Campanie națională: #FărăDiabet. Conectăm România rurală la sănătate - Caravane medicale la sate
La sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, miercuri, 19 noiembrie, a avut loc evenimentul de lansare a campaniei naționale #FărăDiabet. Conectăm România rurală la sănătate, parte din proiectul Connect the Disconnected. Screening and patient integration into the national healthcare system.
Campania a început la sfârșitul lunii octombrie și este derulată de Asociația Caravana cu Medici, cu sprijinul fondului de finanțare SD4G (Sustainable Development for Future Generation) al Boehringer Ingelheim și al instituțiilor publice, asociațiilor de pacienți și societăților medicale profesionale, care sunt partenere în acest proiect.
În cadrul campaniei, în perioada octombrie 2025 – decembrie 2026, 11.000 de pacienți din mediul rural vor fi evaluați și vor beneficia de screening și consultații gratuite în cadrul a 110 caravane medicale organizate în comunități rurale din toată țara. Noutatea acestei campanii de sănătate publică este componenta de integrare prevăzută în proiect. Astfel, în completarea examinarii medicale, pacienții vor beneficia de implementarea unui sistem de follow up și navigare, al cărui obiectiv final este conectarea cu medicul specialist diabetolog și includerea în Programul Național de Diabet pentru un tratament adecvat și pe termen lung.
O altă componentă a campaniei este întărirea și împuternicirea resursei medicale locale - medicul de familie, asistentul medical comunitar și mediatorul sanitar – o componentă esențială pentru monitorizarea și educația sanitară pacientului în comunitate. Totodată, vor fi organizate 14 mese rotunde regionale ce vor coagula expertiza și experiența medical - administrativă în folosul pacienților cu diabet, urmând să identifice și să înlăture principalele obstacole ce împiedică accesul la servicii medicale de specialitate, precum și la servicii de prevenție, profilaxie și educație medicală.
Proiectul va beneficia, în plus, de sprijinul societăților profesionale de medici, al asociațiilor de pacienți, cât și de un parteneriat academic, scopul fiind acela de a îmbunătăți mecanismele și politicile publice de sănătate din jurul diabetului zaharat.
Simbolic, lansarea proiectului a urmat la scurt timp după Ziua Mondială a Diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie. În România, la ora actuală, rata diabetului crește accelerat. Potrivit celor mai recente date, comunicate de Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședintele CNAS, în România, există în prezent 3,1 milioane de persoane înregistrate în Programul Național de Diabet Zaharat, program ce decontează integral tratamentul bolnavului de diabet. Cu toate acestea, România încă nu diagnostichează suficient și, mai cu seamă, nu gestionează în mod eficace bolnavii de diabet.
„Pentru pacientul român, navigarea sistemului național de sănătate constituie o problemă majoră, or acest lucru trebuie să se schimbe”, a accentuat Alexandru Covaciu, președintele Asociației Caravana cu Medici.
În mai mult de un deceniu de activitate, Asociația Caravana cu Medici a organizat peste 270 de caravane medicale și a deservit nu mai puțin de 27.000 de beneficiari.
„Echipele noastre de intervenție sunt multidisciplinare, iar caravanele tematice acoperă toate patologiile, cu analize și investigații într-un sistem tip ambulatoriu de zi. Proiectul #FărăDiabet a fost integrat în caravana noastră de medicină internă, și pentru asta am
creat un modul separat de analize și investigații, focusat pe depistarea diabetului zaharat. Efectuăm teste HbA1c și controale medicale cuprinzătoare, în care analizăm 23 de parametri biochimici, alături de un set complet de ecografii”, a precizat Vlad Berbecar, co-fondatorul Asociației Caravana cu Medici.
Diabetul este o patologie ce poate fi prevenită, prin intervenție țintită în zonele vulnerabile, deconectate de la sistemul de sănătate, și printr-o educație medicală care să se adreseze întregii populații, atât în mediul urban, dar mai ales în mediul rural, unde nevoia medicală e acută. Mai mult, însă, e nevoie de o strategie de țară, coerentă și unitară, pentru ca bolnavul de diabet și pacientul român în genere să aibă un acces real la sistemul sanitar. Prin această inițiativă, Asociația Caravana cu Medici își asumă o „muncă titanică”, după cum a remarcat Carmen Ungurean, Șeful Departamentului de Boli Non-Transmisibile din cadrul INSP, muncă pe care promite să o ducă mai departe cu ajutorul partenerilor și să producă astfel o schimbare de paradigmă în România. Aceea în care sănătatea publică nu se rezumă doar la protocoale, birocrație și spitale, ci se face prin inovație digitală, oameni și comunități.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.