Farmaciile, în aşteptarea rectificării de buget
Ne aflăm la sfârşitul unei luni, după ce o perioadă în care Bihorul s-a aliniat deciziei din celelate judeţe, ca în sectorul farmaceutic medicamentele în regim de compensare şi gratuitate să fie acordate continuu, chiar dacă se depăşesc fondurile alocate.
Astfel, cel puţin farmaciile mari din Oradea au eliberat, pe parcursul lunii aprilie, medicamente gratuite şi compensate aproape permanent. "La începutul trimestrului al doilea, în vederea distribuirii permanente a medicamentelor compensate şi gratuite, au fost suplimentate sumele băneşti alocate farmaciilor, din fondul de rezervă de 10%", a subliniat farm. princ. Eugenia Hamza, preşedinta Colegiului Farmaciştilor Bihor.
Decizia a făcut obiectul unei clauze stipulate în contractele încheiate între autorităţile din sănătate şi farmacii, căreia i s-a dat curs în urmă cu câteva săptămâni.
Aceeaşi sursă ne-a informat că, în prezent, este aşteptată de către farmacii rectificarea de buget, care a fost promisă spre sfârşitul lunii aprilie. Şi, cu toate că deja ne aflăm în data de 1 mai, rectificarea încă se lasă aşteptată. "Spre deosebire de luna care tocmai a trecut, în luna mai, eliberarea medicamentelor gratuite şi compensate va fi, deja, condiţionată de rectificarea de buget, care va avea loc în curând. Însă o parte dintre farmacii, în special cele mari, mai eliberează încă medicamente în regim de compensare, dar nu şi de gratuitate, fondurile pentru acestea fiind deja epuizate", a mai spus preşedinta Colegiului Farmaciştilor Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.