De sărbători, ce vă sfătuiesc medicii?
Atenţie la igiena alimentaţiei
Cel mai mare pericol pe care îl pun alimentele consumate de Paşti sunt toxiinfecţiile alimentare, care se pot produce prin alimente, în special carne, brânză, lapte sau ouă, dar şi alte produse cu un conţinut proteic.
Reamintim că germenii microbieni pot contamina aceste produse, fie prin manipulare defectuoasă, în condiţii de lipsă de igienă, fie prin păstrarea la temperaturi necorespunzătoare, sau prin intermediul vectorilor (insecte, muşte etc.), în cazul produselor menţinute în spaţii descoperite sau în recipiente fără capac. Alimentele pot fi contaminate şi după prelucrarea termică, dacă, după ce au fost păstrate mai mult timp la frigider, au suferit încălziri repetate. Toate acestea pot duce la infectarea alimentelor cu germeni microbieni care produc toxine, generând instalarea unor toxiinfecţii alimentare.
"Din aceste considerente, recomandăm oamenilor să respecte măsurile de igienă a alimentaţiei, să le păstreze în frigider, la temperaturi scăzute (mai ales ouăle) şi acoperite. De asemenea, este bine ca alimentele preparate să nu sufere încălziri repetate, ci să fie consumate proaspete. Atragem atenţia, în egală măsură, asupra importanţei de a procura alimentele doar de la producătorii autorizaţi", a subliniat dr. Sonia Drăghici, directoarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Oradea.
În cazul în care apar, totuşi, simptomele unei toxiinfecţii alimentare (dureri abdominale, greţuri, vărsături, care pot fi însoţite de febră, stare de rău general, urmate de scaune diareice, eventual balonări sau crampe) este indicată prezentarea de urgenţă la medic, pentru diagnostic şi instituirea unui tratament. Apelarea tardivă la medic poate constitui un risc mare de complicaţii, ce pot fi chiar letale. Nu este indicată sub nici o formă automedicaţia. O toxiinfecţie alimentară nu trebuie însă confundată cu indigestiile sau cu unele disfuncţii gastro-duodenale rezultate din consumul abuziv de alimente, medicul fiind cel care va decide, în urma investigaţiilor medicale, diagnosticul şi tratamentul de urmat.
Consumaţi alcool doar de calitate
În cazul persoanelor suferinde de boli psihice, trebuie acordată o importanţă deosebită consumului de alcool. Directorul Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea, dr. Gheorghe Oros, a atras atenţia asupra consumului de alcool, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, în special în cazul bolnavilor din evidenţa unităţii. Potrivit statisticii spitalului, până în urmă cu mai mulţi ani, de complicaţiile alcoolismului sufereau doar pacienţii mai în vârstă, după un consum îndelungat de alcool. În ultimii ani, însă, acestea sunt des întâlnite în rândul tinerilor, fapt pus pe seama proastei calităţi a unora dintre produsele alcoolice, comercializate în prezent pe piaţă. Astfel, trebuie acordată atenţie în special calităţii alcoolului. Dr. Gheorghe Oros a punctat, de asemenea, necesitatea de a urma schema terapeutică instituită de medicul curant, în continuare, mai ales de către persoanele tratate în ambulatoriul spitalului, pentru a nu se produce căderi sau decompensări ale bolii.
Cumpătare
În cazul bolnavilor de diabet, sunt indicate respectarea regimului obişnuit de alimentaţie, recomandat de medicul curant, şi urmarea tratamentului prescris, pentru a evita producerea unui dezechilibru sau a unei come diabetice. "De recomandat este, de asemenea, să să fumeze mai puţin sau deloc, să nu se agite şi să nu facă abuzuri alimentare, dar, în primul rând, să nu se înfrupte cu prăjituri, cozonaci sau băuturi alcoolice", a opinat prof. dr. Aurel Babeş, medic primar diabetolog, directorul general al Spitalului Clinic Judeţean Oradea. Sănătatea este cea care trebuie să primeze, altfel se poate ajunge uşor în comă diabetică şi de aici, neintervenindu-se medical prompt, se instalează decesul. Atenţie, deci, fiţi cumpătaţi!
Evitaţi şi aglomerările
Cu toată bucuria ce inundă sufletele noastre de Sfintele Paşti, bolnavii cardiaci trebuie să ia aminte la continuarea tratamentului prescris de medicul curant, fapt ce presupune că şi-au procurat din timp medicamentele necesare (pe perioada sărbătorilor, farmaciile fiind închise), să renunţe la sare, alcool şi tutun, să nu facă abuzuri în alimentaţie. Cât priveşte obiceiul străbun de a consuma carne şi preparate din miel, medici atrag atenţia că această carne este foarte grea, obligând tubul digestiv la un efort foarte mare. "Se poate gusta puţin din preparatele de carne specifice Sărbătorilor de Paşti, dar chiar foarte puţin, şi să nu fie "stropite" cu băuturi alcoolice. Bonavilor cardiaci le este indicat să evite aglomerările, chiar şi cele din biserică (preferabil să asculte slujba religioasă în afara lăcaşului de cult, unde există spaţiu larg, aer şi nu căldură excesivă). Antecedente de infarct s-au semnalat, cu ocazii similare, într-una dintre bisericile din judeţ", a specificat prof. dr. Aurel Lazăr, medic primar cardiolog, şeful Clinicii de Cardiologie Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.