Farmaciile trebuie controlate de inspectori specializaţi
Vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Clara Popescu, a declarat, ieri, că numărul insuficient de inspectori specializaţi face ca farmaciile să nu fie controlate, lucru periculos pentru pacienţi, întrucât pot fi vândute medicamente care au expirat sau sunt aproape de expirare ori pot fi vândute medicamente neautorizate.
Prezentă la dezbaterea organizată de Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor pe marginea proiectului privind Legea farmaciei, Clara Popescu a menţionat că 20% dintre farmaciile din România nu au un farmacist angajat, fapt care, în opinia ei, este cauzat de "haosul din sistemul farmaceutic, care nu are o legislaţie". "Cu trei inspectori, cât mai are Direcţia Farmaceutică a Ministerului Sănătăţii, nu se pot controla peste 5.400 de farmacii. Trecerea controlului şi autorizării farmaciilor la Agenţia Naţională a Medicamentului poate fi benefică, agenţia având mai mulţi inspectori, care însă trebuie pregătiţi", a afirmat Clara Popescu.
În opinia ei, este important ca autorizările şi controalele să fie transparente şi să existe personal suficient pentru cele 5.400 de farmacii şi cele 1.500 de puncte farmaceutice. Vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România a susţinut că au fost înfiinţate farmacii noi, care nu respectă în totalitate legislaţia în vigoare şi a sfătuit pacienţii să nu cumpere medicamente prin internet.
La rândul său, preşedintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor, acad. prof. dr. Mircea Ifrim, s-a pronunţat pentru înfiinţarea unui corp specializat de inspectori pentru controlul în farmacii. El a susţinut, cu acest prilej, propunerea Colegiului Farmaciştilor ca din echipele de control să facă parte ca observator şi un reprezentant al colegiului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.