Alegeri eşuate la Colegiul Medicilor Bihor
Dintre cei 1.376 de medici cu drept de vot din Bihor, doar 76 s-au prezentat vineri, 5 august, la alegerile organizate de Colegiul Medicilor Bihor (CMB) pentru constituirea Comisiei de disciplină din cadrul acestei formaţiuni. Prin urmare, alegerile nu au fost validate, întrucât nu s-a întrunit 50% plus unu din numărul total al medicilor cu drept de vot. Potrivit informaţiilor furnizate de dr. Elisabeta Tărău, preşedinta comisiei electorale, cel de-al doilea tur de scrutin se va organiza în data de 19 august, când, indiferent de numărul celor care vor vota, alegerile vor fi validate. Comisia de disciplină, care se va ocupa de analizarea cazurilor de malpraxis, va fi formată din şase medici din cadrul CMB şi un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.