Campanie de promovare a îngrijirilor prenatale
Zilele trecute, la sediul Departamentului de Medicină Preventivă al Autorităţii de Sănătate Publică Bihor, a avut loc lansarea oficială a campaniei de promovare a îngrijirilor prenatale acordate gratuit femeilor gravide. În acest sens, a fost organizată o conferinţă de presă pe această temă, la care au participat, alături de gazde, reprezentanţi ai Maternităţii orădene, ai Casei de Asigurări de Sănătate Bihor şi ai medicilor de familie.
Scopul derulării campaniei este creşterea adresabilităţii femeilor gravide la îngrijirile prenatale acordate gratuit la cabinetele medicale de familie şi în Ambulatoriul de Specialitate al Maternităţii orădene prin serviciile acordate în regimul spitalizării de zi. Acesta din urmă este accesibil femeilor însărcinate de luni până vineri, între orele 8.00 şi 13.00, aici beneficiind de consultaţie, ecografie şi alte investigaţii necesare. Femeile însărcinate au dreptul de asemenea la anumite tratamente gratuit. Astfel, în cadrul campaniei, femeile, în special cele din mediile rurale defavorizate, sunt informate cu privire la necesitatea prezentării la medic în perioada de sarcină, pentru asigurarea tratamentului profilactic al anemiei şi rahitismului, pentru depistarea din timp a eventualelor complicaţii ale sarcinii. Biroul de Promovare a Sănătăţii din cadrul ASP Bihor desfăşoară campania în colaborare cu medicii de familie şi specialiştii în obstetrică-ginecologie, dar şi prin intermediul mediatorilor sanitari din comunităţile de romi şi asistenţii medicali comunitari, care oferă informaţii femeilor cu privire la îngrijirile medicale prenatale gratuite la care acestea au dreptul", a declarat reprezentantul Biroului de Promovare a Sănătăţii din cadrul ASP Bihor, Carmen Dinescu, coordonator al programului Iniţiativa pentru Sănătatea Familiei din România, componenta urban, în cadrul căruia se derulează acţiunea lansată în aceste zile. În acest sens, Ministerul Sănătăţii Publice a elaborat 5.000 de pliante şi 300 de afişe, care au fost repartizate judeţului Bihor pentru derularea campaniei şi care vor fi distribuite femeilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.