Doi tineri bihoreni, infestaţi cu virusul A H1N1
La sfârşitul săptămânii trecute, alte două persoane din judeţul Bihor au fost diagnosticate cu virusul A H1N1. Astfel, vineri, 6 noiembrie, rezultatele virusologice primite de la Institutul Cantacuzino din Bucureşti au confirmat că doi tineri bihoreni au contractat gripa nouă. Aceştia sunt internaţi la secţia de boli contagioase a Spitalului de Pneumoftiziologie Oradea, prezentând forme uşoare ale gripei noi.
"În cursul zilei de vineri am primit rezultatele virusologice ale pacienţilor anterior internaţi. Pentru două persoane a fost confirmat virusul A H1N1, iar în alte aproximativ 10 cazuri, rezultatele au fost negative", ne-a declarat dr. Iulian Zaporojan, medic în secţia de boli contagioase a Spitalului de Pneumoftiziologie Oradea, care nu a dat informaţii cu privire la vârsta sau localitatea de domiciliu a celor doi. Acesta a precizat doar că cei doi tineri sunt internaţi, izolaţi şi trataţi antiviral, prezentând forme uşoare ale gripei noi. "Starea generală a pacienţilor este bună. Sunt două cazuri sporadice. Nu este nicio legătură clară între cele două cazuri", a mai menţionat dr. Iulian Zaporojan, adăugând că tratamentul, constând în tablete, va fi administrat timp de cinci zile.
În judeţul Bihor, au fost infestate cu virusul A H1N1 patru persoane. Tânăra şi tânărul aflaţi în carantină la Spitalul de Pneumoftiziologie din Oradea se adaugă celor doi soţi întorşi dintr-o excursie în Egipt şi diagnosticaţi în urmă cu mai bine de două săptămâni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.