Eveniment inedit în acest weekend la Lotus Center. Szokolszky Istvan şi Berecki Tibor de la Clubul Sportiv Xterra au pedalat 24 de ore încontinuu cu scopul de a aduna bani pentru achiziţionarea unor echipamente medicale speciale pentru Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean şi pentru a le face cadouri de Crăciun copiilor bolnavi, internaţi.

La primul etaj al Lotus Center au fost amplasate, vineri, trei benzi de alergare şi trei aparate spinning. Pe câte unul din fiecare aparat s-a putut alerga, respectiv pedala, individual, 24 de ore, în timp ce pe restul aparatelor s-a organizat o ştafetă de 24 de ore, unde, contra unei sume donate, oricine a putut alerga sau pedala alături de membrii Clubul Sportiv Xterra. Startul Campaniei de caritate "24 de ore pentru un zâmbet" a fost dat vineri, la ora 17.00. Printre cei care au ales să pedaleze în scop caritabil s-au numărat şeful secţiei de pediatrie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, dr. Ladislau Ritli, preşedintele Clubului Sportiv Municipal Oradea, Florin Birta, administratorul Grădinii Zoologice, Bimbo Szuhai Tibor şi consilierii locali Iulius Delorean şi Pasztor Sandor. "Este o premieră în Oradea ca un Club Sportiv să organizeze un astfel de eveniment şi mă bucur să văd că orădenii au participat activ la el. În fapt, pentru a cumpăra acele aparate şi a aduce un zâmbet pe feţele copiilor am contribuit cu ce am putut noi mai bun, cu forţa şi disponibilitatea noastră fizică", a spus, pentru Crişana, Deme Molnar Joszef, preşedintele Clubului Sportiv Xterra, care a mai explicat că evenimentul a avut o transparenţă totală şi că, prin intermediul lui, se încearcă schimbarea opiniilor unor orădeni cu privire la campaniile caritabile organizate de cluburi şi fundaţii: "Vrem ca oamenii să vadă, pas cu pas, câţi bani au fost adunaţi şi ce se va face cu ei, pentru că lumea începe să nu mai aibă încredere în ONG-uri şi sunt foarte multe a căror muncă merită apreciată". Cei 13 mii de lei, câştigaţi după 24 de ore de pedalat şi alergat încontinuu, vor fi donaţi astăzi Spitalului Judeţean.