Cabinetele medicale, scoase la vânzare
Noile modificări intervenite în procedura de vânzare a spaţiilor cu destinaţie de cabinete medicale creează posibilitatea punerii în practică a actelor normative ce consfinţesc acest drept. Legea 236/2006 pentru aprobarea OUG 110/2005 publicată în Monitorul Oficial pe data de 1 iulie obligă Consiliul Judeţean şi consiliile locale ca, în termen de 45 de zile de la intrarea ei în vigoare, să aprobe prin hotărâri lista spaţiilor cu destinaţie de cabinete medicale care pot fi vândute.
În aceste condiţii, data limită este 15 august a.c. Listele astfel aprobate vor fi afişate la sediul CJ sau al consiliilor locale şi pe site-ul instituţiilor. De asemenea, hotărârile consiliilor pentru aprobarea listei cu spaţiile medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical trebuie comunicate prefectului în termen de cel mult 10 zile de la adoptare. Potrivit aceleiaşi legi sunt exceptate de la vânzare, până la apariţia unei legi speciale, cabinetele medicale situate în imobilele care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice. De asemenea, vânzarea spaţiilor medicale situate în imobilele ce fac obiectul Legii 10/2001 pot fi vândute numai după definitivarea situaţiei juridice a acestora.
Aleşii locali, legaţi de declaraţiile de apartenenţă politică
Până pe data de 11 august, aleşii locali trebuie să-şi depună declaraţia de apartenenţă politică, eliminându-se astfel ambiguităţile născute pe baza acestui subiect. Legea 249/2006 vine şi face lumină în privinţa opţiunii acelor aleşi care practică migraţia politică. În actuala viaţă politică românească este posibil ca un ales aflat pe o anumită listă a unui partid să ajungă, la finele mandatului, pe lista altui partid. Prin depunerea acestei declaraţii, aleşii locali îşi definesc apartenenţa politică şi, de la data depunerii ei, orice schimbare intervenită în "preferinţele" politice duce la pierderea mandatului. Sunt exceptaţi de la aceste sancţiuni aleşii independenţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.