Căldura mare aduce cu sine și alte neplăceri. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor le cere bihorenilor să fie atenți la căpușe, acestea putând transmite boli extrem de periculoase cum este boala Lyme.

 

Căpușele sunt insecte parazite hematofage (se hrănesc cu sângele gazdei). Se găsesc preponderent pe pielea animalelor sau în blana lor, pe pielea păsărilor sau, mai rar, a reptilelor, dar pot înțepa sau mușca și oamenii. Căpușele se găsesc de obicei în iarba înaltă, dar și în regiuni cu arbuști, păduri mixte și de foioase, terenuri umede, așezări lângă ape, de unde trec direct pe tegumente. Acestea se atașează de corpul victimei, nu sar, nu zboară.

Cele mai multe cazuri de mușcături de căpușe apar primăvara și vara (până târziu, spre toamnă).

Căpușele pot avea dimensiuni extrem de reduse, uneori observabile doar cu lupă pentru examinare. Căpușele se pot fixa oriunde (chiar și în locuri ferite precum zona inghinală, axilă, în spatele genunchilor, a urechilor, gât, scalp), și pot să nu provoace niciun disconfort la atașare sau în timpul hrănirii. La copii, căpușele sunt adesea detectate pe cap, la rădăcina firului de păr. În aceste cazuri, mușcătura de căpușă are aspectul unei mici umflături închise la culoare cu o coajă care nu poate fi înlăturată la pieptănat.

O parte din căpușe nu transmit boli și nici nu determină apariția unor probleme grave de sănătate pentru gazdă. Altele însă, reprezintă principalul vector al bolii Lyme (borelioza Lyme) sau al altor boli grave virotice, bacteriene sau parazitare: babesioza, encefalita de căpușe, Tularemia, febra Q, anaplasmoza.

De la începutul acestui an, până la momentul prezentei, în județul Bihor au fost raportate 332 cazuri de mușcătură sau înțepătura de căpușe.

 

Nu tratați cu indiferență mușcătura de căpușă!

 

Căpușele trebuie îndepărtate în întregime imediat ce sunt descoperite, deoarece: se elimină posibilitatea de apariție la nivel local a unei inflamații, iar prin îndepărtarea căpușei se poate preveni îmbolnăvirea. Îndepărtarea corectă și completă a căpușelor se poate efectua doar de către personal medical calificat!

Există persoane care dezvoltă reacții alergice la căpușe. Intensitatea lor variază de la reacții moderate până la șoc anafilactic.

Majoritatea afecțiunilor pe care căpușele le pot determina în organismul uman au ca principale semne și simptome manifestări asemănătoare gripei: febra, dureri de cap, greață, vomă, dureri musculare, însoțite uneori de apariția unor pete roșiatice (eritem migrator) la locul leziunii. Simptomele pot debuta încă din prima zi de la mușcătură și până la 3 săptămâni. Pentru orice suspiciune de boală adresați-vă medicului!​

Pentru a preveni aceste neplăceri, când faceți o drumeție sau ieșiți la iarbă verde, purtați haine deschise la culoare (pe care se vor observa mai ușor eventualele căpușe), pantaloni lungi cu elastic jos sau introduși în șosete, bluze cu mânecă lungă, șapcă. E de preferat să folosiți încălțăminte fără orificii sau decupaje - pantofi sport în loc de papuci, sandale. Evitați să treceți prin tufișuri sau zone cu iarbă înaltă. Folosiți pături pentru picnic deschise la culoare, folosiți plase anti-insecte/folie de protecție când dormiți în aer liber sau în cort. Se pot folosi substanțe de tipul spray, loțiuni, unguente care previn infectarea cu căpușe. Acestea se pot aplica pe piele sau pe haine (conform indicațiilor de utilizare) și pot fi achiziționate din farmacii. În cazul copiilor se pot utiliza doar produse adecvate vârstei lor.

„După activitățile în aer liber, inspectați în întregime cu atenție corpul dumneavoastră, al copiilor și blana animalelor care v-au însoțit.

Faceți un duș când vă întoarceți din excursie sau de la picnic. Căpușele pot sta pe piele chiar și câteva ore fără să se atașeze, așadar e posibil să scăpați de cele nefixate. Dacă locuiți la curte, îngrijiți cu mare atenție grădina, spațiile de depozitare, pereții casei - mai ales eventualele crăpături apărute. Curățați corespunzător tufișurile, îndepărtați frunzele uscate, tundeți periodic iarba, depozitați lemnele în locuri expuse la soare. Este foarte important să deparazitați extern, conform indicațiilor medicului veterinar, animalele din gospodărie. În general, câinii ținuți în curte necesită deparazitare externă lunară. Persoanele care desfășoară activități în zone frecvent populate de căpușe sau în ferme de animale, vor purta echipamente specifice de protecție”, se afirmă într-un comunicat al DSP Bihor, semnat de directoarea executivă Daniela Rahotă.

Consiliile locale, primăriile şi operatorii economici au obligația de a organiza şi desfășura acţiuni periodice de combatere a artropodelor (inclusiv căpușe) şi rozătoarelor vectoare de maladii transmisibile sau generatoare de disconfort.