Ferdinand I a fost înrolat începând cu 1 noiembrie 1886 ca tânăr sublocotenent în efectivele Regimentului 3 Infanterie, unitate ce avea să intre în efectivele Diviziei 11 Infanterie.

Unitatea naţională – obiectiv strategic al politicii româneşti

Romania ar fi fost obligată să intre în război (potrivit cu prevederile Tratatului în care era parte din 1883) doar dacă aliata sa Austro-Ungaria era atacată, dar la izbucnirea conflictului militar statul român a considerat că Austria a declanșat războiul și prin urmare a decis să rămână neutră. Pe scena politică curentul germanofil, reprezentat de regele Carol I (până la moartea sa din 27 septembrie 1914) susţinut şi de Petre Carp, continua disputa cu gruparea care cerea o acţiune militară îndreptata împotriva Austro-Ungariei, în accord cu ceea ce şi poporul ar fi dorit: eliberarea Transilvaniei. Curentul naţionalist reprezentat de Take Ionescu, Nicolae Filipescu, Nicolae Iorga, Ion I.C. Brătianu şi Octavian Goga a influenţat decisiv intrarea în război a României, iar diplomaţia românească a început să poarte tratative cu ambele grupări beligerante, dar în special cu Antanta.

Pregătirile de război şi dotarea armatei pe parcursul celor 2 ani cât s-a păstrat neutralitatea faţă de conflictul început în vara fierbinte a anului 1914, s-au făcut prin eforturi susţinute concomitent cu purtarea unor tratative diplomatice. (În acest context, Ministerul de Război - al cărui titular era chiar Ion I.C. Brătianu - și Marele Stat Major au elaborat patru planuri de reformă a armatei având ca obiectiv general creșterea capacității combative a acesteia: 1) „Planul de completare, transformare și reparare a armamentului, munițiilor și materialelor de război”; 2) „Planul pentru completarea echipamentului de toate categoriile și acela pentru hotărârea subzistențelor oamenilor și animalelor la toate eșaloanele de luptă și studierea înființării centrelor mari de aprovizionare de nutriment si echipament”; 3) „Planul sanitar al armatei”; 4) „Planul efectivelor trebuincioase armatei de operații și serviciilor ei”).

De altfel, generalul Grigore Crăiniceanu susţinea, în ianuarie 1916, că „războiul nu se poate face numai cu armata ci cu puterea fiecărui cetăţean în parte şi ale întregului popor” (România în anii primului război mondial, (în continuare RPRM), Ed. Militară, Bucureşti, 1987).

Ideea de unitate şi de efort naţional era considerată garanţie pentru succes pe câmpul de luptă.

Pentru punerea în practică a planurilor de pregătire pentru război au fost alocate fonduri importante, atât prin buget cât și prin credite extraordinare. Bugetul Ministerului de Război a crescut de la 73.000.000 lei, în 1913, la 115.000.000 lei (18% din bugetul de stat) în 1916. În același timp, până în toamna anului 1916, suma creditelor pentru armată a atins 700.000.000 lei, iar până la intrarea României în război la 838.841.215 lei. Mobilizarea întregului potenţial naţional, mai ales după închiderea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, prin care România exporta 97% şi importa peste 60% din mărfuri, era tot mai dificilă. Aşa se face că Banca Naţională a României a început a face împortante împrumuturi interne, prin subscripţie publică cu 2,5-4% dobândă. În numai 3 zile, în aprilie 1916, s-a depăşit plafonul scontat datorită numărului de subscripţii, făcându-se o suplimentare a subscripţiilor. Este un elocvent exemplu că obiectivul strategic de unitate naţională avea sprijin popular. Împrumuturile externe pentru cumpărarea de armament şi muniţii se contractau mai greu şi la dobânzi duble de 6,5% din Italia, 5% din Anglia. Scăderea drastică a importurilor a determinat luarea unor importante măsuri de organizare a industriei şi producţiei private româneşti orientate spre producţia de război. Exemplu uzinele Wolff, Vulcan, Lemetre, şantierul naval Galaţi, industria petroliferă, etc. Astfel s-a modernizat şi extins Arsenalul armatei, Pulberăria, Pirotehnia, ş.a. Generalul Constantin Zaharia se ocupa de producţia alimentară pentru război: pâinea, biscuiţi, conserve, echipament.

Serviciul sanitar coordonat de ministrul dr. Constantin Angelescu se ocupa de procurarea de materiale sanitare, medicamente şi de organizarea trenurilor sanitare (Romania în războiul mondial,  - în continuare toate citatele- , vol.III, p.818-828. Starea sanitară general în prima parte a campaniei anului 1916 era socotită foarte bună în toată ţara. Din 23 septembrie 1916, din cauza oboselii şia a timpului umed şi rece, maladiile contagioase şi-au găsit mediu prielnic febra tifoidă, scarlatina, oreon şi difteria, care a cuprins şi populaţia din zona de operaţii. Apar şi primele focare de holeră, în Dobrogea, fapt ce determină pe profesorul dr. Cantacuzino, să propună înlocuirea Diviziei 5 Infanterie şi să dispună aducerea întregii cantităţi de vaccine antiholeric pur de care dispunea laboratorul său din capitală). Instrucţiunile sanitare date aveau caracter general până la declanşarea mobilizării.

Serviciul geografic pregătea hărţile necesare pentru teatrele de operaţii militare. Direcţia generală a muniţiilor a fost pusă sub coordonarea inginerului Anghel Saligny şi avea competenţa executivă pentru aprovizionarea cu armament, muniţii şi materiale. Între 1914 şi august 1916 în România s-au organizat 11 stabilimente industriale publice şi 59 de fabrici şi ateliere private, care au produs materiale de artilerie şi 70 milioane cartuşe pentru infanterie. Ce reprezenta aceasta producţie? Mai nimic, dacă avem în vedere că România a mobilizat peste 1,2 milioane oameni, ceea ce însemna că fiecărui luptător din linia întâi îi reveneau câte 125 gloanţe. Din aceste motive prin convenţia militară secretă România solicita urgentarea importurilor de armament şi muniţii.

România a importat din ţările neutre, în special Elveţia, şi chiar din Germania material de război. Din Italia s-au contractat 50 milioane cartuşe pentru puşca Manliker, 100 tone dinamită, 140 tone nitrat de potasiu. În 1915, colonelul Vasile Rudeanu semna primul contract din Franţa în valoare de cca 6 milioane lei pentru achiziţia a 40 avioane, 50 tone pulberi pentru artilerie, 50 milioane cartuşe de infanterie, 200000 proiectile. Din Anglia s-au cumpărat 300 motociclete, 42000 bocanci. Din Spania 40000 revolvere şi săbii pentru ofiţeri. Din SUA 3 milioane cartuşe pentru revolver. Deşi modeste, pregătirile de război se făceau.

Cunoscând importanţa prinderii în hora războiului a României, Ionel I.C. Brătianu avea să declare, în 1916, că România nu cerea teritorii de aiure, nu vrea cuceriri ci doar o restituţio in integrum. România, susţinea el, doreşte să elibereze şi să se unească cu fraţii săi. Pentru pacea viitoare a Europei principiul naţionalităţilor trebuia să triumfe, pentru cei interesaţi. Mai mult, Brătianu era de părere că unitatea tuturor românilor reprezenta o garanţie puternică pentru stabilitatea păcii în această zonă.

Un trăznet din senin

Dacă neutralitatea a fost decisă de Carol I, intrarea în război alături de Antanta a fost decisă de Ferdinand I, ambele prin întrunirea şi hotărârea Consiliului de Coroană. În perioada de neutralitate, România a făcut eforturi mari pentru organizarea, înzestrarea şi pregătirea armatei, deoarece guvernul şi-a dat seama că până la urmă România Mare nu putea fi croită decât cu sabia ostaşului.

În plan intern, taberele pro şi contra războiului şi pentru menţinerea neutralităţii în continuare nu pierdeau nici un prilej pentru a se ataca reciproc. Prins la mijloc, regele Ferdinand I, încă din 1914, după depunerea jurământului în parlament, avea să-i răspundă lui I. G. Duca că este un rege constituţional iar dacă ţara îi va cere să lupte contra puterilor centrale o va face dar cerea ca ţara să chibzuiască bine înainte de a trage „sabia războiului”. Nicolae Iorga, în revista sa Neamul Românesc, scria despre O domnie nouă, că nu ştiu ce crede Ferdinand I despre modalităţile prin care se poate „realiza idealul nostru, dar n-am măcar dreptul de a bănui că sufletul lui se încălzeşte de el mai puţin decât oricare din sufletele noastre. În materie de politică internă această domnie va da hotărâri nebănuite şi puteri la care nimeni nu se aşteaptă” . Pe un astfel de palier au evoluat evenimentele interne, iar la cele externe diplomaţia românească era racordată prin toate mijloacele, scopul declart fiind acela al înfăptuirii idealului de unitate naţională.

Hotărârea Consiliului de Coroană, din 14 august 1916 – prezidat de liberalii conduşi de Ionel I.C. Brătianu, în prezenţa invitaţilor Take Ionescu, Nicolae Filipescu, P.P. Carp, Titu Maiorescu, Al. Marghiloman a hotărât intrarea în război alături de Antanta. P. P. Carp, filogerman, i-a reproşat lui Ferdinand hotărârea luată afirmând: „Maiestate, un Hohenzolern nu a fost niciodată învins”, la care regele i-a răspuns: „te înşeli, domnule Carp, eu am învins deja unul” , şi avea credinţă că-l va învinge chiar şi pe Makhensen.

Cât de importantă a fost intrarea României în război o aflăm din declaraţiile unor martori din preajma împăratul Wilhelm, veste care a venit ca un „trăznet din senin”. Kaizerul, nota în însemnările sale prinţesa Blüher, agitat a exclamat cu voce tremurândă: „totul e pierdut, aş face mai bine dacă aş abdica imediat”, în timp ce la vestea intrării Americii în război era vesel şi liniştit exclamând că din pricina submarinelor sale americanii nu-şi vor putea transporta trupele. Deşi, serviciile secrete anticipase, într-o oarecare măsură, această decizie a României, pentru frontul de răsărit aceasta avea o importanţă covârşitoare. Aşa se face că împăratul a convocat imediat Consiliul Federal Imperial. Cu acest prilej, Wilhelm a hotărât înlocuirea şi mutarea pe frontul din Transilvania, de îndată, a şefului Marelui Stat Major general al armatei germane, feldmareşal Erik von Falkenhein (de pe frontul din Rusia), şi a generalilor von Knoissel, Arz von Straussenburg, Schmettow, Kurt von Morgen, Hermann von Staubs, ş.a., mutaţi de pe frontul din Franţa, în timp ce pe frontul din Dobrogea a fost numit celebrul spărgător de fronturi din vest generalul von Makenssen, de pe frontul din Galiţia . Şi această mutare ne demonstrează importanţa strategică pe care o acordau comandamentele germane şi austo-ungare frontului care se deschidea în răsărit.

De notat că spionajul românesc, în perioada de neutralitate, prin agenţi infiltraţi, culegea informaţii despre trupele dislocate în Transilvania, precum şi despre mersul operaţiilor militare la Cartierul militar austro-ungar. Informaţiile se refereau atât la starea morală a trupelor, ca de pildă aceea a Regimentului 25 Infanterie Praga, desfiinţat ca urmare a faptului că o parte s-a predat sârbilor, în timp ce altă parte au fost împuşcaţi cu mitraliera, sau cea referitoare la soldaţii români din Regimentul 51 Infanterie Cluj siliţi să se mute la Praga şi să lupte sub drapel tricolor. Aceştia au refuzat spunând că dacă nu le e permis să poarte tricolorul pe timp de pace nici în luptă nu-l vor purta. Nemulţumiţi erau şi de calitatea pâinii soldăţeşti făcută din porumb, orz şi secară.

Alte date se refereau la rechiziţiile de cereale, animale, materiale necesare armatei şi despre mişcarea trupelor. Preţioase informaţii avea să furnizeze agentul „F” de la cartierul general al armatei austro-ungare, agent infiltrat ca ziarist. Bucurându-se de simpatia feldmareşalului Conrad von Hotzendorf, comandantul armatei habsburgice. Astfel s-a aflat că împăratul german, Wilhelm al II-lea a cerut aliaţilor săi să utilizeze toate căile posibile pentru evitarea intrării Italiei şi României în război alături de duşmani. În acest scop a propus unele concesii teritoriale pe care contele Tisza, primul ministru ungar, le-a acceptat cu greu, astfel acesta urma „să cedeze României cinci comitate din Ardeal, adică să permită ocuparea acestora de armata română şi să se cedeze sudul Bucovinei, în schimb Austro-Ungaria să fie despăgubită cu teritorii din Polonia rusească”. Pentru că monarhul german conştientiza că încercuirea strategică, economică şi militară ar fi „un dezastru definitiv” pentru Puterile Centrale propunea asemenea concesii. După intrarea în război a Italiei același spion își exprima opinia menținerii neutralității românești deoarece orice pretenție teritorială ar fi fost obținută fără angajare într-un război extrem de costisitor. Desigur că nu erau luate în considerare toate informațiile, mai ales cele care duceau la intoxicarea și inducerea în eroare.