Chiar dacă weekendul nu este cel mai relevant când vine vorba de evoluția pandemiei de coronavirus, în principal din cauza numărului mic de teste care se fac, merită totuși observat că numărul cazurilor noi a crescut cu 920 în Bihor iar cel al persoanelor vindecate cu 256. La nivel național au fost înregistrate aproape 27 de mii de cazuri noi și 339 de decese.

Din cele 920 de cazuri noi, cele mai multe au fost contabilizate vineri – 378, când s-au făcut și cele mai multe teste. Sâmbătă, conform Prefecturii Bihor, au fost 291 de cazuri iar duminică 251. Indicele referitor la numărul persoanelor infectate la o mie de locuitori a urcat cu 0.41, de la 5.04 vineri, la 5.45 duminică. Există totuși și vești bune, numărul internărilor a scăzut cu 102 persoane duminică, comparativ cu vineri (de la 492 la 390) iar numărul persoanelor vindecate a crescut cu 256, de la 4.867 vineri, la 5.123 duminică.

Aceste statistici sunt însă aproximative întrucât cifrele din raportările Grupului de Comunicare Strategică (GCS) și ale Prefecturii Bihor (care a început de sâmbătă să facă public numărul de cazuri noi și de decese) sunt diferite (spre exemplu, sâmbătă, conform raportării GCS numărul cazurilor confirmate în Bihor este 370 în timp ce în informarea trimisă de Prefectură, numărul cazurilor nou confirmate în județ este de 291. În cazul deceselor, județul Bihor este pe lista GCS a persoanelor decedate dar în statistica trimisă de Prefectură numărul deceselor este același ca vineri, 259).

Situația rămâne însă tragică la nivel național. În acest weekend au fost înregistrate aproape 27.000 de cazuri noi (10.260 – vineri, 9.937 – sâmbătă și 6.752 – duminică) și 339 de decese (123 vineri, 130 sâmbătă și 86 duminică). Numărul celor internați a crescut cu 162 iar a celor grav bolnavi, aflați la Terapie Intensivă cu 55, ajungând la 1.056. În izolare, duminică erau doar cu 14 mai mulți decât vineri (de la 40.615 la 40.629) iar în carantină cu 4.454 mai mulți (de la 66.563 vineri la 71.017 duminică).