Cazuri de rujeolă mai puţine
Cazurile de rujeolă sunt în scădere în judeţul Bihor. De la începutul anului până în prezent, 84 de persoane au făcut această boală, majoritatea fiind întâlnite la copii de 1 an sau sub această vârstă, din coloniile de rromi.
Potrivit dr. Alieta Florian, medic primar epidemiolog, de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor, în luna martie au apărut alte 15 cazuri de suspiciuni, din mai multe localităţi ale judeţului. "Totuşi nu se poate vorbi de un nou val de cazuri, numărul acestora fiind, de la începutul acestui an, în scădere", a precizat reprezentantul DSP Bihor. Nu a putut fi anihilat, însă, focarul din Tinca, de unde au apărut în continuare noi cazuri, chiar şi la copii cu vârste sub şapte luni. De la începutul anului până în prezent au fost vaccinaţi anitrujeolic 2.154 de copii. Cazurile de suspiciuni au fost confirmate serologic în ultimele luni şi în instituţia bihoreană. Chiturile necesare efectuării analizelor s-au epuizat, iar în cazul în care nu se va reuşi în scurt timp o nouă aprovizionare, probele de laborator vor fi trimise din nou la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.