Cursul se va desfăşura pe parcursul a 6 zile, în perioada 4-11 martie, programul fiind certificat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI).
Cursul, care se va desfăşura la sediul CCI Bihor, este susţinut de formatori acreditaţi la nivel naţional şi de un formator acreditat la nivel internaţional (nivel 6 din 8), de către Institutul de Leadership & Management pentru programul "Cele mai bune şi moderne practici de management de proiect în UE". În cadrul cursului vor fi abordate teme precum: ciclul de proiect; instrumente structurale alocate României 2007- 2013; cererea de finanţare - exerciţiu de completare; comunicare şi vizibilitate, conform Manualului de Identitate Vizuală; selectarea echipei de proiect; întocmirea bugetului; realizarea achiziţiilor publice. Dosarul de înscriere la curs trebuie să cuprindă: copie carte de identitate sau buletin de identitate; copie certificat de naştere; copie certificat de căsătorie (exclusiv pentru doamne); copie diplomă de studii (obligatoriu studii superioare); adeverinţă medicală; dovada plăţii taxei de participare la curs. La sfârşitul sesiunii de instruire, participanţii care promovează examenul vor obţine Competenţa de manager proiect recunoscută la nivel naţional de către MMFPS şi MECI. Cursanţii vor dispune de suport de curs, CD cu documentele cadru strategice. Taxa de participare este: pentru 1 persoană - 900 lei; pentru 2 persoane de la aceeaşi instituţie - 1.200 lei; pentru 3 persoane de la aceeaşi instituţie - 1.500 lei.
Pentru mai multe detalii, persoanele interesate pot contacta CCI Bihor, e-mail secretariat@ccibh.ro sau info@ccibh.ro, fax 0259.470.015, telefoane 0259.417.807, 0771.646.729, 0771.712.453.