De la 1 noiembrie, Reducere de 15% la preţul tuturor medicamentelor din catalogul naţional
Preţul tuturor medicamentelor incluse în catalogul naţional va fi redus cu 15%, începând cu 1 noiembrie 2007, a anunţat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. În catalogul naţional sunt incluse aproximativ 5.000 de medicamente.
Reducerea preţurilor la toate cele aproximativ 5.000 de medicamente din catalogul naţional a fost realizată după consultarea preţurilor farmaceuticelor din 12 state ale UE, întrucât în România unele produse erau de sute de ori mai scumpe decât la producător, a anunţat ministrul Sănătăţii. Potrivit demnitarului, în discuţiile privind preţurile la medicamente s-a ţinut cont de trei elemente, respectiv cel vizând importatorii, distribuitorii şi farmaciştii. "În urma discuţiei cu toţi cei implicaţi în sistemul de medicamente am hotărât reducerea în medie cu 15 la sută a preţului la toate medicamentele. Noile preţuri vor intra în vigoare la 1 noiembrie. Pentru prima dată, în ordinul ministrului Sănătăţii de vineri, 24 august - în care sunt stabilite normele privind calculul preţului la medicamente - am prevăzut o perioadă de tranziţie pentru reglarea stocurilor. Astfel, distribuitorii au un răgaz de o lună, până la 1 octombrie, pentru rezolvarea stocurilor de medicamente, iar farmaciştii o lună, până la 1 noiembrie, astfel ca de la 1 noiembrie să intre în vigoare noile preţuri. Totuşi din analiza preţurilor s-ar putea ca unele medicamente să se scumpescă, dar numai puţin, între patru şi şapte la sută", a mai spus Nicolăescu. Demnitarul a precizat că majorările nu vizează medicamentele compensate şi gratuite.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.