În aceste zile, s-a semnalat o lipsă acută de medicamente indicate în hiper şi hipotensiunea arterială. Deficitul de medicamente de acest gen se semnalează nu numai la unele unităţi farmaceutice, care şi le-au epuizat din stocul propriu, ci
Sanatate
Din 16 septembrie, scad preţurile medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a semnat un ordin prin care a aprobat ajustarea preţurilor medicamentelor de uz uman, noile preţuri urmând a intra în vigoare la jumătatea acestei luni, informează Biroul de presă al Ministerului
- 05 Septembrie 2005
- Citeste
Compensate şi gratuite doar câteva zile
Din nou cozi la farmaciile orădene, ca în orice început de lună. Potrivit farmaciştilor, dacă la unele unităţi plafoanele s-au epuizat încă din prima zi a lunii, există totuşi şi dintre cele care mai dau compensate şi gratu
- 05 Septembrie 2005
- Citeste
Proiectul Legii Spitalelor, deocamdată, retras
Proiectul de modificare şi completare a Legii Spitalelor a fost retras de pe site-ul Ministerului Sanătăţii. Decizia a fost luată de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care a declarat că Legea Spitalelor este un document de o deosebit
- 03 Septembrie 2005
- Citeste
Farmaciile, obligate să îşi reţină fonduri pentru septembrie
Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Bihor, farmaciile au fost nevoite să îşi reţină fonduri pentru eliberarea medicamentelor în septembrie conform actelor adiţionale la contractele înche
- 01 Septembrie 2005
- Citeste
112, apel de urgenţă
Şi-a tăiat venele O tânără de 20 de ani a fost surprinsă, luni seara, cu jumătate de oră înainte de miezul nopţii, de nişte trecători, pe Bdul Dacia, în faţa supermarketului Profi, în timp ce încerca să î
- 31 August 2005
- Citeste
112, apel de urgenţă
S-au intoxicat cu ciuperci Echipajele medicale ale Ambulanţei au intervenit în acest week-end în trei cazuri de intoxicaţii cu ciuperci. Sâmbătă după-amiaza un bărbat şi o femeie, soţ-soţie, din Păuşa, au ajuns în spital
- 30 August 2005
- Citeste
Policlinica de pe Republicii, la un pas de mutare
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean şi-a dat acordul pentru retrocedarea clădirii Conducerea Spitalului Clinic Judeţean a elaborat joi un memoriu pe care îl va înainta Prefecturii, Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor şi Consiliului
- 29 August 2005
- Citeste
Stocul de vaccin rujeolic a ajuns la zero
În timp ce epidemia afectează zeci de bihoreni, Epidemia de rujeolă declanşată în februarie a.c., în judeţul nostru, având drept sursă zona limitrofă a judeţului Arad, a afectat până acum 137 de bihoreni, al căror
- 27 August 2005
- Citeste
Medicii atrag atenţia asupra consumului de fructe sălbatice
Sfârşitul verii pune în gardă părinţii cu copii mici În perioada de vară până spre toamnă, când există din belşug în zonele rurale sau cele turistice, prin păduri sau grădini, plante sau arbuşti
- 26 August 2005
- Citeste
Crişana Digitală


