O nouă ediţie a „Şcolii mamelor"  a debutat, ieri, la Maternitatea din Oradea, când alte peste 20 de viitoare mămici au decis să participe la cinci cursuri gratuite despre cum să-l primească şi să-l îngrijească pe noul membru al familiei.

Proiectul "Școala mamei" a început în urmă cu doi ani, medicii propunându-și ca, prin intermediul lui, să le ajute pe viitoarele mămici să înțeleagă mai bine procesul nașterii. Până în prezent, 1.400 de mămici au absolvit aceste cursuri. Joi, peste 20 de graviduţe, dar şi viitori tătici, au participat la prima lecţie organizată de specialiştii de la Maternitatea din Oradea. Cursurile pentru educaţia gravidelor şi pregătirea lor în aşteptarea evenimentului naşterii se desfăşoară bilunar, începând cu data de 13 martie, de la ora 17.00, la staţionar III-Maternitate, str. Calea Clujului nr. 50, Sala de Raport gardă. Cele cinci module care se organizează sunt gratuite, la ele putând participa, alături de mame, și tații. Titlul cursului este "Mamă sănătoasă, copil sănătos" şi este structurat pe cinci module. Joi, a avut loc primul curs care a răspuns întrebării „Cum ne pregătim pentru sarcină?" Cursul de deschidere a fost ţinut de către dr. Kricsfalussy Vasile. Peste două săptămâni, dr. Dan Crihana va vorbi despre problemele medicale din primul trimestru de sarcină. Peste o lună, dr. Szucs Zoltan, respectiv dr. Gabor Rodica, vor aborda problemele din al doilea şi al treilea trimestru de sarcină. La al patrulea modul, conf. dr. Octavian Teodorescu şi dr. Samuel Geza le vor vorbi cursantelor depre naştere şi lăuzie. Ultimul curs, susţinut de către dr. Radu Galiş, va aborda problema îngrijirii nou-născutului la domiciliu. Persoanele interesate trebuie să ştie că se mai pot face înscrieri şi programări la telefonul 0259/414.630, interior 153.