Analize gratuite, doar cu programare - Laboratoarele şi-au epuizat fondurile şi fac liste de aşteptare
Cea mai mare parte din laboratoarele de analize aflate în Oradea şi-au epuizat fondurile alocate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate încă din primele zile ale acestui trimestru. Bolnavii sunt revoltaţi şi nu înţeleg de ce, în condiţiile în care contribuie la fondul de sănătate dar nu pot beneficia gratuit de serviciile medicale.
Pacienţii bihoreni au ajuns să scoată din propriul buzunar sute de lei pentru a plăti analizele medicale, care în mod normal ar trebui să fie gratuite. La nivelul municipiului Oradea, sunt 20 de laboratoare de analize medicale aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, iar în prezent doar unul singur mai are fonduri pentru testele gratuite. Acest lucru se întâmplă pentru că unităţile sanitare au epuizat încă din primele zile toţi banii alocaţi pentru analize. "Noi am început deja să facem programările pentru luna aprilie, deoarece nu mai sunt fonduri încă din 9 martie. Persoanele care doresc să îşi facă analizele plătesc, dar cei mai mulţi se trec pe listele de aşteptare", a precizat Claudia Mălan, asistentă medicală în cadrul Laboratorului de Analize de la Staţionarul II. În aceste condiţii, bolnavii care au nevoie de analize, chiar dacă au o trimitere de la medicul de familie, trebuie să le plătească, iar dacă nu doresc să scoată bani din propriul buzunar, sunt nevoiţi să aştepte următorul trimestru, atunci când laboratoarele vor primi noi fonduri de la CAS. Cu toate că laboratorul de analize a Spitalului Clinic Judeţean a fost dotat cu cele mai noi şi performante aparate, aduse sub formă de custodie, managerul unităţii, dr. Florian Bodog, adminte că din lipsă de fonduri nu le poate utiliza la capacitate maximă. Faptul că nu mai sunt bani pentru testele gratuite îi revoltă în special pe pacienţii care cotizează lunar la bugetul de sănătate, iar acum sunt privaţi de gratuitate. Unii acceptă situaţia creată în condiţii de criză, dar cei mai mulţi nu se pot împăca cu această idee. Fenomenul durează de mai bine de câteva luni, dar nicio autoritate nu poate afirma că situaţia se va reglementa în viitorul apropiat.
Pentru un set de analize, bolnavii trebuie să plătească aproximativ între 27 de lei şi 100 de lei, în funcţie de complexitatea pachetului de teste. Spre exemplu, pacientul diabetic, care lunar este nevoit să îşi facă un set de analize, scoate din buzunar 60 de lei.
...undeva la 280 lej trebuie să plătesc pentru analize ..fonduri niciodată nu am prins sunt pentru ,,cunoştințe,,..puse departe şi ce bine cotizez ca prostu decănd lucrezi şi o operație cu țezariană am avut ..
Imi putwti sa imi dati un nr de telefon?va multumesc