Din această săptămână, medicii care doresc să facă parte din structurile organizatorice şi de conducere ale Colegiului Medicilor sunt invitaţi să-şi depună candidaturile. Alegerile vor avea loc în această toamnă, atât la nivelul comisiilor, cât şi al conducerii executive.

Preşedinte al comisiei electorale, constituită în vederea alegerilor, a fost numit medicul dr. Paul Volsitz, care ne-a spus că de săptămâna viitoare, în intervalul 29 august - 9 septembrie, se pot depune candidaturile la sediul Colegiului Medicilor, între orele 10.00-14.00. Alegerile vor avea loc pentru fiecare comisie în parte, la fel şi pentru desemnarea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor Colegiului. Prima comisie care va fi desemnată prin vot este comisia de disciplină, procesul electoral urmând să aibă loc în două tururi de scrutin, începând cu 3 octombrie. Toţi cei interesaţi sunt invitaţi să solicite amănunte la secretariatul Colegiului (str. Mărăşeşti nr.19) sau la telefon 0259/434 317, între orele 9.00-15.00. Mandatul unui medic ales în structurile de conducere ale Colegiului Medicilor este de patru ani. În organizaţia profesională a medicilor bihoreni sunt înscrişi în jur de 1.700 de membri.