În urma monitorizărilor efectuate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor la sfârşitul lunii februarie a.c., spitalele din judeţul nostru au fost depistate cu datorii neachitate la furnizorii de bunuri şi servicii, în valoare totală de 18.828.772 lei. Conducerea DSP a cerut, astfel, Ministerului Sănătăţii demararea unui audit la nivelul unităţilor spitaliceşti cu cele mai mari datorii.

Potrivit informaţiilor furnizate de către DSP Bihor, mai mult de jumătate din datoriile tuturor unităţilor sanitare, aproape 11 milioane de lei, sunt la medicamente şi materiale sanitare. În urma monitorizării, realizată în funcţie de categoria bugetară şi a termenului de scadenţă a datoriilor, s-a stabilit că două dintre unităţile spitaliceşti judeţene au obligaţii financiare acumulate peste termenul de scadenţă: Spitalul Clinic Judeţean, cu 6.929.420 lei, şi Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea, cu 96.673 lei. În felul acesta, şeful DSP a solicitat Ministerului Sănătăţii demararea unui audit al managementului financiar din cadrul celor două spitale.

Pe urmele banilor publici
Încă din 24 martie a.c., la Spitalul Judeţean şi Spitalul de Copii au început controalele situaţiilor financiare. Şeful DSP, dr. Marius Pârcioagă, a informat că s-au format două comisii de audit, din care fac parte atât reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, cât şi economişti, auditori, jurişti, ingineri specializaţi în reabilitare din partea DSP Bihor. În vizorul organelor de control se află execuţia bugetară din 31 decembrie 2008 şi achiziţiile publice realizate în perioada 2006-2008. Prin activitatea de audit, DSP vizează atât identificarea sistematică a cauzelor ce au determinat unităţile sanitare să adune datorii, cât şi formularea recomandărilor pentru o mai bună utilizare a fondurilor publice care să ducă la diminuarea datoriilor existente.