În urma monitorizărilor efectuate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor la sfârşitul lunii februarie a.c., spitalele din judeţul nostru au fost depistate cu datorii neachitate la furnizorii de bunuri şi servicii, în valoare totală de 18.828.772 lei. Conducerea DSP a cerut, astfel, Ministerului Sănătăţii demararea unui audit la nivelul unităţilor spitaliceşti cu cele mai mari datorii.
Sanatate
Marlene Crişan, director la Spitalul de Copii
Începând de joi, 26 martie, Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea are un nou director medical în persoana dr. Marlene Crişan, medic pediatru şi pneumolog, care ocupă locul doctorului chirurg Daniel Băloiu, acesta demisionând din funcţie în luna ianuarie a.c.
- 30 Martie 2009
- Citeste
Lipsă de cadre medicale la Serviciul de Ambulanţă
Serviciul de Ambulanţă se confruntă cu un deficit de cadre medicale. Dacă organigrama prevede încadrarea a 44 de medici specializaţi în medicina de urgenţă, SAJ dispune doar de 32, ceea ce a determinat conducerea să solicite Ministerului Sănătăţii încă 13 cadre medicale pentru ca numărul mare de urgenţe să poată fi acoperit.
- 30 Martie 2009
- Citeste
Preţuri mai mari la medicamentele româneşti
- 25 Martie 2009
- Citeste
Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei
- 25 Martie 2009
- Citeste
Un nou preşedinte la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate
- 24 Martie 2009
- Citeste
Urgenţele de la UPU au intrat în atenţia şefului DSP
- 24 Martie 2009
- Citeste
Remediu pentru colesterol crescut
- 23 Martie 2009
- Citeste
Podbalul, util în tratarea bolilor de plămâni
- 23 Martie 2009
- Citeste
Contra asteniei de primăvară
- 23 Martie 2009
- Citeste
Crişana Digitală
Cetățeanul surmenat
Viața ca o troacă. Musai, iar începem cu Șoșoacă. S-a dus „diva” la forumul lui Putin. Și ea și el se simt singuri, aspiră la mai multă atenție. Ea s-ar putea bucura de „atenția” procurorilor. Ar fi un act de igienă publică. Poprită, pentru o vreme, într-o garsonieră cu confort redus, coana Șoșo n-ar mai vorbi în numele țării care, numai dacă e nebună și a uitat tot ce a pătimit din pricina „fratelui de la răsărit”, i-ar putea face ochi dulci dictatorului fără Dumnezeu care trimite bezele „fraților ortodocși din România”.
Cetățeanul surmenat
Cu ocazia Moșilor de Vară, baba Șoșo a atins tona. Nu, nu în greutate! Președinta SOS a pregătit o colivă de peste o tonă. Ținând cont de situația din țară, putem spune că, în sfârșit, coliva e prima idee politică salutară a Dianei Șoșoacă.
Crişana TV
În 2008, liderii Asociației Culturale „Lioara” – Iosif Tocoian (notar, prozator) și regretatul Nicolae Brânda (muzeograf, etnograf, poet) – inițiau ridicarea unui bust al lui Mihai Eminescu, la Beiuș, oraș unde, conform consemnărilor lui Slavici, Poetul național și-ar fi susținut examenul de bacalaureat.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?


