Ieri, la secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bihor s-a consumat un nou termen în care au fost formulate cereri de probaţiune în dosarul în care dr. Octavian Teodorescu contestă modul de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a funcţiei de director medical al Spitalului Clinic de Obstetrică - Ginecologie Oradea. Organizarea concursului a fost anunţată în presa locală în data de 24 februarie, anunţul precizând că examenul va avea loc în data de 15 martie 2007, ora 10.00, însă medicului O. Teodorescu i s-a eliberat un set de documente privind organizarea concursului, în care pe prima filă este menţionată ora 10.00, ca oră de începere a probei scrise, iar pe ultima filă, ora... 11.00. Convins, după parcurgerea documentaţiei, primită tot de la secretariatul unităţii sanitare, că ora de începere a examenului este 11.00, medicul s-a prezentat la examen în jurul orei 10.30, fiind descalificat de comisia de concurs. Chiar dacă fotoliul de director medical a revenit dr. Valeria Filip, dr. Teodorescu a contestat în scris validarea examenului. Acesta a argumentat, citând din regulamentul de desfăşurare a concursului primit de la secretariat, fraza care l-a indus în eroare: "Persoanele care au participat la elaborarea testului grilă nu părăsesc încăperea până la începerea probei - ora 11.00". Comisia de soluţionare a contestaţiei a respins solicitarea medicului, astfel că acesta a sesizat instanţa de contencios, solicitând anularea actelor administrative încheiate. Ieri, a avut loc un nou termen în care apărătorii celor două părţi au formulat cereri de probaţiune. Astfel, reprezentantul dr. Teodorescu, avocatul Lazăr Cutuş, a solicitat depunerea la dosar a documentelor încheiate înainte şi după examen şi copii a registrul de intrări - ieşiri a spitalului. Instanţa a apreciat drept pertinente probele şi a dispus depunerea acestora de către reprezentanţii spitalului. De cealaltă parte, avocatul Mihai Carp a propus audierea lui Octavian Teodorescu şi a juristului spitalului, motivând că astfel va putea demonstra faptul că medicul ştia ora de începere a examenului. "A fost un concurs fără concurenţi. Dorim să dovedim că organizarea a fost de natură să încalce Ordinul Ministerului Sănătăţii. Ceea ce s-a întâmplat nu a fost un concurs, ci un test aranjat prin mijloace rafinate", a precizat Lazăr Cutuş, avocatul dr. Teodorescu. Următorul termen a fost fixat pentru data de 20 iunie.