La sfârşitul lunii ianuarie, Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu" i-a parvenit din partea Organismului de Cerificare a Sistemelor de Management un certificat prin care se atestă calitatea managementului de sănătate din cadrul acestei instituţii sanitare.

Acest Cerificat SRAC certifică unitatea spitalicească pentru următoarele activităţi: servicii medicale spitaliceşti şi ambulatorii de specialitate, laborator de analize medicale, laborator de anatomie patologică, laborator radiologie şi imagistică medicală, laborator explorări funcţionale, laborator recuperare, medicină fizică şi balneologie, farmacie circuit închis, transport sanitar. "În urma verificării implementării procedurilor, Organismul de Cerificare a Sistemelor de Management a constatat că se poate certifica într-adevăr calitatea serviciilor medicale oferite de către Spitalul Municipal. Perioada de valabilitate a acestui certificat este până la data de 21 decembrie 2013", a declarat managerul Spitalului Municipal, Ovidiu Laurean Pop.