Weekendul a fost unul liniștit, din punctul de vedere al pandemiei, în Bihor. De vineri până duminică dimineață au fost descoperite doar 10 cazuri noi de Covid-19 și s-au vindecat și externat 38 de persoane. La nivel național, situația este fluctuantă, înregistrându-se 51 de decese noi.  

Conform datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, în Bihor s-au înregistrat cazuri noi doar vineri (1) și sâmbătă (9).

În ceea ce privește numărul persoanelor aflate în carantină, conform DSP Bihor, acestea au scăzut, de vineri până duminică dimineață, cu 49, la fel ca numărul persoanelor aflate în izolare (cu 131 mai puține duminică, față de vineri). Vestea bună o reprezintă numărul de persoane vindecate, care a ajuns la 411 duminică, adică 82,04% din persoanele diagnosticate cu Covid-19 în Bihor.

La nivel național, numărul cazurilor zilnice a fluctuat: 190 vineri, 267 sâmbătă și 167 duminică. Decesele însă s-au tot acumulat: 10 persoane vineri, 25 sâmbătă și 16 duminică.

Din 310.407 de teste prelucrate, numărul persoanelor infectate a ajuns duminică la 16.871, cu 9.890 de persoane declarate vindecate și externate. La ATI erau internate 205 persoane, iar numărul deceselor ajunsese la 1097. În carantină erau 13.055 de persoane, iar în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală, 15.854 de persoane.

În străinătate, erau 2.918 de cetățeni români infectați, cei mai mulți în Italia (1.698), Spania (561), Germania (484) și Marea Britanie (86). Numărul deceselor cetățenilor români aflați în străinătate, ajunsese la 103.

Până sâmbătă, 16 mai, în Europa erau confirmate aproape 1,3 milioane de cazuri, cele mai multe decese fiind înregistrate în Marea Britanie (33.998), Italia (31.610), Franța (27.529) și Spania (27.459). La nivel mondial erau confirmate peste 4,5 milioane de cazuri, peste 307 de mii de decese și aproape 1,7 milioane de persoane vindecate.