Pacienţii internaţi la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Oradea îşi vor putea exprima părerea cu privire la serviciile medicale oferite în spital şi la comportamentul personalului medical prin intermediul unor căsuţe poştale, amplasate în incinta unităţii sanitare începând cu 1 februarie a.c. Prefectul judeţului Bihor, Mircea Ghitea, a declarat, recent, că o astfel de iniţiativă ar trebui urmată de toţi managerii unităţilor bihorene, până în 25 ianuarie a.c., aceştia trebuind să comunice un răspuns în acest sens Prefecturii Bihor.
Sanatate
Spitalul Clinic Judeţean-Lucrările la Unitatea de Primire a Urgenţelor au fost finalizate
Reamenajarea Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean Oradea a ajuns la final, doar câteva piese de mobilier pentru sala de aşteptare şi triaj mai fiind aşteptate în aceste zile.
- 21 Ianuarie 2008
- Citeste
Secţia de Nefrologie, la standarde europene
În cursul lunii decembrie 2007, la Spitalul Clinic Muncicipal "Dr. Gavril Curteanu" s-a mutat o nouă secţie, cea de Nefrologie, formată prin mutarea celor 10 paturi de la Spitalul Clinic Judeţean Oradea şi prin transferarea personalului medical de la Spitalul CFR Oradea.
- 21 Ianuarie 2008
- Citeste
Federaţia Sanitas, pregătită de grevă
Sindicaliştii din sănătate sunt hotărâţi să înceapă greva, dacă Guvernul nu aprobă proiectul de ordonanţă privind revendicările acestora. Federaţia Sanitas solicită majorări salariale şi acordarea unor drepturi personalului din sistemul sanitar românesc.
- 19 Ianuarie 2008
- Citeste
Vaccinarea antigripală, continuă
Vaccinarea antigripală a populaţiei va continua şi în lunile ianuarie şi februarie ale acestui an, când Ministerul Sănătăţii Publice a decis să distribuie încă 400.000 de doze de vaccin antigripal în toată ţara. Acestea sunt vaccinurile rămase în Rezerva pentru Situaţii Speciale şi vin în completarea celor 3.700.000 de doze care au fost distribuite în ţară, anul predent, medicilor de familie pentru persoanele aflate la risc de îmbolnăvire.
- 16 Ianuarie 2008
- Citeste
Măşti pentru îngrijirea tenului, preparate în casă
- 15 Ianuarie 2008
- Citeste
Sucul din fructe de cătină albă - tonic cardiac
- 15 Ianuarie 2008
- Citeste
Ceai pentru însănătoşirea florei intestinale
- 15 Ianuarie 2008
- Citeste
Uleiul de peşte, antidot împotriva depresiei
- 15 Ianuarie 2008
- Citeste
Sirop de ceapă contra bronşitei
- 15 Ianuarie 2008
- Citeste
Crişana Digitală


