Au trecut şapte ani de când un bărbat în vârstă, bolnav însă dârz, m-a căutat la redacţie. În acea zi de februarie a anului 2012 mi-a povestit calvarul pe care l-a îndurat în februarie 1919 părintele Mihai Dănilă din Dijir, un sătuc din apropierea oraşului Marghita. Miron Orţan s-a prăpădit în toamna acelui an, dar nu înainte de a vedea că i s-a împlinit un vis pentru care s-a zbătut mult - acela de a ridica măcar o troiţă în memoria părintelui Dănilă.

 

Pe data de 14 februarie 1919, preotul greco-catolic Mihai Dănilă din Dijir (comuna Abram) a fost asasinat mişeleşte de o bandă de soldaţi unguri, pentru vina de a fi sfinţit în biserică drapelul naţional şi pentru că a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

Miron Orţan, născut în Dijir, a aflat povestea părintelui Mihai Dănilă de la bătrânii satului. Deşi biserica greco-catolică nu mai exista, fiind desfiinţată de comunişti, acest lucru nu l-a împiedicat pe Miron Orţan să încerce să ridice o cruce chiar şi în acele vremuri de restrişte sufletească.

„Domnule ziarist, eu oi muri azi, mâine şi românii nu vor mai şti de omul ăsta”, mi-a zis atunci baciu Miron Orţan, sprijinindu-se cu o mână în toiag şi arătându-mi cu cealaltă nişte pagini vechi, trase la copiator. Bătrânul avea lacrimi în ochi când s-a aşeazat pe scaun şi a început să povestească ce povară ducea în crucea sufletului. „De ani de zile vreau să ridic o troiţă în Dijir în memoria preotului Mihai Dănilă. Pe vremea comuniştilor nu s-o putut, că era greco-catolic. Acum, nu am găsit înţelegere mai la nimeni. Uite, viu de la Prefectură cu un răspuns, dar nu ştiu dacă oi apuca ziua când a fi ridicat un monument”, îmi relata bătrânul, după cum am publicat atunci în CRIŞANA. 

După apariţia articolului, lucrurile au început să se mişte. Prefectura Bihor l-a ajutat atunci pe badea Orţan, prefectul Gavrilă Ghilea dând o mână serioasă de ajutor pentru realizarea unui monument în Dijir.

În toamna anului 2012 monumentul era gata. Nu era doar o troiţă, ci şi un bust al preotului-martir Mihai Dănilă. Monumentul a fost sfinţit în data de 22 septembrie 2012 de episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea şi un sobor de preoţi. La festivităţile de atunci au participat şi domnii Florin Aleman şi Vasile Dumincă, care au aflat tot din ziar povestea de la Dijir. Au fotografiat şi au filmat evenimentul, apoi l-au căutat pe badea Miron Orţan care era bolnav, internat în spital la Oradea. I-au dus flori şi vestea cea bună după care a alergat toată viaţa: monumentul a fost realizat. Chiar dacă nu a reuşit să fie de faţă, badea Orţan a fost fericit că i s-a împlinit un vis. La scurt timp a închis ochii pentru totdeauna şi, probabil, l-a întâlnit pe părintele Mihai Dănilă, care îl aştepta în cer să îi strângă mâna. Doi oameni care au trăit în aceleaşi locuri, legaţi sufleteşte, însă despărţiţi în timpul pământesc...

 

Faptele de acum 100 de ani

 

În prima duminică după Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, preotul Mihai Dănilă a oficiat o Sfântă Liturghie deosebită.

„În prima duminică după această memorabilă zi, în rugăciune fierbinte a mulţumit lui Dumnezeu că şi-a îndreptat mila şi asupra lacrimilor şi durerilor noastre. A cumpărat un tricolor frumos pe care l-a sfinţit în Casa lui Dumnezeu (...) în timp ce norodul cânta Deşteaptă-te Române”. Deşi a fost îndemnat de ţărani să părăsească satul, umblând deja veştile că era căutat, acesta a refuzat, motivându-şi atitudinea prin faptul că trebuie să fie alături de ei pentru că aceştia „nu dispereze, căci izbânda şi viitorul românilor este asigurat.”

Într-o zi de vineri, 14 februarie 1919, preotul a fost prins de o patrulă de secui şi dus la primărie, unde a fost bătut. În acelaşi mod este anchetat şi primarul Ioan Orţanu. Acuzele principale împotriva preotului au fost „rugăciune pentru România, deşteptarea sentimentului naţional în popor şi sfinţirea tricolorului românesc.” Primarul şi preotul sunt bătuţi până la leşin. Preotul este târât afară, soldaţii îi smulg barba şi îl lovesc cu patul armei peste faţă. Banda de soldaţi îl iau pe preot şi se îndreaptă pe jos, spre Marghita. Pe drum, „între comuna Dijir şi Iteu, a fost poftit (preotul-n.r.) să meargă în faţa lor şi l-au împuşcat”, după care soldaţii „au tăbărât asupra lui toţi şi au început să joace pe trupul său, iar el, - dându-şi sfârşitul - a strigat: «Să trăiască România!»”

„Acolo, pe marginea unui şanţ, a stat trupul neînsufleţit al martirului Mihai Dănilă până noaptea târziu.... A fost înmormântat în ziua de 16 februarie 1919.”

Faptele sunt relatate în „Bihorul, strajă la hotare”, 1933, autor Ioan Chişiu; „Monografia Almanah a Crişanei - Judeţul Bihor”, 1936, autor Aurel Tripon; Arhivele Naţionale - Serviciul judeţean Bihor, fond Colecţia de documente f.65-66; „Momente ale luptei românilor din Bihor pentru drepturi şi unitate naţională (1849-1919)”, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2018, autor prof. univ. dr. Viorel Faur.

În primele luni ale anului 1919 autorităţile ungare şi diferite corpuri din armata de ocupaţie au terorizat populaţia românească din vestul ţării, fiind consemnate numeroase cazuri de atrocităţi săvârşite împotriva românilor. În aminitrea celor ucişi atunci pentru singura vină de a se fi născut români, asemeni părintelui Dănilă, cei de azi trebuie să aprindă o lumânare şi să se încline cu respect. Să ierte, dar să nu uite...

Articolul publicat în februarie 2012, aici.