De luna viitoare în judeţul Bihor va începe campania gratuită de vaccinare gripală pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Conform Disrecţiei de Sănătate Publică Bihor, deocamdată procedurile de licitaţie sunt în curs de finalizare, urmând ca imediat după ce acestea se vor sfârşi să înceapă campania.

În total, în judeţul Bihor, în cadrul campaniei va fi vaccinată 5-10% din populaţia totală. "Încă nu au sosit vaccinurile, dar ne aşteptăm la aproximativ 50 de mii de doze, necesar care să acopere populaţia eligibilă. Campania va începe la sfârşitul acestei luni sau la începutul lunii noiembrie, în funcţie de cum se va termina licitaţia", a spus, pentru Crişana, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor, Dorel Ţîrţ. În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical. Conform datelor raportate de către Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, în săptămâna 1-7 octombrie 2012, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii era de 52.414, în scădere cu 25% faţă de săptămâna trecută.