Medicii oncologi se confruntă cu „o avalanşă” a cazurilor de cancer pulmonar, mai ales la persoane care au început să fumeze în anii ‘70 sau ’80, a declarat pentru News.ro prof. univ. dr. Christoph Zielinski, director medical la o clinică din Viena.

Medicul a precizat că o treime dintre pacienţii săi cu cancer pulmonar sunt nefumători. La pacienţi din România, a întâlnit destul de des cazuri de melanom malign, ca urmare a expunerii la soare şi, din păcate, avem şi cazuri de cancere metastatice ca urmare a nevaccinării contra infectiei cu HPV, transmite agenţia citată.

Doctorul Christoph Zielinski, medic oncolog, este între primii 2% oameni de ştiinţă ai lumii. Cercetările sale se concentrează asupra studiilor clinice în domeniul cancerului de sân şi al cancerului pulmonar, precum şi asupra medicinei personalizate şi a imuno-oncologiei.

În ceea ce priveşte factorii care ar puteaprovoca  apariţia tumorilor, acesta enumeră vârsta înaintată a pacienţilor, dar şi poluarea şi fumatul: „În primul rând, este vorba de vârsta lor înaintată, pacienţii îmbătrânesc iar cancerul este o boală a oamenilor în vârstă. În al doilea rând, poluarea are o contribuţie majoră la apariţia cancerului, în special a cancerului de plămâni. Dar şi fumatul. Vedem acum efectul fumatului la cineva care a început să fumeze în anii ‘70 sau ‘80 şi acum dezvoltă cancer pulmonar. Este o avalanşă a bolii. Cancerul pulmonar este factorul determinant al cancerului asociat cu decesul în Europa Centrală şi de Sud-Est. E îngrozitor ce se întâmplă în Ungaria, de exemplu, care înregistrează una dintre cele mai mari rate de deces în Europa”, a declarat pentru News.ro prof. univ. dr. Christoph Zielinski.

Întrebat dacă fumătorii riscă să dezvolte un anumit tip de cancer, acesta a răspuns: „Sigur! Oricine fumează se află şi în riscul de a dezvolta fie boli cardiovasculare, infarct miocardiac sau accident vascular cerebral sau o afecţiune oncologică”, a spus acesta.

Acesta precizează că dintre pacienţii săi cu cancer pulmonar, o treime sunt nefumători.

„Fumatul pasiv e o problemă majoră. Dacă de exemplu cineva din biroul tău fumează şi eşti fumător pasiv, asta e o problemă”, a spus medicul. Potrivit specialiştilor, cel mai tânăr pacient cu cancer pulmonar pe care l-au tratat avea 17 ani.

În ceea ce priveşte cele mai întâlnite tipuri de cancer în rândul pacienţilor spitalului sunt: cancerul pulmonar, cancerul la colon şi cancerul mamar la femei.

„Din România întâlnim destul de des cazuri de melanom malign, ca urmare a expunerii la soare şi, din păcate, avem şi cazuri de cancere metastatice ca urmare a nevaccinării contra infectiei cu virusul Human Papilloma Virus (HPV)”, a spus el.

 

Problema „criminală” a medicamentelor în România

Întrebat ce le-ar recomanda românilor, profesorul a răspuns: „Nu fumaţi! Şi dacă o faceţi, opriţi-vă!”.

„Odată ce ai început să fumezi, există tot timpul un risc, dar este mai bine să renunţi la fumat decât să nu o faci”, a precizat el.

Medicul are numeroşi pacienţi din România.

„Nu aş putea spune exact câţi dintre pacienţii mei sunt români, dar sunt foarte mulţi, cred că între 6 şi 10 în fiecare zi. Ei sunt mulţumiţi de serviciile de aici, au încredere în noi şi se întorc. Cred că una din cele mai mari probleme este accesul la medicamente, care este foarte ridicat în Austria şi limitat în România. Sunt decizii politice. Înregistrarea medicamentelor se face de către Agenţia Europeană a Medicamentului, care este în Amsterdam. Iar decizia privind compensarea se ia la nivel naţional. În Austria avem circa 100 de zile înainte de înregistrare şi până la efectuarea compensării. În unele ţări din Europa Centrală şi de Est ar putea fi vorba de până la 1.000 de zile, adică de zece ori mai mult şi înseamnă trei ani. Ştim că au fost medicamente pentru cancerul mamar care nu au fost compensate de la 8 la zece ani. Ceea ce este o problemă. Astea sunt decizii politice şi nu pot explica de ce se întâmplă aşa”, a adăugat medicul.

Rîspunzând unei întrebări, acesta a dat câteva exemple de tipuri de cancer care se pot trata, în anumite faze, medicamentos, între care cancerul pulmonar, cancerul mamar şi cel de prostată.

„Suntem la începutul unei dezvoltări furtunoase”, a spus el, făcând referire la modul în care evoluează ştiinţa şi tehnologia.