Eliberarea insulinei intră în normalitate
După "şchiopătările" din urmă cu două săptămâni, semnalate odată cu trecerea la sistemul de eliberare a insulinei din farmaciile cu circuit deschis, problema a intrat în normalitate, tot mai multe farmacii reuşind să se aprovizioneze la timp şi să servească pacienţii de diabet.
Recent, conducerea Centrului de Diabet s-a întâlnit cu reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor şi ai Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Bihor pentru a discuta câteva aspecte legate despre trecerea de la sistemul de eliberare a insulinei din farmacia centrului la cel de distribuţie în unităţile cu circuit deschis. Dacă în urmă cu două săptămâni farmaciile nu au reuşit să se aprovizioneze la timp cu insulină, problemele de acest gen şi-au găsit o rezolvare. Farmaciile au pe stoc insulină, reuşind să servească pe loc bolnavii, sau îşi respectă obligaţia de a se aproviziona, la solicitarea pacienţilor, în decurs de 24 de ore. Potrivit dr. Amorin Popa, coordonatorul Centrului de Diabet, pacienţii trebuie să se deplaseze, ca de obicei, la medicul specialist, care îi îndrumă în funcţie de tipul de insulină prescris, fie la farmacia centrului, fie la cele cu circuit deschis.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.