Creşterea cu până la 80% a cezarienelor în spitalele private din România, poate fi privită ca alarmantă, însă medicii ginecologi consideră că aceast procent este pe deplin justificat.

Sâmbătă, Oradea, a fost gazda conferinţei internaţionale „Operaţia cezariană în secolul XXI", eveniment organizat sub coordonarea conf. univ. dr. Petru Chitulea, specialist obstetrică-ginecologie. Peste 100 de medici din Timişoara, Arad, Novisad (Serbia), Szeged (Ungaria), Budapesta (Ungaria), medici specialişti în obstetrică-ginecologie s-au antrenat într-o dezbatere multidisciplinară privind această tematică. Potrivit statisticilor, înainte de 1989, procentul cezarienelor era între 5 şi 7%, acum, în spitalele private din România s-a ajuns şi până la 80%. Medicii recunosc că, în urmă cu peste 25 de ani, operaţiile de cezariană erau intervenţii majore, excepţionale, care reuneau numeroşi rezidenţii în sala de operaţie, curioşi să asiste la o astfle de intervenţie, extrem de rară. Potrivit dr. Petru Chitulea, această creştere a cezarienele se datorează responsabilităţii faţă de făt, în contextul în care modificările sociale au dus la creşterea vârstei mamei care dă naştere copilului.

„Operaţia cezariană este o traumă. Dacă o femeie poate să decidă dacă sa păstreze copilul sau să avorteze, ea poate să decidă şi dacă naşte natural, sau prin cezariană. Este o nouă mişcare, corpul meu, decizia mea", a declarat dr. Petru Chitulea.

La evenimentul de sâmbătă, au luat cuvântul profesorul Tiba Janos, din Budapesta, care a vorbit despre efectele fiziologice şi psihosomatice ale cezarienei, în timp ce profesorul Doru Anastasiu, de la Timişoara, a prezentat lucrările: „Aspectele patologice noi ale abuzului operaţiei cezariene" şi „Naşterea ca risc matern, fetal şi pentru doctor".

„Cezarienele au crescut foarte mult după 1989. Înainte de Revoluţie, aveam între 5 şi 7% cezariene. După 1989, cezarienele au crescut progresiv, în spitalele private se poate merge la 80%", a precizat prof. Doru Anastasiu. Acesta a explicat că, în cazul reproducerilor asistate, unde familia plăteşte cheltuielile pentru această procedură, nimeni nu îşi asumă riscurile unui accident.

„Spitalul Pelican se înscrie în trend-ul general ascendent, cu privire la operaţia cezariană, peste 60% din naşteri finalizandu-se prin operaţie cezariană. O cezariană costă 4.050 lei, iar o naştere normală 2.700 lei, respectiv 3.150 lei cu anestezie epidurală", a precizat dr. Anca Huniadi, medic specialist obstetrica-ginecologie, Spital Pelican Oradea. Aceasta a adăugat faptul că naşterea prin operaţie cezariană presupune avantaje constând în predictibilitate, e mai sigură pentru binomul mama-copil, mai uşoară pentru pacientă, nedureroasă şi cu o recuperare rapidă post-operatorie. Pe de altă parte, naşterea normală asigură participarea mamei, şi chiar şi a tatălui, oferind din acest punct de vedere o experienţă unică. La eveniment au participat şi medici din alte specialităţi, urologul orădean Gheorghe Bumbu analizând „Complicaţiile urologice ale operaţiilor cezariene şi chirurgiei ginecologice", iar anestezistul Octavian Teodorescu, de la Maternitate, „Anestezia pentru operaţiile cezariene de urgenţă".