"Pe vremuri, respectiv până în 1990, în primele 24 de ore de la naşterea unui copil, unitatea spitalicească anunţa dispensarul teritorial de care aparţinea mama. Sora de ocrotire (aşa figura şi în organigrama dispensarului) avea obligaţia, în prima lună, să viziteze zilnic nou-născutul, apoi să-l supravegheze activ până la vârsta de un an, orice problemă de sănătate putând fi rapid diagnosticată de medicul pediatru repartizat şi el pe zone şi problema, rezolvată. Morbiditatea şi mortalitatea infantilă se aflau, în condiţiile de atunci, sub control. Şi nivelul lor era mult mai scăzut decât în zilele noastre. De ce, după 1990, s-a renunţat la tot ce înainte era bun? Şi actul medical ţine de poliţie? De ce? Bolnavul nu este bolnav şi în comunism şi în capitalism? Ce diferă atunci? Numai modul de tratare a acestuia, nu credeţi? Am ajuns la pensie, sunt deja străbunică, dar ca fostă soră de ocrotire vă scriu că, dacă nu se iau măsuri urgente, sporul natural al populaţiei se va reduce drastic şi în continuare. Poate reuşiţi să mă contraziceţi argumentat, ceea ce mă va bucura nespus." Ana Caianolli, pensionară din Oradea În mare parte, ceea ce ne-aţi scris este foarte adevărat. Numai că să ştiţi problema ocrotirii mamei şi a copilului n-a fost lăsată de izbelişte, chiar dacă au fost desfiinţate multe structuri din sănătate. Neglijat, o bună parte din timp, a fost. Tocmai pentru a repara greşeala făcută din inerţia schimbărilor în sistem, s-a încercat acoperirea hiatusului prin asistenţa medicală comunitară, care îşi doreşte chiar lărgirea ariei de atribuţii a acestei instituţii de ocrotire, printr-un program special (la scară naţională P.N. - 3) - care a debutat deja. Astfel, într-o zonă teritorială bine determinată, în atribuţiile asistentului medical comunitar (care va întâlni şi munca fostei surori de ocrotire) intră: catagrafierea; supravegherea activă a copiilor şi adulţilor, a stării de sănătate a populaţiei, în special a celei neînscrise pe listele medicilor de familie; identificarea familiilor şi a persoanelor cu risc crescut de îmbolnăvire, pe care le comunică medicului; sesizarea apariţiei focarelor de infecţii sau de boli contagioase; depistarea cazurilor sociale deosebite, spre a fi aduse la cunoştinţa primăriilor; identificarea şi supravegherea gravidelor şi a nou-născuţilor, a copiilor de toate vârstele. Întreaga activitate se desfiinţează sub directa conducere a Direcţiilor de Sănătate Publică. În Bihor, asistenţa comunitară este încă la început, dar rezultatele încep să se arate, chiar dacă timid. Şi speranţele spre mai bine cresc cu fiecare zi care trece.