteze în Basarabia. Începea operaţiunea militară de eliberare a provinciei româneşti răpită prin trădare de către Imperiul Ţarist. De-a lungul Prutului au fost poziţionate alte trei divizii, pentru orice eventualitate, în scurt timp fiind grupate în Corpul VI de Armată comandat de generalul Ion Istrate.

 

Instigările bolşevice şi acţiunile militare

O să prezentăm în continuare o parte mai puţin cunoscută a evenimentelor istorice petrecute în acea epocă, după cartea „Regele Ferdinand I – cuvânt pentru unirea neamului românesc. O poveste adevărată: Basarabia: 1918”, autor prof. Neculai Moghior, prefaţată de col. (r) Constantin Moşincat.

Când au venit bolşevicii la conducere, prin lovitura de stat a lui Troţki, au preluat acest program de autodeterminare, dar nu cu scopul ca popoarele să decidă, ci cu scop de anarhie la periferia imperiului rus. Atunci când s-au instalat bolşevicii la Moscova, patru armate ţariste au părăsit frontul şi au pornit spre Moscova ca să suprime regimul bolşevic. Cele patru armate erau coordonate de generalul Cornilov - armata generalului Iudenici, care venea de la Marea Baltică, armata generalului Denikin, care venea din Caucaz şi Marea Azov, armata generalului Vranghel, care venea din Crimeea, şi armata generalului Colceac, care din venea din Siberia. Ei bine, asaltat de aceste patru armate ţariste, Lenin a reluat decretul de autodeterminare a celor 52 de popoare, pentru ca, în spatele acestor armate, ucrainenii, caucazienii, estonienii, letonienii şi lituanienii să se despartă, polonezii şi basarabenii să facă scandal, pentru ca aceste armate ţariste să fie prinse între două focuri: din faţă - bolşevicii de la Moscova şi din spate - aceste mişcări de eliberare. Pentru acest motiv a hotărât Lenin autodeterminarea popoarelor, iar nu cu scopul ca popoarele să decidă. Au plecat din Moscova trei armate bolşevice care să neutralizeze aceste patru armate ţariste. Una s-a dus spre armata generalului Colceac, alta - spre armata generalului Iudenici, iar cea mai mare, cu 22 de divizii bolşevice, a plecat împotriva lui Denikin şi Vranghel. Această armată bolşevică era condusă de Cristian Rakovski, cetăţean român de origine bulgară, un mare duşman al poporului român. Acesta a schimbat direcţia şi, în loc să meargă împotriva lui Denikin şi Vranghel, a pornit spre Chişinău şi Iaşi, cu scopul de a-l detrona pe regele Ferdinand, de a elimina guvernul Brătianu şi de a institui Republica Socialistă Sovietică Română sub conducerea lui.

Spionii englezi au aflat despre aceasta, iar aliata noastră Anglia ne-a luat sub protecţie. Serviciul de informaţii şi-a pus problema să-i oprească pe aceşti bolşevici: i-au luat lui Brătianu prin radio asentimentul să se încheie un fel de convenţie în care România să recunoască guvernul Lenin, iar guvernul bolşevic să recunoască independenţa şi suveranitatea teritoriului românesc. Anglia a trimis o delegaţie formată din doi ofiţeri de la Intelligence Service (col. Hall şi cpt. George Hill) la Moscova, în audienţă la Troţki (care era ministru de război şi şef al Armatei). Troţki le-a spus: „Ce să fac, eu i-am trimis spre Denikin şi spre Vranghel, dar au schimbat direcţia fără să-mi spună nimic. Ce pot eu să fac este să repet ordinul şi să vă dau o drezină ca să vă duceţi să îl convingeţi pe Cristian Rakovski”.

Aşa au făcut, şi l-au ajuns cu drezina între Nicolaev şi Tiraspol (deci Rakovski mai avea de făcut doar un salt şi intra în Basarabia, iar al doilea salt ar fi fost în Moldova). Au început discuţiile. Au făcut o şedinţă care a început la 7 seara şi s-a terminat la 5 dimineaţa, Hall şi cu Hill argumentând că tactica are prioritate asupra strategiei şi deci războiul contra lui Denikin şi Vranghel era mai important faţă de ocuparea şi bolşevizarea României. La vot, cei 22 de aşa-zişi generali ai celor 22 de divizii bolşevice au fost toţi de acord să lase România şi să se ducă spre Denikin şi spre Vranghel. Numai Rakovski se împotrivea şi au fost necesare încă două ore pe capul lui până a semnat şi el schimbarea de direcţie şi renunţarea la atacarea României.

Cei doi militari englezi au plecat cu drezina mai departe, au ajuns la Iaşi şi i-au dat convenţia lui Brătianu, care fixase o dată limită când îşi dăduse asentimentul pentru semnarea convenţiei: 30 decembrie 1917. Dacă nu se realiza această convenţie de recunoaştere reciprocă, el urma să ia măsuri de apărare, pentru că România nu se poate apăra pe Prut, ci doar pe Nistru, care este o graniţă fortificată de natură în favoarea României.

(Va urma)

Explicaţii foto: 

1. Militari români într-un vehicul blindat dotat cu tunuri şi mitraliere antierene
2. Harta operaţiunilor militare din Basarabia, 1918
3. Locuitorii unei localităţi din Basarabia aşteaptă trupele române
4. Generalul Prezan şi un grup de ofiţeri la sfârşitul anului 1917
5. Bolşevicul Cristian Rakovski