În ciuda faptului că fondurile alocate sectorului farmaceutic bihorean au fost suplimentate, problemele legate de eliberarea medicamentelor nu au încetat să apară, desigur, acestea răsfrângându-se asupra bolnavilor. Potrivit unei orădence care a ţinut să-şi
Sanatate
Unităţi sanitare, amendate de medicii inspectori
Spitalele, ambulatoriile de specialitate ale acestora şi cabinetele medicale individuale bihorene au fost luate la puricat în cursul lunii iulie de către echipele Inspecţiei Sanitare de Stat, din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Bihor. În cursul lunii iul
- 03 August 2006
- Citeste
Asistenţii medicali bihoreni vor participa la cursuri de resuscitare
Din septembrie, Programat iniţial pentru luna august, cursul de resuscitare adresat asistenţilor medicali şi tehnicienilor dentari bihoreni va demara la începutul lunii septembrie. Acţiunea este organizată de Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România
- 03 August 2006
- Citeste
Ştranduri şi hoteluri amendate pentru neasigurarea condiţiilor igienico-sanitare
Medicii inspectori ai Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Bihor au amendat trei unităţi de cazare hotelieră şi ştranduri, pentru că nu au respectat regulile de igienă sanitară impuse de legislaţia actuală. Am
- 02 August 2006
- Citeste
Bolnavii oncologici, victime ale disfuncţiilor sistemului de sănătate
Intrigată de faptul că o zi întreagă tatăl său, bolnav de cancer în stadiul IV, din Brusturi, a rămas fără medicamente pentru terapia durerii, fiica acestuia, Căvăşdan Ildiko, s-a adresat redacţiei noastre în încercarea de a primi un răspuns din p
- 29 Iulie 2006
- Citeste
Sancţiuni pentru medicii "sensibilizaţi" de Sensiblu
Colegiul Medicilor Bihor pune piciorul în pragul concurenţei neloiale Concurenţa neloială faţă de societăţile farmaceutice concurente şi campania agresivă de atragere a clientelei prin intermediul medicilor prescriptori, ca politici duse de lanţul de farmacii Sensib
- 28 Iulie 2006
- Citeste
Opt centre de sănătate mintală vor lua fiinţă în Bihor
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, în aceste zile, că finanţarea Centrului Naţional de Sănătate Mintală, va demara din 1 august. Această instituţie şi alte 12 centre locale vor beneficia de o finanţare în valoare totală de 7,5 m
- 26 Iulie 2006
- Citeste
Spitalul Aleşd, de la vis la realitate
Ca o necesitate stringentă în plan social s-a impus modernizarea şi extinderea Spitalului Orăşenesc Aleşd, obiectiv care trenează de 15 ani. În şedinţa Consiliului Local din luna iunie s-a aprobat studiul de fezabilitate pentru lucrarea "Modernizare clădire Spital Al
- 26 Iulie 2006
- Citeste
Revendicată de Sindicatele Libere din Învăţământ, Clădirea Secţiei de Neurologie, deocamdată, în suspans
Situaţia imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Secţia de Neurologie a Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie, situată pe strada Louis Pasteur din Oradea, revendicată de Sindicatele Libere din Învăţământ, se află, deocamdată, sub se
- 26 Iulie 2006
- Citeste
La Spitalul Clinic Judeţean, Numărul cazurilor de înţepături de insecte s-a dublat
În ultimele săptămâni, numărul de cazuri de alergii provocate de înţepăturile de insecte a crescut simţitor. Cadrele medicale ale Unităţii Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean au avut de-a face cu un număr dublu de cazuri de persoane c
- 26 Iulie 2006
- Citeste