Cu ocazia unui interviu acordat recent, juristul Dorel Dulău, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor, ne-a prezentat situația eliberării cardurilor naționale și europene de asigurări de sănătate în perioada 1 ianuarie - 20 august 2023.

„Pentru început, țin să menționez că instituția noastră preia documentele depuse de către asigurații bihoreni și, dacă actele nu sunt complete, solicităm completarea acestora, după care acestea sunt trimise la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Precizăm că actele sunt prelucrate la Imprimeria Națională, acolo fiind emise cardurile, care apoi sunt trimise direct la domiciliile asiguraților solicitanți, prin intermediul Poștei Române. Prin urmare, instituția noastră nu are o legătură directă cu prelucrarea finală a cardurilor și transmiterea acestora către asigurați”, afirmă Dorel Dulău.

Aflându-ne în plin sezon de concedii, interlocutorul nostru a vorbit apoi despre cardurile europene de asigurări sociale de sănătate, subliniind, totodată, scăderea cazurilor de asigurați bihoreni plecați pe continent fără documentele asiguratorii menționate: „Am întocmit o situație analitică referitoare la cardurile europene de asigurări sociale de sănătate (CEASS) eliberate prin intermediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor în primele șapte luni și jumătate ale anului 2023.

Ca urmare, potrivit datelor colectate din sistemul informatic, în perioada ianuarie-iunie inclusiv au fost procesate și eliberate 5.516 de bucăți, lucru ce atestă eliberarea unui număr de aproximativ 919 bucăți pe lună. În luna iulie 2023, au fost eliberate 2.429 de carduri europene de asigurări sociale de sănătate, iar în primele două decade ale lui august încă 1.297. Acestora li se adaugă 1.601 de certificate provizorii emise și semnate electronic.

Considerăm că, așa cum arată și datele statistice evidențiate la nivelul CAS Bihor, activitatea desfășurată în cadrul compartimentului care se ocupă de gestionarea cererilor de eliberare a cardurilor europene de asigurări sociale de sănătate este una intensă, cu atât mai mult cu cât suntem în perioada concediilor de odihnă, mulți dintre bihoreni, ca locuitori ai unui județ de graniță, optând pentru sejururi în Europa. Mai mult, subliniez că, față de anii anteriori, solicitarea de carduri europene de asigurări sociale de sănătate a crescut semnificativ în 2023. Pe de altă parte, este îmbucurătoare scăderea numărului cazurilor de cetățeni români plecați în străinătate care au solicitat servicii medicale diverșilor furnizori din țările europene fără să aibă carduri europene de asigurări sociale de sănătate. În concluzie, aceste realități evidențiază comunicarea corectă și eficientă pe care instituția noastră o are cu asigurații din județul Bihor”.

Șeful CAS Bihor a declarat că și pentru cardul național de asigurări de sănătate numărul solicitărilor a crescut în perioada analizată: „În privința eliberării cardurilor naționale de asigurări de sănătate duplicat emise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și livrate instituției noastre de Imprimeria Națională, în primele șase luni ale anului numărul acestora este de 2.037 de bucăți. Pe de altă parte, în perioada 1 ianuarie - 21 august, CAS Bihor a emis 4.543 de adeverințe înlocuitoare ale cardurilor naționale de asigurări de sănătate”.

La finalul dialogului nostru, directorul general Dorel Dulău a reiterat avantajele ce rezultă din folosirea cardurilor naționale de asigurări de sănătate: Repetăm îndemnul adresat asiguraților bihoreni de a purta asupra lor, alături de actele de identitate, și cardul național de asigurări de sănătate, pentru ca, oricând devine necesară prestarea unui serviciu medical de către un furnizor aflat în relație contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, aceasta să poată fi decontată în condițiile prevăzute de lege, pacienții în cauză beneficiind astfel integral de drepturile ce le revin în calitate de asigurați”.