Anghinarea (Cynara scolymus) este o plantă cu frunze mari, spinoase şi cu flori roşii. Nu are miros caracteristic, dar are un gust predominant amar. Se utilizează doar frunzele, care sunt preparate cu precădere sub formă de ceai. Acţiunea de întărire a funcţiei antitoxice a ficatului permite folosirea ceaiului de anghinare şi în alergii alimentare. La începutul tratamentului, care durează o lună de zile, se administrează doze crescânde, iar spre sfârşit, doze mai mici. Urmează o pauză de 1-2 săptămâni şi tratamentul se poate relua. Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de frunze mărunţite infuzate în 500 ml apă clocotită. Se consumă în două reprize, dimineaţa, pe nemâncate, şi seara. Principala indicaţie a ceaiului de anghinare este combaterea urticariei. Pentru că are o acţiune promptă, acest produs alergologic se vinde în magazinele Plafar mai bine decât ceaiul de trei-fraţi-pătaţi sau coada şoricelului, care au şi ele aceleaşi efecte. Mai mult, acest ceai vindecă afecţiunile hepato-biliare şi are efect diuretic. Este foarte căutat, mai ales vara, când, din cauza unor alimente, a temperaturilor ridicate sau a scăldatului în ape nu tocmai curate, pot apărea oricînd alergii.